Allview AX4 Nano Review + Concurs: tabletă 3G ideală pentru omul grăbit, preț bun, ecran sacrificat (Video)

Autor:  | Publicat în:  Allview 4.494 ori
<b>Allview AX4 Nano Review + Concurs: tabletă 3G ideală pentru omul grăbit, preț bun, ecran sacrificat (Video)</b>Allview AX4 Nano este o tabletă accesibilă cu 3G, posibilitatea de a realiza apeluri telefonice și un ecran de 7 inch. Terminalul poate fi al vostru cu ocazia unui concurs, dar până atunci hai să vedem ce ne rezervă acest produs. Prețul sau este...

Allview AX4 Nano este o tabletă accesibilă cu 3G și posibilitatea de a realiza apeluri telefonice și un ecran de 7 inch. Terminalul poate fi al vostru cu ocazia unui concurs, dar până atunci hai să vedem ce ne rezervă acest produs. Prețul sau este de 399 lei sau chiar mai ieftin, de vreme F64 îl vinea pe AX4 Nano la 369 lei.

Acest device a fost lansat în ianuarie și vine cu un capac în partea inferioară, care ascunde slotul microSD și pe cel pentru SIM. Tableta măsoară 9.25 mm în grosime, cântărește 256.2 grame și este ușor de ținut cu o singură mână. Avem un earpiece pentru convorbiri în partea superioară frontală, iar în acea zonă găsim și camera pentru videoconvorbiri. Butoanele fizice laterale sunt comode și au feedback bun, iar în spatele tabletei se află o cameră și blitz, plus difuzorul.

Allview AX4 Nano Review

Sus regăsim jackul audio și portul microUSB, iar lângă butonul On/Off pare a se afla un microfon. Aderența carcasei este bună, iar acest produs vine pe alb sau negru. Carcasa este fabricată din plastic și per total designul este OK la acest preț. Trecând la hardware, ni se pune la dispoziție un display TN LCD de 7 inch, cu rezoluție de 800 x 480 pixeli și aspect 16:9. Tableta mai vine și cu un procesor Cortex A7 dual core de 1.3 GHz, un Mediatek MT8312, cu GPU Mali 400 MP, 4 GB memorie internă și 512 MB RAM DDR3.

Baterie lui Allview AX4 NanoTest baterie Allview AX4 Nano

Avem parte și de slot microSD (până la 32 GB), radio FM, conectivitate HSPA+, GPS, apelare video 3G și camera de 3 MP în spate. în plus primim și o cameră frontală de 1 MP, Bluetooth 4.0, G Sensor, WiFi și o baterie de 2500 mAh și 3.7 V. Pe hârtie bateria asigura 4 ore de utilizare, iar în standby atinge cam 250 de ore. La testul nostru de playback HD cu luminozitate la 50% și WiFi pornit am atins 4 ore și 46 de minute, cea ce nu e rău pentru acest segment de preț.

încărcarea durează 2 ore și jumătate, în cazul în care vă întrebați. Trecând la acustică, aici avem un difuzor singular, care face spatele să vibreze la volum maxim. Playerul stock Android e disponibil aici, iar volumul difuzorului este destul de ridicat, dar nu avem parte de prea mult bas. Claritatea este bună, iar efectele de sunet sunt și ele oferite în playerul stock, cu 10 genuri muzicale incluse sau chiar mai mult.

Allview AX4 Nano

în zona de setări găsim Audio Profiles și o opțiune de a îmbunătăți experienta acustică. Căștile incluse la pachet cu tableta sunt mari, au volum foarte ridicat și le puteți folosi și pentru apeluri telefonice. Ele includ și un buton pe telecomandă pentru a pune pauză la melodii sau a răspunde la apeluri. în cele din urmă, tableta vine cu radio FM și suporta și înregistrare de la acesta.

Allview AX4 Nano - Luminozitate display

Trecând la partea de video, ecranul TN LCD este un aspect sacrificat de Allview, acesta având unghiuri slabe de vizualizare, culori spălăcite și luminozitate scăzută. Display-ul ajunge la 109 unități LUX, dar măcar nu suferă de suprasaturare. Rețineți că sacrificiul a fost făcut de dragul prețului, dar totuși jocurile se văd decent pe ecran. Camera principală a tabletei este o unitate de 3 MP, cu blitz și interfața cu lag. Ea oferă și funcții că panorama, detectare a zâmbetului, expunere, balans de alb, captura pe bază de comandă vocală și moduri scenă.

Allview AX4 Nano Review

Captura video include și opțiuni time lapse și mod de captură audio special pentru întâlniri. Camera e ușor de acoperit cu degetele, iar fotografiile nu arată prea bine, suferind de mult zgomot. Nici clipurile video nu merită prea multe aprecieri. Tableta ajunge la o temperatură rezonabilă de 37.5 grade Celsius după 15 minute de jucat Riptide GP2, joc pe care îl și vedeți în acțiune în recenzia video, deci nu avem parte de supraîncălzire.

