Mobicast 134: Videocast Mobilissimo.ro despre preţuri iPhone 7 în România, lansare iOS 10 şi FIFA 17 demo

Autor:  | Publicat în:  Mobicast 583 ori
<b>Mobicast 134: Videocast Mobilissimo.ro despre preţuri iPhone 7 în România, lansare iOS 10 şi FIFA 17 demo</b>Dacă e final de săptămână, e momentul unui nou podcast şi videocast Mobilissimo.ro, de această dată Mobicast 134. Nu a fost o săptămână cu mari lansări, ci cu ecouri ale debuturilor de săptămâna trecută. Am avut multe ştiri legate de iPhone 7, preţuri..

Dacă e final de săptămână, e momentul unui nou podcast şi videocast Mobilissimo.ro, de această dată Mobicast 134. Nu a fost o săptămână cu mari lansări, ci cu ecouri ale debuturilor de săptămâna trecută. Am avut multe ştiri legate de iPhone 7, preţuri ale telefonului în ţara noastră, zvonuri legate de Galaxy S8 şi teasere Allview. Despre toate acestea şi multe altele aflaţi mai jos.

Testam în aceste zile telefonul TP-Link Neffos C5 Max, Huawei Nova Plus, dar şi UMi Max şi am finalizat recenzia lui Acer Liquid Jade Primo. Trecând la ştiri, am aflat că Samsung Galaxy S8 ar putea fi lansat mai devreme, din cauza problemelor lui Note 7. Numele de cod au apărut deja şi ar fi Dream 1 şi Dream 2, sau SM-G950 şi SM-G955, deci teoretic trebuia să ajungem la generaţia G940, dar sud coreenii au o superstiţie legată de cifră 4.

Se discută despre o lansare chiar până la final de an, pentru a compensa problemele lui Note 7, dar aşteptam flagship-ul totuşi la anul, poate la CES în loc de MWC. Am aflat şi că Digi Mobil oferă telefoane 4G cu avans de zero lei la contractarea unui nou abonament de voce şi date. Până la 15 octombrie 2016 clienţii ce decid contractarea unui abonament de voce şi date Digi Mobil vor putea cumpăra telefoane 4G cu avans zero.

Abonamentele de 5 euro, 2 euro, 3 euro sunt vizate şi clienţii primesc la abonare sume cadou de până la 120 lei, ce pot fi folosite pentru achitarea avansului pentru handset. Digi Mobil mai oferă şi până la 30 GB trafic în reţeaua sa 4G. În ce îl priveşte pe iPhone 7, varianta să Jet Black, dar şi iPhone 7 Plus în orice culoare au fost deja şold ouţ la nivel oficial.

iPhone 7 Plus nu mai e disponibil deloc pe nici o nuanţă, cel puţin la magazinele fizice, iar timpul de aşteptare e de câteva săptămâni sau luni. Avem şi preţurile telefoanelor pentru România, cu cel mai mic preţ pentru iPhone 7 32 GB fiind de 3309 lei la Vodafone România, apoi Altex cu 3329 lei şi Flanco cu 3329 lei. La eMAG.ro telefonul costă 3339 lei.

iPhone 7 Plus porneşte de la 3931 lei la Vodafone, costă 4099 lei la Quickmobile.ro şi aceeaşi sumă la eMAG.ro şi evoMAG.ro. Quickmobile a demarat livrările de pe 16 septembrie, fiind primul retailer la acest capitol, iar restul livrează de pe 23 septembrie. Am avut şi un teaser proaspăt de la Allview, legat de lansarea telefonului P9 Energy.

El ar urma să vină cu un chip de criptare şi securitate la bord şi o baterie de 5000 mAh sau 6000 mAh la interior. Va avea scanner de amprente şi aparent ar fi imposibil de hackuit Teaserul indica şi o grosime de 8 mm şi 3 zile de autonomie. A debutat şi tableta Samsung Galaxy Tab A (2016) S Pen, cu 3 GB RAM, difuzoare stereo şi preţ de 440 dolari.

Are ecranul de 10.1 inch, rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli şi vine cu un procesor octa core Samsung Exynos 7870, 3 GB RAM şi 32 GB stocare, dar şi slot microSD. Are şi camera de 8 MP, 4G LTE şi baterie de 7300 mAh. Are acelaşi stylus cu care vine şi Galaxy Note 7. Comisia Europeană a fost foarte activă în această săptămână, declarându-şi intenţia de a renunţa cât mai rapid la roaming, dar şi de a aduce WiFi gratuit în toată Europa, inclusiv în sate.

Şeful Comisiei, Jean Claude Juncker a afirmat că operatorii fac lobby puternic pentru a limita perioada fără roaming la doar 90 de zile şi doresc să evite pierderea de clienţi, ce ar putea opta pentru operatori din alte ţări, unde tarifele sunt mai mici. Tot Comisia a discutat şi despre creşterea câştigurilor pentru artişti şi jurnalişti din colaborarea cu Google şi YouTube, dar şi prin listarea de ştiri pe motoare de căutare.

