Review Nook Tablet - tableta e-reader axată pe ecosistemul Barnes & Noble (Video)

Autor:  | Publicat în:  Barnes & Noble 2.334 ori
<b>Review Nook Tablet - tableta e-reader axată pe ecosistemul Barnes & Noble (Video)</b>După ce v-am prezentat tableta iPad de nouă generație, astăzi este rândul unui device mai neobișnuit și anume Nook Tablet de la Barnes & Noble. Spun neobișnuit, deoarece acesta nu este o tabletă standard cu Android, ci mai degrabă un e-reader...

După ce v-am prezentat tableta iPad de nouă generație, astăzi este rândul unui device mai neobișnuit și anume Nook Tablet de la Barnes & Noble. Spun neobișnuit, deoarece acesta nu este o tabletă standard cu Android, ci mai degrabă un e-reader care a primit și posibilitatea de a rula aplicații și a fi folosit ca o tabletă. Nook Tablet ne-a fost oferit în teste de către evoMAG.ro care vinde device-ul la prețul de 1.318 lei.

Având în vedere că am testat cu câteva luni în urmă și Amazon Kindle Fire, întrebarea pe care probabil că v-o puneți acum este: Kindle Fire sau Nook Tablet? Aceeași întrebare bântuie și publicul și media din SUA, mai ales că în State Nook Tablet în varianta de 8 GB costă 200 de dolari, exact cât Kindle Fire. Noi avem în teste versiunea de 16 GB, care aduce și 1 GB RAM, față de cei doar 512 MB ai versiunii de 8 GB. în plus față de Kindle Fire, acest model are și un slot microSD, foarte discret plasat în spatele acelei agățători din colțul tabletei.

Nook Tablet - Slot Micro SD

Barnes & Noble Nook Tablet este o tabletă de 7 inch, care măsoară 12 mm și cântărește 399 de grame, deci nu este vreo campioană la capitolul greutate sau grosime. și totuși device-ul stă bine în mână și asta mai ales datorită materialului din care este fabricat, care îi dă un feeling excelent și o suprafață sof touch în spate. Tableta vine fără camera și cu o baterie care asigură 11.5 ore de e-reading și 9 ore de playback video. Ecranul său de 7 inch suporta o rezoluție de 1024 x 600 pixeli și este bazat pe tehnologia VividView. El folosește un panou IPS și oferă o densitate de pixeli de 169 ppi.

Jack Audio Nook Tablet

Butoane volum Nook Tablet

Buton ON/OF pe Nook Tablet

Barnes & Noble Logo pe Nook Tablet

Predecesorului acestei tablete este e-readerul Nook Color, cu care și seamănă Nook Tablet, la prima vedere. De remarcat aici unghiurile bune de vizualizare ale ecranului, contrastul bun și prezența în partea inferioară a portului microUSB, folosit pentru alimentare și conectare la PC. în partea superioară descoperim jackul audio de 3.5 mm și microfonul care va permite să faceți înregistrări direct în basmele pe care le va citi copilul vostru. Sub carcasa lui Nook Tablet se ascunde un procesor dual core TI OMAP 4 de 1 GHz, iar ca butoane avem acel buton Home în formă de U, plus butoanele laterale de volum și cel On/OFF, care sunt cam prea bine integrate în device și greu de găsit pe suprafața să laterală uniformă.

Review Nook Tablet

Trecând la software, tableta rulează Android 2.3 Gingerbread într-o variantă atât de personalizata încât nici nu mai recunoaștem originalul. Nu avem widgeturi spre exemplu, dar avem 3 ecrane home pe care putem plasa iconuri, pe care le putem redimensiona folosind degetele și o mișcare de tip "ciupire". Dacă apăsam butonul Home de două ori acesta își va îndeplini rolul de "Home", ducându-ne în meniul principal, iar cu o singură apăsare ni se va deschide o listă de opțiuni în partea inferioară a ecranului: Home, Library, Shop, Search, Apps, Web și Settings.

înainte de a lua pe acestea pe rând, fac o scurtă trecere în revistă a funcțiilor media: playback-ul video și audio. La capitolul audio nimic, de reproșat, melodiile se aud excelent, playlist-ul arată bine și avem și coperta albumului afișată. Trailerele MP4 și filmele HD se văd excelent pe ecranul de 7 inch, deci încă o dată nimic de reproșat și pot spune aici ca Nook Tablet și Kindle Fire sunt la egalitate când vine vorba de playback media, cu un ușor avantaj pentru Nook, care mi se pare că are un ecran mai bun.

Carusel navigationa Nook Tablet

Revenind la secțiunea software, veți observa că de-a lungul navigării noastre pe Nook Tablete există în partea inferioară a ecranului un carusel orizontal de aplicații, cărți, melodii, filme accesate recente. Acest carusel îmi amintește de cel de pe Kindle Fire și reprezintă o opțiune eficienta care vă oferă acces la ultimele conținuturi cu care ați avut contact. Fiecare dintre iconurile din acest carusel poate fi plasat pe cele 3 ecrane home și redimensionat.

