Huawei Nova Plus: Design hibrid între Mate S şi Huawei G8

Autor:  | Publicat în:  Apple 997 ori
<b>Huawei Nova Plus: Design hibrid între Mate S şi Huawei G8</b>Metalul şi sticla curbată frontală se întâlnesc într-un pachet slim

Poziţionarea feminină a gamei Nova face inevitabil că designul noilor modele să fie elegant. Asta înseamnă o carcasă metalică subțire, dar şi o zonă frontală cu sticlă curbată 2.5D. Huawei Nova Plus aderă la acest trend, adoptând şi un design foarte familiar, mai ales că spatele aduce cu Huawei Mate S, iar fata cu Huawei G8.

E un telefon metalic subțire, cu talie de doar 7.3 mm, adică fix aceeaşi ca la handset-urile Galaxy A5 şi A7 (2016). E totuşi cu 12 grame mai uşor decât un Galaxy A7 (2016), cântărind 160 de grame. Panoul frontal 2.5D e foarte arătos şi în spate se remarcă o uşoară protuberanţă a camerei. Construcţia e solidă şi avem un corp metalic unibody aici. Având în vedere cât de lat e acest telefon, utilizarea cu o singură mână iese din schemă, mai ales pentru o mână de femeie.

Aderenta e bună, butoanele au feedback bun, iar simetria e de apreciat în toate zonele terminalului. Colţurile foarte rotunjite scot în evidenţă telefonul printre atâtea dreptunghiuri de pe piaţă. Spatele e finisat cu "ceramic sandblasting", iar acest model are un design arătos şi materiale premium, poate doar lăţimea știrbindu-i din feminitate.

test ❤️
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×