Allview X2 Soul Lite Review + Concurs: midranger solid cu baterie peste X2 Soul (Video)

Autor:  | Publicat în:  Allview 6.220 ori
<b>Allview X2 Soul Lite Review + Concurs: midranger solid cu baterie peste X2 Soul (Video)</b>Allview X2 Soul Lite este un telefon testat la Mobilissimo.ro &icirc;n ultimele săptăm&acirc;ni şi cel mai nou model care vă este oferit la concurs. Aceasta este versiunea Lite a lui Allview X2 Soul, iar acest model a fost lansat &icirc;n luna...

Allview X2 Soul Lite este un telefon testat la Mobilissimo.ro în ultimele săptămâni şi cel mai nou model care vă este oferit la concurs. Aceasta este versiunea Lite a lui Allview X2 Soul, iar acest model a fost lansat în luna septembrie. Avem de-a face aici cu un smartphone compact şi midrange, cu preţ puţin sub 700 lei, la o căutare pe Compari.ro.
 

Pe Allview.ro produsul costă 699 lei. Ca design acest model da senzaţia unui iPhone 5, Xperia Z1 Compact sau Nexus 4, dar el foloseşte plastic şi nu sticlă în cadrul şasiului său. Imitaţia e totuşi bună şi poţi crede foarte uşor că e de fapt sticlă. Allview X2 Soul Lite e mai puţin alunecos decât te-ai aştepta, dar e foarte uşor de murdărit cu amprente şi grăsime atât pe zona frontală, cât şi pe spate.
 

Allview X2 Soul Lite privit din lateral

Terminalul e uşor în mâna utilizatorului şi are o construcţie destul de solidă. Măsoară 7.95 mm în grosime şi cântăreşte 137 de grame, fiind deci mai gros şi mai greu decât X2 Soul, care stabilea recorduri cu talia de 5.55 mm. El cantarea 129 de grame. X2 Soul Lite are o aderență bună şi poate fi utilizat uşor cu o singură mână. Vine pe negru sau alb şi în zona frontală remarcăm muchiile groase, camera selfie, difuzorul, senzorii şi cele 3 butoane capacitive.
 

Allview X2 Soul Lite, privit din spate

În spate se află camera principală, blitzul, difuzorul, iar odată spatele înlăturat (destul de uşor) descoperim slotul microSD, cele două slot-uri micro SIM şi bateria înlăturabila, iar difuzorul e mai mic decât îl face să pară grila. Sus se regăseşte jackul audio, iar jos portul microUSB şi un microfon. În stânga nu remarcăm vreun element de design deosebit, iar în dreapta e plasat butonul Power şi cele de volum, toate cu feedback bun.

Allview X2 Soul Lite e un telefon care nu arată rău deloc şi apreciem felul reuşit în care imită sticla carcasa sa din material plastic. Nu apreciem totuşi că se murdăreşte prea uşor. Pentru design acest model primeşte nota de 8.4 din 10. Trecem apoi la hardware, unde telefonul pune la bătaie un display de 5 inch 720p, cu panou IPS LCD, dar şi un procesor quad core Cortex A53 64 bit de 1.3 GHz - MediaTek MT6735.
 

Bateria lui Allview X2 Soul Lite

Lista de specificaţii include şi GPU Mali T720, 1 GB RAM, 16 GB stocare, slot microSD cu suport pentru până la 128 GB, o cameră principală de 8 MP şi frontală de 5 MP. Opţiunile de conectivitate sunt previzibile: dual SIM, GPS, voce HD, radio FM, LTE cu viteza de download până la 150 Mbps, HSDPA cu viteza de până la 21 Mbps, Bluetooth 4.0, WiFi 802.11 b/g/n, microUSB 2.0, WiFi Display, WiFi Direct şi HotKNot.
 

