Produse evoMAG.ro

Allview X3 Soul Plus: OS, UI, aplicaţii cu câteva opţiuni inedite, dar deja clasice în gama X3 Soul

Autor:  | Publicat în:  Allview 446 ori
<b>Allview X3 Soul Plus: OS, UI, aplicaţii cu câteva opţiuni inedite, dar deja clasice în gama X3 Soul</b>Ce ar fi un telefon rival cu Galaxy A (2016), dacă nu ar avea şi Android Marshmallow la bord? Allview X3 Soul Plus bifează aceasta dotare şi pune la bătaie o experienţă personalizată aplicată lui Android 6.0. Avem mesaje inspiraţionale în lockscreen şi..

Ce ar fi un telefon rival cu Galaxy A (2016), dacă nu ar avea şi Android Marshmallow la bord? Allview X3 Soul Plus bifează această dotare şi pune la bătaie o experienţă personalizată aplicată lui Android 6.0. Avem mesaje inspiraţionale în lockscreen şi linkuri spre site-ul Allview, iar porţiunea dropdown include doar notificări.

Cu un swipe în sus accesăm acel "Control Center", cu toggle-uri de conectivitate, apel fals, screenshot şi altele. Dacă ţinem apăsat pe homescreen accesăm zona de widget-uri, aplicaţii şi efecte, widget-urile fiind cele stock, dar şi cele clasice Allview cu look 3D pentru vreme şi meteo. Cu un swipe în sus pe aceleaşi homescreen declanşăm o zonă de personalizare, legată de Launcher Theme, editarea desktopului, wallpaper, setări desktop şi setări de sistem.

Interfata grafica Allview X3 Soul Plus

Apropo de Setări, ele includ funcţia Do Not Disturb, funcţii de securitate şi Guest Mode. Scannerul de amprente are un setup lung, dar e rapid la deblocarea terminalului deşi se declanşează numai cu ecranul pornit deja şi nu direct din standby. Allview oferă şi criptare pe acest device, dar şi gesturi smart, de la dublu tap pentru deblocare, la Smart Dial şi întoarcere invers pentru a opri o alertă.

Există şi acel suspend button şi o bară în stil Galaxy Edge, declanşată lateral pe ecran cu un swipe pe butonul Home în dreapta sau stânga. Acea bară include shortcut-uri către aplicaţii. Galeria oferă o secţiune Trash pentru pozele şterse şi avem şi un Spaţiu Privat, unde ţinem conţinuturile pe care nu vrem să le acceseze nimeni. Acea zonă se accesează cu un swipe de sus în jos cu 2 degete pe ecran.

Ca ultima menţiune, Allview mai propune aici şi Immersion Haptic Feedback, adică vibraţii speciale la jocuri, în stil joystick. În privinţa aplicaţiilor preinstalate, avem 55 de nume pe listă, deci bloatware-ul e prezent. Dintre numele mai interesante amintim Abroad Service, o aplicaţie de planificat călătorii, Bitdefender Mobile Security, Chameleon, Child Mode, Facebook, aplicaţii Office, Skype, Notes, Outlook sau Video Editor.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×