Au apărut şi mostre foto realizate cu iPhone 7 Plus la UŞ Open şi un meci de NFl, iar ele arăta foarte bine. Claritatea e perfectă, culorile sunt excelent calibrate şi zoomul optic 2X e la înălţime. Fetele atleţilor arătau excelent, iar capturile la umbră au fost perfecte. Am văzut şi imagini low light realizate cu iPhone 7, un cer foarte clar pentru peisaj nocturn, în New York pe podul Brooklyn.

Claritatea era fantastică pentru captura low light, dar culorile erau cam reci. Tot iPhone 7 e deja pe locul întâi în benchmark-ul AnTuTu, cu 178.397 puncte, punctaj cu 33% mai mare decât cel al lui iPhone 6S. A sosit şi iOS 10 între timp pe terminalele compatibile, de la iPhone 5 şi iPad Mini 2 în sus. Aduce lockscreen cu widget-uri, gesturi 3D Touch pentru interacţiune cu notificări şi deblocare de ecran prin apăsare de buton sau cod blocare.

iMessage are magazin de extensii, GIF-uri, stickere şi altele, iar tot în el putem scrie cu cerneală invizibilă, cu scris mare sau mic. Control Center are 2 pagini de elemente şi noi accente de culoare, iar Şiri are integrare cu aplicaţii third party. La secţiunea FAIL şi WIN avem ca FAIL faptul că în ultimii ani tot mai multe telefoane au probleme cu bateriile explozive şi nu doar telefoane, ci şi laptopuri ce suferă de supraîncălzire sau automobile Tesla.

Recent un Xiaomi Mi 4C a explodat în buzunarul unui posesor, am avut şi un Xiaomi Mi Max ce a provocat un incendiu, un HTC a explodat cu câţiva ani în urmă şi lista continuă. Poate e nevoie să schimbăm tehnologia bateriilor de pe aceste produse. La WIN avem micul producător UMi, care deja e gata să ofere actualizarea la Android 7.0 Nougat pe 3 telefoane ale sale din decembrie. Între timp marile companii se mişcă mai greu.

În secţiunea Întrebări am răspuns la întrebări doar pe YouTube, pentru că pe Forum nu aţi pus. Aţi dorit să aflaţi ce părere am despre renunţarea la seria Lumia de la Microsoft, ce le urezi celor ce au început şcoala, dacă mai apare un iPad Pro nou, de ce sunt copiate numele Note ale telefoanelor şi când şi dacă facem review la Note 7.

Am vorbit şi despre camera lui Galaxy S5 şi cât de valabilă mai e ea acum, când apare la noi ceasul Gear S3 şi ce părere am despre Note 3 la ora actuală. Am făcut şi o recomandare legată de iPhone 5s. În secţiunea Diverse am vorbit despre 2 filme văzute de mine recent, Free State of Jones şi Cafe Society. Primul e cu Matthew Mcconaughey, soldat în armata Sudului în timpul războiului dintre nordul şi sudul Statelor Unite pentru abolirea sclaviei. El dezertează şi formează o bandă de soldaţi de culoare şi dezertori, dar şi femei şi copii care erau nemulţumiţi de poziţia statului lor, creând o zonă liberă în Sud.

Cafe Society e film de Woody Allen, lent şi oarecum plicticos, cu Jesse Eisenberg adică Lex Luthor din Batman vs Superman şi Kristen Stewart din Twilight. Ei se îndrăgostesc la Hollywood, dar Kristen se cuplează cu unchiul lui Jesse, jucat de Steve Carrell, apoi Jesse revine la New York şi îşi deschide un club, se însoară şi încearcă să uite de Kristen.

Am jucat şi demo-ul lui FIFA 17, apărut pe 13 septembrie şi încercat pe PS4. Avem o grafică mai arătoasă, engine nou, o minge care ţopăie mai mult, jucători mai băţoşi şi o mecanică random la lovituri libere şi cornere. Totul se bazează enorm pe pase şi posesie şi avem un gameplay parcă mai rapid. Pe final am recomandat cartea The Heart is a Lonely Hunter, the Carson Mccullers, despre un bărbat surd care cunoaşte personaje ciudate într-un orăşel prăfuit din deşert în SUA, statul Georgia.

Am discutat şi despre American Horror Story sezonul 6, lansat sub formă de documentar fals, cu casă bântuită, pe o insulă ce pare să aibă propria viaţă. Parcă e deja mai bun decât ultimul sezon. Cam acesta a fost Mobicast 134 şi revenim săptămâna viitoare cu un nou episod. Nu uitaţi să fiţi mai activi pe Forum şi să puneţi întrebări mai multe şi pe YouTube.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×