Allview X2 Soul Lite, test baterie video playback

Senzorii sunt accelerometrul, senzor de proximitate, luminozitate şi magnetic. Nota pentru hardware este de 9 din 10, în lipsa lui NFC, WiFi a/ac şi infraroşu. Bateria este o unitate Li-Po de 2.400 mAh, iar încărcătorul are o capacitate de 5V/1000 mA. Pe hârtie ni se promit 240 de ore de funcţionare în standby sau 625 de minute de convorbiri, iar la testul nostru clasic de playback video HD cu WiFi pornit şi luminozitate la 200 LUX am atins 8 ore şi 13 minute de playback, ceea ce e bine pentru un midranger.
 

Allview X2 Soul Lite, test baterie PCMark

Depăşim modele ca Huawei Mate S (8 ore şi 8 minute), ASUS ZenFone 2 (7 ore şi 30 de minute) şi Lumia 930 (7 ore). Am fost depăşiţi de Sony Xperia E4G (8 ore şi 40 de minute), Huawei Honor 6 (8 ore şi 58 de minute) şi Galaxy A5 (9 ore). În testul PCMark, care simulează utilizarea continua am atins 6 ore şi 13 minute, ceea ce e iarăşi OK.
 

Allview X2 Soul Lite, durata incarcare baterie

Depăşim următoarele handset-uri: Sony Xperia E4 (5 ore şi 52 de minute), Xperia M5 (5 ore şi 48 de minute), Huawei P8 (5 ore şi 31 de minute). Modele superioare în PCMark sunt: Huawei Mate S (6 ore şi 25 minute), ASUS ZenFone Selfie (6 ore şi 47 minute) şi Samsung Galaxy A5 (6 ore şi 51 de minute). Încărcarea durează 3 ore şi 3 minute, ceea e cam mult, chiar şi pentru un midranger.
 

Specificatii Allview X2 Soul Lite

Stăm mai bine decât Xperia Z3 (3 ore şi 30 de minute), ASUS ZenFone 2 Laser (3 ore şi 24 minute) sau Allview X2 Soul Pro (3 ore şi 14 minute). În schimb există destul de multe modele care se încarcă mai rapid: Amazon Fire Phone (2 ore şi 43 de minute), Utok Fury (2 ore şi 30 de minute) şi Allview V2 Viper (2 ore şi 29 de minute).

Ca un punct de reper, Allview X2 Soul oferea doar 2 ore şi 51 de minute de playback, deci i-am triplat timpul de playback aproape. În zona de Setări avem funcţiile obişnuite de Power Saving. Printre ele se număra Normal Mode, care foloseşte fundaluri întunecate în meniuri, taie Bluetooth, GPS şi ajustează notificările push.
 

Allview X2 Soul Lite, moduri baterie

Există şi Extreme Mode, care oferă o interfaţă alb/negru şi acces doar la funcţiile de bază (telefonie, contacte, mesaje şi ceas). Se obţin până la 133 de ore de funcţionare în acest mod. Alte opţiuni de economisire a bateriei sunt: Intelligent Power Saving at Night, Intelligent Memory Cleanup şi Standby Intelligent Power Save. Nota bateriei este de 9 din 10, doar încărcarea trăgând în jos experienţă.
 

Difuzorul lui Allview X2 Soul Lite

Pe partea de acustică, avem un difuzor mai mic decât îl face grila să pară. Aplicaţia muzicală aduce cu cea din MIUI şi include un egalizator pe bază de DTS. Putem regla şi efectele muzicale în funcţie de gen şi modifica frecvenţele în 5 canale în zona User. Experienţa acustică sună cam aşa: volum mediu, bas cam slab şi lipsa de tărie a sunetului. Notele înalte se aud OK, iar difuzorul e acoperit puţin pe o suprafaţă plată.
 

Castile lui Allview X2 Soul Lite

Căştile sunt aceleaşi ca la multe alte modele Allview testate în ultimele luni, cu look metalic, buds comode în urechi şi fir lung şi uşor de încurcat. Volumul e OK, dar am auzit şi mai tare, iar basul iarăşi e la nivel mediu. Claritatea e OK. Atunci când conectăm caştile avem acces şi la opţiuni mai ample de egalizare, ca Standard, Ears, Earphone, Headset şi Soundbox, în funcţie de perechea de căşti folosite.
 

