Produse evoMAG.ro

Allview X3 Soul Pro: Display premiant, cu multi level touch ca bonus

Autor:  | Publicat în:  Allview 797 ori
<b>Allview X3 Soul Pro: Display premiant, cu multi level touch ca bonus</b>Din start ecuaţia rezumată drept "Display Allview X3 Soul Pro" începe bine, când vedem că e vorba de un panou AMOLED Full HD de 5.5 inch. Aflăm apoi că e un panou 2.5D arătos şi că vine cu tehnologie On Cell Touch şi protecţie Gorilla Glass 3..

Din start ecuaţia rezumată drept "Display Allview X3 Soul Pro" începe bine, când vedem că e vorba de un panou AMOLED Full HD de 5.5 inch. Aflăm apoi că e un panou 2.5D arătos şi că vine cu tehnologie On Cell Touch şi protecţie Gorilla Glass 3, dar punctul său forte rămâne totuşi inputul la diferite nivele de presiune.

Ecranul lui Allview X3 Soul Pro vazut prin microsocp (pixeli de tip Pentile Matrix)

Acest ecran are muchii înguste, iar pentru a îl pune în valoare am folosit aplicaţia Video pentru a viziona clipuri. Aplicaţia oferă funcţia DTS pentru acustica şi Pop Up Play pentru un extra nivel de multitasking, minimizând clipul în vreme ce facem altceva. Display-ul lui Allview X3 Soul Pro s-a dovedit a fi luminos şi el afişează culori vii cu tendinţa de suprasaturare specifică AMOLED, dar şi o claritate excelentă.

Luminozitate ecran Allview X3 Soul Pro

Test Luminozitate ecran

  • 1.OnePlus 3626 (LUX)
  • 2.Apple iPhone 6s618 (LUX)
  • +
  • 31.Allview X3 Soul Pro485 (LUX)
  • 32.Huawei Honor 5X482 (LUX)
  • 33.Xiaomi Redmi Note 3 Pro481 (LUX)
  • 34.Samsung Galaxy S5480 (LUX)
  • 35.Apple iPhone SE479 (LUX)
  • 36.Samsung Galaxy S6475 (LUX)
  • 37.Allview X2 Soul Pro471 (LUX)
  • 38.Allview P8 Energy471 (LUX)
  • 39.UTOK Fury465 (LUX)

Negrul este adânc şi avem şi unghiuri largi de vizualizare, în vreme ce contrastul e bun. Pixelii au aranjament Pentile Matrix şi panoul acesta e produs de Samsung. La testul cu luxmetrul am atins 485 LUX, o valoare bună, mai ales că depăşim iPhone SE, OnePlus 2 sau Lenovo Vibe X3. În zona de Setări avem reglaje pentru Adaptive Brightness, Economical Backlight, nivel de luminozitate, stilul şi mărimea fontului sau LCD Effect (reglaje de culoare cu opţiuni ca Neutru, Cald sau Rece).

Putem alege de aici şi cum să arate multitasking-ul: carusel sau carduri plate dispuse orizontal. Şi iată-ne ajunşi la Multi Level Touch, echivalentul lui 3D Touch de pe iPhone 6S. Cu această tehnologie putem apăsa puţin mai tare pe ecran pentru a declanşa meniuri contextuale ale anumitor aplicaţii. Spre exemplu iconul Camera odată apăsat tare oferă 3 opţiuni extra, precum Selfie, Video sau Snapshot.

Multi Level Touch

În plus, putem apăsa mai tare şi pe lockscreen pentru a debloca treptat ecranul, iar în galerie scoatem în evidenţă o fotografie cu un preview plus opţiuni dedicate sub această, tot printr-o presiune crescuta. Din setări reglăm tăria cu care apăsam pe ecran (light, medium, firm) şi avem şi opţiuni dedicate funcţiei Edge.

Astfel, dacă exercităm presiune cu degetul pe muchia dreaptă a telefonului declanşăm o bară de shortcut-uri în stil Galaxy S7 Edge şi S6 Edge. Ea oferă acces la câteva aplicaţii listate sub formă de iconuri pe coloana verticală. Acea bară se poate muta în stânga şi toate shortcut-urile sunt personalizabile. Revenind la Multi Level Touch el permite şi interacţiunea cu wallpaper-uri dinamice, precum unul cu o meduză sau un inel de cristal.

Acesta e primul model Android pe care îl testăm şi care vine cu o astfel de funcţionalitate şi inovaţia e binevenită. Un ecran excelent per total.

❤️
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×