Produse evoMAG.ro

Gadgeturi, gadgeturi și iar gadgeturi; Cum ne-au influențat ele hobby-urile și activitățile (Editorial)

Autor:  | Publicat în:  Editorial 1.150 ori
<b>Gadgeturi, gadgeturi și iar gadgeturi; Cum ne-au influențat ele hobby-urile și activitățile (Editorial)</b>Citeam recent despre ascensiunea gadgeturilor și aplicațiilor pentru fitness și am remarcat că tot mai multe companii merg în această direcție. Samsung are S Health pe Galaxy S4, Motorola și Sony au acele smart watch-uri cu aplicații dedicate și...

Citeam recent despre ascensiunea gadgeturilor și aplicațiilor pentru fitness și am remarcat că tot mai multe companii merg în această direcție. Samsung are S Health pe Galaxy S4, Motorola și Sony au acele smart watch-uri cu aplicații dedicate și Nike se implica tot mai mult în dezvoltarea de aplicații pentru joggeri. Cum rămâne cu pasiunile reale și cele care nu au gadgeturi asociate? Ele nu prea mai există, din păcate.

Uitați de jucat șotron afară pentru copiii voștri, de o miuță în curtea școlii, de sărit coarda sau de v-ați ascunselea. Trăiesc în sectorul 3 al orașului București, acel sector plin de părculețe pentru copii, părculețe în care copiii se adună în jurul acelui plod cu smartphone-ul cel mai bine dotat. El le arata acolo cum distruge imperii, vieți de alieni sau da cu Lamborghini-ul de perete. Cum să te mai sui în leagăn când vezi așa ceva?

și nici n-am început să vorbesc de alienarea provocată de Twitter și Facebook. Gândește-te la colegii de liceu, aceia pe care parcă nu i-ai mai suna să îi întrebi ce mai fac, de vreme ce știi tot ce fac de pe Facebook. Trece 1 an, 2 ani, trec 10 și tot așa, până vei pierde legătura cu ei, dar vei crede că ești mereu în contact cu ei via Facebook. Nu e chiar așa...

și nu doar viața socială e afectată, ci și întregi industrii. Presa sângerează și moare, editurile nu o mai duc bine de ceva vreme, aparatele radio sunt decedate de foarte mult timp, televizoarele încep să își piardă utilitatea în afară de extensii ale consolelor de jocuri și tot așa. Smartphone-ul e consola de gaming, radio, televizor, "unealta de Facebook", instrument de navigat pe web și în cele din urmă... telefon.

Am uitat să includ aici și aparatele foto, mai ales că e deja snobism să îți mai cumperi un DSLR când poți alege un Nokia Lumia 1020 care să își facă treaba în limitele fotografiei la nivel de amator, ba uneori cu tendințe de Pro. în mod clar telefoanele inteligente și tabletele ne-au ușurat activitatea, dar au asigurat în aceeași măsură și o cantitate enormă de moduri de distragere a atenției.

Câți dintre voi nu sar repede la smartphone sau tableta să caute "actorul ăla" din filmul la care tocmai se uită. Distanța până la PC este de un metru sau doi, dar tableta sau telefonul e mereu mai aproape. Ne apropiem de Idiocracy și de populația din filmul Wall-E, cu o masă de creaturi obeze hrănite cu informație printr-un ecran lipit de ochi.

Deja avem mai 3 sau 4 ecrane. Avem un desktop, un laptop, un smartphone și o tabletă și sunt sigur că nu vom spune nu atunci când o pereche de Glasses va costa 150 de dolari. Ce facem cu 5 ecrane? Nici noi nu știm, dar Facebook e pe listă, vizionarea de filme și ea, cu ADHD grav și pauze dese, pentru un tweet, un Foursquare, un Like, un comment pe YouTube și un +1.

și uite așa a mai trecut o zi fără să socializăm față în față. S-au schimbat dramatic și concepte precum "cafenea", acestea devenind locuri unde vii să te conectezi la WiFi, să dai check in și să postezi pe Facebook. Cafeaua și prietenii sunt scopuri secundare, poate în afară momentelor când partajați ceva între smartphone-uri în jurul mesei.

Cu McDonald's și Starbucks care oferă încărcare wireless a bateriei în afară, Internet gratuit și alte beneficii de acest gen, consumatorul de rând are tot interesul să își petreacă mai mult timp aici alimentând și mai mult trendul consumerismului. și trecând în cele din urmă lucrul cu care am început: sportul, fitnessul, mișcarea, sala, tot ce numiți exercițiu fizic. Ne oprim din 5 în 5 minute să verificăm RunKeeper, Heart Tracker, Pulse Meter, Facebook să vadă prietenii că facem sport, previziuni meteo să știm dacă ne plouă azi, caloriile consumate, umiditate, pașii parcurși, programe de workout de pe web.

Trebuie să recunosc că sunt și funcții amuzante precum cea de pe telefoanele Sony care le permitea prietenilor de pe Facebook să vă trimită încurajări live sub forma audio în vreme ce faceți jogging. Această obsesie a ecranelor numeroase și a gadgeturilor pare a fi pornită din setea de informare a publicului. Există totuși și un segment de persoane cărora pur și simplu nu le pasă. Există totuși și un segment de persoane cărora pur și simplu nu le pasă, sunt oare ei cei care traiesc cu adevarat?

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×