La capitolul benchmark am decis să îl compar pe AX4 Nano cu Samsung Galaxy Tab 3 Lite. Tableta Allview a câștigat mai toate duelurile având scoruri de 4122 și 12861 în Quadrant și AnTuTu, în vreme ce Tab 3 Lite atinge doar 3400 și 11000. în NenaMark am atins un scor exagerat de 75 FPS, mult peste cele 48.8 FPS ale tabletei Samsung, iar în Vellamo am avut din nou un scor mai bun, cu 1929 versus 1502. în schimb în 3DMark am avut un punctaj de 2516, cu 60 mai puțin decât Tab 3 Lite. Noul BrowserMark nu a funcționat pe device, iar în Sunspider rezultatul a fost foarte slab: 1339 puncte.

Allview AX4 Nano - Benchmark AnTuTuAllview AX4 Nano - Benchmark 3D Mark

Viteza de download  a fost de 19 Mbps pe tableta și cea de upload de 21 Mbps, cel puțin în aplicația Speedtest. în realitate va trebui să stați cam aproape de router, deoarece la distanțe puțin mai mari pierdeți semnalul foarte ușor. în GeekBench am atins 344 puncte în test single core și 645 în mulți core. Browserul web al acestui device nu e prea rapid, iar tastatura e destul de comodă pe acest ecran.

Allview AX4 Nano Review + Concurs: tabletă 3G ideală pentru omul grăbit, preț bun, ecran sacrificat (Video)

La convorbiri telefonice calitatea e OK, dar volumul nu e prea ridicat și recomand utilizarea unui headset pentru comoditate. în privința software-ului nu sunt prea multe de zis, în afara faptului că rulăm Android 4.2.2 în versiunea stock în mare, iar jos avem și o opțiune specială Meniu pe ecran, care oferă opțiuni și setări în plus în aplicații. Acea zonă declanșează în Homescreen modul de utilizare Simplu/Normal, în funcție de preferință (cu sau fără zona dock).

Allview AX4 Nano

Un aspect interesant pe tableta e lipsa barelor dropdown de notificări și toggle-uri în partea superioară a ecranului, ele fiind înlocuite cu opțiuni și shortcut-uri amplasate în colțul din dreapta jos ca la Honeycomb. Lista de aplicații preinstalate pe Allview AX4 Nano include Bitdefender Mobile Security, PDF Viewer, Office Suite, Notes, Memo și News. A trebuit să caut și instalez eu YouTube și Google Maps, care nu se aflau pe device.

Am fost localizat relativ rapid de Google Maps, deci GPS-ul se descurcă decent. și acum să vedem aspectele Pro și Contra ale produsului și regulile concursului.

Iată aspectele Pro:

  • preț scăzut
  • funcție de telefonice
  • conexiune 3G
  • aderență bună
  • GPS
  • fără lag
  • radio FM
  • camera cu blitz
  • baterie bună
  • audio OK
  • benchmark-uri bune
  • fără supraîncălzire

și aspectele Contra:

  • ecran slab
  • WiFi nu bate prea departe
  • browser lent
  • volum scăzut la convorbiri
  • interfața gen Honeycomb pentru notificări/toggle-uri

Allview AX4 Nano primește nota 9 pentru design, un 8.5 pentru hardware și un 9.2 pentru OS și UI. Nota finală este 8.9 din 10 pentru tabletă, pe care o văd ideală pentru o persoană care e mereu în mers și nu vrea să cheltuiască prea mult, precum un șofer de tir, un taximetrist, sau o persoană care face naveta zilnic. și acum hai să vedem cum vă putem da o tabletă...

Iată regulile concursului:

1) Faceți dovada că urmăriți pagina de Facebook Allview

2) Dovada că ați intrat pe pagina oficială a lui Allview AX4 Nano

3) Postați un comentariu cu răspuns la întrebarea "Ce scoate în evidență brandul Allview în România?". Comentariul trebuie postat la articolul de unboxing/review.

4) Share la video/articol pentru unboxing/review pe Facebook

Toate aceste 4 capturi de ecran trebuie trimise la adresa concurs(a)mobilissimo.ro, cu subiect "Allview AX4 Nano Concurs", împreună cu nume real, adresa și numărul de telefon. Va avea loc apoi o tragere la sorți prin random.org și puteți fi câștigătorul acestui gadget. Data tragerii la sorți este duminică, 8 iunie. Multă baftă! [FORUM]

Prețuri actualizate:

Allview AX4 Nano Review
 

Allview AX4 Nano
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×