Jurnal de bord MWC 2016, ziua 4: O nouă zi în Barcelona însoțită de agitație, handson-uri și multe smartphone-uri interesante

Autor:  | Publicat în:  MWC 839 ori
<b>Jurnal de bord MWC 2016, ziua 4: O nouă zi în Barcelona însoțită de agitație, handson-uri și multe smartphone-uri interesante</b>​O nouă zi la Mobile World Congress plină de handson-uri, aglomerație și multă oboseală, cam așa sună descrierea pentru cea de-a doua zi a t&acirc;rgului spaniol. La fel ca luni, programul a &icirc;nceput dis de dimineață la ora 7 c&acirc;nd...

​O nouă zi la Mobile World Congress plină de handson-uri, aglomerație și multă oboseală, cam așa sună descrierea pentru cea de-a doua zi a târgului spaniol. La fel ca luni, programul a început dis de dimineață la ora 7 când m-am îndreptat către locația MWC, și nu singur, ci alături de mii de alți jurnaliști din întreaga lume.

LG

Imediat ce am ajuns m-am îndreptat către centrul de presă, sală în care ni se permitea accesul pe baza badge-ului obținut inițial. Pe lângă internetul pus la dispoziție, organizatorii acestui uriaș târg de tehnologie oferă și apă, fursecuri, ba chiar și cafea gratis pentru toți jurnaliștii puși pe treabă și aflați la fața locului.

HP Elite X3

Astfel, după un scurt popas pentru o cafea, m-am îndreptat către standurile avute în vizor, primul pe listă fiind HP. Aici l-am găsit bineînțeles pe HP Elite X3, un phablet uriaș cu display Quad HD de 5.96 inch ce adoptă 4 GB RAM, un procesor Snapdragon 820, dar și sistemul de operare Windows 10 Mobile.

HP Elite X3

Modelul în cauză este de departe unealta perfectă de productivitate, sosind și cu funcția Continuum prin care se transformă într-un desktop grație unui dock dedicat. Cei de la HP nu s-au oprit aici și au lansat și un laptop dock special, unul în stil Asus PadFone. Direct de la un oficial al companiei am aflat că phablet-ul va ajunge și în Europa, lucru bine de știut pentru doritori.

Alcatel

Mi-am continuat mai apoi parcursul printre halele târgului, și am ajuns din nou la Alcatel, companie ce a lansat o mulțime de terminale interesante. Printre acestea îl avem pe Idol 4, Idol 4s, dar și 3 noi terminale din gama Pop, și anume: Pop 4, Pop 4 Plus, respectiv Pop 4S. Acesta din urmă vine cu scanner de amprente, 2 GB RAM, cameră foto de 13 megapixeli și Android 6.0 Marshmallow, și asta pentru un preț accesibil.

Lenovo

Și la standul Lenovo am găsit câteva produse noi, mai precis o serie de tablete din gama Tab3, device-uri ce sosesc în variante de 7, 8 sau 10 inch. Din păcate, modelul de 10 inch nu era expus la fața locului, așa că mi-am putut face o părere doar despre modelele ceva mai compacte. Ca o idee comună pot spune că cele două tablete sunt destul de modeste, atât ca specificații, dar și ca design.

Cu procesoare quad-core de la MediaTek, și cu chip-uri de 1 sau 2 GB memorie RAM, aceste produse aici de față nu vor face față jocurilor sau aplicațiilor solicitante, dar nici impresiona la capitolul autonomie. Poate doar prețul să facă diferența…

Microsoft Lumia 650

O părere similară am și despre smartphone-ul Microsoft Lumia 650 pe care l-am văzut ulterior, telefon ce nu arată deloc rău la capitolul design, spunând asta ca actual posesor de Lumia 640 care este practic o bucată de plastic pătrățoasă. Ei bine, succesorul său face acum trecerea la o ramă metalică arătoasă, dar și la o carcasă cu dimensiuni reduse - grosime de doar 6.9 mm (vs. 8.8 mm Lumia 640).

Ce nu s-a schimbat în bine, este procesorul entry level adus aici de către Microsoft, fiind vorba despre un chip Snapdragon 210. Nici la capitolul baterie nu stăm deloc bine, capacitatea de 2500 mAh de pe modelul anterior fiind redusă acum la doar 2000 mAh. Prețul device-ului va fi de aproximativ 200 dolari aparent.

Acer Liquid Jade 2

Revenind la parcursul de astăzi, aflați că printre device-urile ce le-am mai văzut s-au mai numărat și Acer Liquid Jade 2, respectiv Acer Liquid Zest. Totodată, am participat și la o scurtă prezentare a unui proiector compact dezvoltat de către compania chineză Doogee, produs ce îl puteți vedea în imaginea de mai sus.

Doogee F7

Aceștia ne-au mai arătat și câteva unități demo pentru cele mai noi terminale lansate, cum este și cazul lui Doogee F7 - smartphone cu procesor deca-core Helio X20, display Full HD de 5.5 inch, scanner de amprente, 3 GB memorie RAM și preț de 169 dolari. Cum produsele nu se aflau în stare de funcționare, nu am putut realiza un hands-on din păcate.

Odată îndeplinit și acest task de pe lista de astăzi, m-am îndreptat către centrul de presă pentru a trimite restul de materiale rămase, reușind să termin cu puțin inainte de ora 5, moment în care m-am îndreptat către apartamentul unde sunt cazat. Ca o constatare a acestei zile, sunt surprins de numărul redus de tablete lansate aici, lucru ce nu trebuia să fie o supriză totuși.

Huawei rămâne producătorul cu cea mai interesantă tabletă lansată la Mobile World Congress, device 2 în 1 ce impresionează la mai toate aspectele. Mi-ar fi plăcut să văd ceva noutăți și din partea Samsung, LG, sau chiar și HTC, așteptări ce nu s-au înfăptuit.. Cu acest gând închei aici un nou episod din seria Jurnal de Bord, urmând ca mâine să revin din nou la târg pentru noi materiale hands-on cu smartphone-urile ce tocmai au debutat.

Aflați și faptul că mâine cei de la Allview vor lansa un nou smartphone aici în Barcelona, model din gama Energy!

❤️
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×