Cugetare: De ce sunt convins că așa numitele telefoane modulare vor fi un fail

Autor:  | Publicat în:  Opinii 1.983 ori
<b>Cugetare: De ce sunt convins că așa numitele telefoane modulare vor fi un fail</b>Am primit cu reținere, chiar reticența, primele informații despre așa numitul Proiect Ara al celor de la Google. Acesta a fost anunțat în 2013, însă rădăcinile se trag din 2011, când Google a cumpărat portofoliul de brevete al falimentarei...

Am primit cu reținere, chiar reticența, primele informații despre așa numitul Proiect Ara al celor de la Google. Acesta a fost anunțat în 2013, însă rădăcinile se trag din 2011, când Google a cumpărat portofoliul de brevete al falimentarei Modu din Israel. Pentru cei care nu sunt în temă, aflați că este vorba de celebrul telefon modular, alcătuit dintr-un șasiu, care va găzdui module schimbabile, cum ar fi: cameră, RAM, Chipset, memorie, baterie și așa mai departe. Primul telefon de acest tip e așteptat să fie anunțat anul viitor, probabil în cadrul Google I/O 2015 . Bine! Acum că am făcut introducerea și știți pe scurt despre ce este vorba, iată și opinia mea legată de acest proiect și de ce cred eu că va fi o mare NEREUșITĂ. în primul rând, majoritatea dintre noi aleg telefonul în baza unor preferințe mai mult estetice, ce țin de linia de design al unui brand. Capacitățile hardware în acest sens contează mai puțin, deoarece absolut toți producătorii folosesc aceeași furnizori de piese, iar telefoanele produse de aceștia, vin în diferite variante de hardware și pot fi achiziționate în funcție de buzunar. De ce am cumpăra atunci doar hardware-ul? Al doilea contraargument ar fi costul. Nu trăiți cu falsa idee că un astfel de telefon va fi ieftin, iar modulele la rândul lor vor fi la un preț larg accesibil! Hardware-ul puternic va trebui plătit ca și până acum! în afară de acest aspect, nu văd unde ar putea fi vândute modulele schimbate, deoarece ca și second hand, piața va fi ca și inexistentă. Ce vreau să spun, un telefon vechi îl mai vinzi cumva, dar un modulul, ba! în al treilea rând, bănuiesc că vor exista și carcase multiple, făcute de diverși producători, în care se vor putea "îmbrăca" aceste telefoane, pentru că nu le văd utilizate cum sunt ele afișate în teaserele actuale de pe internet, în stil LEGO. Practic în loc de Samsung, Sony, HTC, LG și alte branduri consacrate, vom vedea imprimate pe carcase nume ca: Case Mate, UAG, Cubz, adică branduri de huse sau și mai rău, no name-uri. De aici și întrebarea, ce avantaj ar avea un producător actual de telefoane să vândă și module? Aici mă refer în special la Samsung, LG și Sony. Din câte am înțeles, Google are de gând să deschidă un magazin gen Play Store, pentru aceste componente, iar producătorii își vor putea vinde prin acesta modulele. Sunt convins că va fi o harababură de nedescris. închipuiți-vă un sașiu de telefon modular care are componente cumpărate de la diverși fabricanți, la date diferite, posibil și producători neautorizați din China. Ce se va întâmpla cu garanția? Vor da vina unii pe alții dacă ceva se strică? Cine va asigura service-ul? E prea complicat din punct de vedere logistic! Punând deoparte partea de wow a proiectului, personal nu văd nimic practic și util în acesta, în opinia mea este următorul BIG FAIL al celor de la Google și nu îi dau mai mult de 2 ani de viață și proiectul va poposi într-un dosar virtual ”Closed” pe un server vechi, scos din priză.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×