Despre PR, agenții, și informarea imperfectă a sursei voastre de informare (Editorial)

Autor:  | Publicat în:  Editorial 1.120 ori
<b>Despre PR, agenții, și informarea imperfectă a sursei voastre de informare (Editorial)</b>Pentru că PR-ul e la fel de nou în România ca și smartphone-ul aproape, e de așteptat să existe unele imperfecțiuni în domeniu, unele inexactități, dar când situația e generalizată trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Problemele apar în...

Pentru că PR-ul e la fel de nou în România ca și smartphone-ul aproape, e de așteptat să existe unele imperfecțiuni în domeniu, unele inexactități, dar când situația e generalizată trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Problemele apar în fașă, atunci când la Facultatea de Jurnalism și științele Comunicării cea mai mare profesoară de PR e școlita în ale "fizicii nucleare", după cum chiar dansa recunoaște.

Apoi urmează comunicatele de presă, care la noi ajung cu întârziere de o zi față de lansarea produsului. Dacă un telefon e anunțat joi, noi aflăm vineri, sau hai luni, că e Casual Friday deh. Practica e generalizată și nu putem arăta cu degetul doar către o agenție de PR. Preferăm să apelăm la site-urile tech străine drept surse de informare sau uneori primim comunicatul de presă în engleză, din afară.

în plus, atunci când primim comunicatele conținutul este... precar, ca să fiu elegant. Fotografii puține, lipsesc și informațiile și uneori suntem copleșiți fie de limba de lemn, fie de romgleza. Spre exemplu, atunci când primim un comunicat despre un nou CEO, ar fi indicat să primim și o fotografie cu acesta, nu-i așa? Ei bine, în România nu...

Niciodată nu am văzut în nici un comunicat un link spre o prezentare YouTube a unui produs, o altă mare lipsă. Apare și o slabă targetare a acestor comunicate, care ne sunt trimise deși sunt din total alte domenii decât cel în care operează Mobilissimo.ro. Suntem invitați la lansări de camere săptămânal și așteptăm și prima invitație la un review de motostivuitor sau lansare de deodorant... NOT!

Faptul că primim "comunicate la grămadă" înseamnă că nu suntem analizați și deci nu suntem respectați. Astfel, invitațiile la evenimentele neinteresante intră în spam în scurt timp. și dacă doar comunicatele ar fi problema... Am putea trăi fără ele, sincer, câtă vreme am primi produsele promise la timp. Am dovedit și în review-ul Samsung Galaxy S4 că nu suntem părtinitori, am arătat că putem crea un giga review de o oră și că facem fotografii de test cu camerele telefoanelor așa cum puține site-uri din România fac (cine mai oferă zeci de poze din orașe din toata țara la fiecare review?).

și cu toate acestea, atunci când solicităm produsul imediat după lansarea oficială să-l prezentăm în premieră, ni se comunică că nu îl vom primi deoarece nu este disponibil, fără alte explicații. Apoi produsul apare brusc la "oameni ai casei", de obicei bloggeri cu review-uri de obicei favorabile. Nu ne deranjează prioritatea lor, ci faptul că nu suntem anunțați legat de motivul pentru care nu e disponibil produsul.

Legat de produsele oferite în teste și în plus și de deplasările la lansările importante, agențiile de PR ar trebui să analizeze mai atent partenerii media și audiența. Este un nonsens pentru tine ca agenție să trimiți un blogger al unui site cu câteva sute de unici versus Mobilissimo.ro, numărul unu pe România în zona de telefoane mobile & tablete, cu 8000 - 15000 de vizitatori unici zilnic (depinzând de sezon). Avem ~2600 de urmăritori pe Twitter, ~3500 de fani pe Facebook, toți abonați reali și nu ademeniți de concursuri.

și Forumul Mobilissimo, deși tânăr a ajuns deja la 1600 de vizitatori unici zilnic (și peste 10.200 de membri), iar canalul de YouTube Mobilissimo.ro este cel mai urmărit din România, când vine vorba de tehnologie și targetarea pe mobile. Am atins aproape 10.000 de abonați și recenzii urmărite de peste 6.100.000 de ori.

Suntem totuși încântați când ni se oferă oportunități din partea producătorilor de telefoane și tablete care apreciază munca noastră. Un exemplu ar fi ASUS, care ne-a invitat la o lansare în Italia în 2012, sau Samsung care ne-a onorat cu o invitație la IFA 2013 Berlin, de unde va relata colegul Emil Dragotă.

Nu cerem nimic necuvenit, pretindem doar respect oferit de agenții PR partenerilor media, tuturor site-urilor și blogurilor și furnizarea de conținut util și relevant.

în final tot ce contează este să ne mulțumim cititorii și să le furnizăm cât mai rapid informația pe care PR-ul încearcă să o răspândească, deci îl ajutăm în jocul său.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×