Books Nook Tablet

Tot în zona inferioară a ecranului, atunci când nu ați apăsat încă butonul Home, aveți o zonă tip Dock, cu secțiunile principale de conținuturi de pe tableta: Books, Newsstand, Movies, Music și Apps. Pe oricare dintre ele veți apăsa va apărea o fereastră împărțită în două, afișând conținuturile de pe tableta și în partea inferioară câteva recomandări din magazinul Barnes & Noble. Revenim în sfârșit la zona de opțiuni declanșată prin apăsarea butonului Home, iar aici prin accesarea lui Libray intrăm în zona de cărți și reviste, în shop putem cumpăra aplicații, prin search putem căuta orice dorim, Apps nu mai are nevoie de prezentare și Settings ne oferă obișnuitele setări.

Nook Tablet

La capătul de jos al ecranului în zona cu indicatorul bateriei și oră puteți apăsa pentru a declanșa o fereastră quick settings, în care puteți umbla la setări precum conectivitate WiFi sau luminozitate. în partea dreaptă jos a ecranului avem o zonă de notificări, în care suntem anunțați că am fost menționați pe Twitter, ca un card microSD a fost introdus, că a picat conexiunea WiFi și altele. Păstrând totuși o urmă de Android, atunci când accesați o aplicație că Twitter, în partea de jos a ecranului vor apărea și 2 butoane virtuale noi: Back și Menu, dar care sunt mult prea mici pentru a le nimeri cu ușurință.

Carti electronice Nook Tablet

Pentru că tableta este axată pe e-reading aveți 2 metode să reveniți oricând la cartea pe care o citeați: fie apăsând pe simbolul carte din partea de jos a ecranului fie pe acea bandă lungă din partea de sus a ecranului pe care scrie Keep Reading. Ambele vă duc la cartea sau revistă citită ultima oară, care se deschide imediat. și fiindcă vorbim aici de o tabletă axată pe e-reading, aflați că experiența de citire este excelentă, iar tableta se descurcă bine și în bătaia soarelui. Avem opțiuni variate pentru fonturi, spațiere, fundal, semne de carte, textul se vede clar, contrastul e bun și poți citi ore întregi pe tableta fără probleme. Mi-a plăcut și faptul că poți căuta și alte cărți scrise de același autor în vreme ce citești.

Aici avem și o veste proastă: deși mi-am asociat cardul de credit la această tabletă, România nu este printre țările suportate și nu veți putea cumpăra cărți, reviste sau aplicații. Singurele pe care am reușit să le descarc sunt cele gratis. în ce privește inputul, tastatura virtuală este foarte comodă și avem și două funcții de bază care nu puteau lipsi de pe o tabletă modernă: email și un browser web. Emailul este disponibil sub formă de aplicație și are o interfață simplă și ușor de înțeles.

Am instalat și aplicația Twitter care arata standard, ca și pe alte terminale Android, după cum se vede în recenzia video. După cum am spus mai sus, la unele cărți pentru copii le veți putea înregistra vocea voastră, pentru că povestea să fie citită de părinți și nu de acea voce standard integrată în basm.

Mobilissimo pe Nook Tablet

Browserul web nu m-a impresionat prea plăcut, mai ales pentru că e lent și nu prea are multe opțiuni, dar totuși încarcă paginile rezonabil. în cazul în care vă întrebați, aflați că Barnes & Noble oferă 2.5 milioane de cărți, comic books, reviste și alte asemenea conținuturi. Per total tableta este bună, iar dacă ar oferi acces și în România la cărțile și revistele sale, atunci ar fi peste Amazon Kindle Fire. Evident, există posibilitatea unei rootări și am văzut deja și hackeri care au pus Android 4.0 pe acest device, dar asta e altă poveste. Hai să vedem acum și aspectele pozitive și negative ale terminalului.

Printre aspectele pozitive aș menționa:

  • Un ecran foarte bun, atât la playback video, cât și la e-reading
  • O interfață plăcută și originală
  • Durata de viață rezonabilă a bateriei
  • Playback audio cu volum bun, fără probleme cu basul
  • Se comporta bine în bătaia soarelui
  • Dispune de slot microSD, spre deosebire de Kindle Fire

Iar dintre aspectele negative amintesc de:

  • Imposibilitatea de a cumpăra aplicații și cărți din România
  • Web browserul dezamăgitor
  • Unele butoane virtuale redundante
  • Prețul ar putea fi mai mic

După cum am spus, dacă ar ajunge serviciile Barnes & Noble în România, acest produs ar fi peste Amazon Kindle Fire. Până atunci, avem aici o tabletă de 7 inch cu preț destul de mare deocamdată, dar dacă mai scade device-ul ar deveni brusc interesant, mai ales pentru cei care se pricep la rootare și hacking, astfel încât să pună Android 4.0 pe Nook Tablet. Găsiți acest terminal la evomag la prețul de 1.318 lei, dacă vă tentează un e-reader cu funcții de tableta sau o tabletă cu specificații midrange și funcții de e-reader.

Review Barnes & Noble Nook Tablet:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×