LeTV 1S: OS, UI, aplicaţii nu chiar pentru oricine, cu acest EUI hibrid

Autor:  | Publicat în:  LeTV 739 ori
<b>LeTV 1S: OS, UI, aplicaţii nu chiar pentru oricine, cu acest EUI hibrid</b>Fiind primul contact cu un telefon LeTV, e automat şi primul contact cu interfaţa EUI, aplicată peste Android 5.0.2 Lollipop. Aş spune că chinezii exagerează cu minimalismul, dus la extrem în unele zone. Nu avem app drawer, după cum era de aşteptat..

Fiind primul contact cu un telefon LeTV, e automat şi primul contact cu interfaţa EUI, aplicată peste Android 5.0.2 Lollipop. Aş spune că chinezii exagerează cu minimalismul, dus la extrem în unele zone. Nu avem app drawer, după cum era de aşteptat, iar toate aplicaţiile se găsesc pe homescreen-uri. Iconurile sunt arătoase şi fontul e inedit aici, elegant şi subţire.

Simt puţină inspiraţie de MIUI dacă mă uit cu atenţie la această interfaţă. Dacă ţinem apăsat un homescreen, vom declanşa zona de widgeturi (foarte puţine), teme (elegante) şi wallpaper-uri. Porţiunea dropdown include doar notificări, în vreme ce Quick Settings au fost integrate în ecranul Recents. Aici avem foarte multă aglomeraţie, cu shortcut-uri scrollabile orizontal pentru diferite aplicaţii/funcţii, Quick Settings cu acelaşi mecanism de scroll, control pentru player media şi thumbnail-urile de multitasking.

EUI

În zona de Setări am fost surprins să constat că lipsesc acele gesturi speciale de control, că dublu tap, desenarea de simboluri şi fluturarea mâinii în faţa ecranului de exemplu. Am testat şi scannerul de amprente, care a fost mai puţin precis decât aş fi dorit, poate din cauză că era integrat sub o oglindă uşor de murdărit.

Când funcţionează totuşi, deblocarea e rapidă, dar din păcate setup-ul e lung pentru acest scanner. Pe lista de aplicaţii preinstalate avem 38 de nume, ceea ce e OK, deci nu e plin de bloatware acest model. Dintre ele remarc suita CleanMaster, cu un browser web dedicat, cu scanner de malware, aplicaţia CleanMaster în sine şi un antivirus CM.

Primim şi aplicaţie cu rol de telecomandă TV, ce pune la treabă emiţătorul infraroşu şi suita Google. Blocarea la Lollipop nu e cool deloc aici, având în vedere că update-ul la Marhmallow e puțin probabil.

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×