Putere volum Allview X2 Soul Lite

Zona Custom aduce şi alte modificări de acustica prin opţiuni ca DTS Focus, DTS Trubass, DTS Space şi DTS Definition sau DTS Center. Egalizatorul e de apreciat aici şi avem parte de radio FM, cu funcţie de căutare, difuzor şi înregistrare. La testul cu decibelmetrul, am atins 78.9 dBA în faţă, iar în spate 82.3 dBA, ceea ce e la un nivel mediu, nu fantastic.
 

Allview X2 Soul Lite, putere volum comparat

Suntem peste Xperia E4 (80.9 dBA), Evolio Neos (81.1 dBA) şi Huawei P8 (81.2 dBA), dar sub Huawei Honor 4X (83.9 dBA), Allview V1 Viper S4G (83.2 dBA) şi Allview E3 Jump (89.6 dbA). Volumul rămâne rezonabil pentru un midrange, dar e nevoie de mai mult bas. Pentru multimedia nota este de 8.8 din 10. Trecem la display, cu un panou de 5 inch IPS LCD oferit aici, cu rezoluţie de 1280 x 720 pixeli şi sticla Dragontrail.
 

Allview X2 Soul Lite, la testul cu luxmetrul a atins 341 LUX

Acesta este un ecran OGS, iar playerul video este o aplicaţie destul de simplă. Ea include funcţia Pop Up Play şi reglaje de aspect. Experienţa de vizualizare implică o luminozitate rezonabilă, culori realiste, unghiuri largi de vizualizare şi contrast OK în bătaia soarelui. Pixelii sunt aranjaţi în format RGB Stripe, iar la testul cu luxmetrul am atins 341 LUX, adică stăm bine pentru un midrange.
 

Luminozitate ecran Allview X2 Soul Lite, comparata

Depăşim Allview X2 Twin (316 LUX), Allview X2 Xtreme (320 LUX) şi ASUS ZenFone 2 Laser (274 LUX), dar suntem sub HTC One M9 (362 LUX), Allview P6 Energy (370 LUX) şi Allview E3 Sign (391 LUX). În Settings se afla opţiunile Adaptive Brightness, Economical Backlight şi mărimea fontului, plus LCD Effect cu opţiunile (Neutral, Cool Color şi Warm Color). Ecranul primeşte nota de 9 din 10.
 

Camera lui Allview X2 Soul Lite

Acum ne vom ocupa de cameră, cu un senzor de 8 MP în spate şi unul frontal de 5 MP. Aplicaţia Camera nu se deschide prea rapid, iar interfaţa e tipică unui handset Allview cu Lollipop la bord. În stânga avem opţiunile următoare: Anti Banding (60 Hz, 50 Hz, Auto), grila, geotagging, timer, rezoluţie (8 MP în 4:3 sau 6 MP în 16:9), mod captură (touch sau normal), sunet şi funcţii asociate butoanelor de volum. Apoi vin opţiunile pentru blitz şi modurile de captură: Take Anytime, Panorama, Face Beauty (cu reglaje pentru ochi mai mari şi fata mai subţire), HDR, Pic Note, Normal, Filter şi Night.
 

Setari camera Allview X2 Soul Lite

În zona Video avem opţiuni precum Scene (Auto şi Night), microfon, expunere, anti shake, balans de alb şi rezoluţie (Full HD sau HD). Experienţa de utilizare a camerei vine la pachet cu o focalizarea lentă, rame pentru expunere şi metering aranjabile pe ecran şi un zoom fluid. Captură foto e cam lentă, iar blitzul e bun. Galeria de fotografii cu X2 Soul Lite a fost realizată la început de noiembrie, iar fotografiile au avut texturi OK şi prim planurile au arătat binişor.
 

Mostra foto Allview X2 Soul Lite

Există totuşi o senzaţie generalizată de "artificialitate" a imaginilor şi ele sunt mai "soft" decât ar trebui, chiar şi pentru un model midrange. Culorile sunt reci, dar focalizarea, balansul de alb şi expunerea sunt în regulă. Claritatea e bună, dar nu şi la capturile landscape, unde detaliile pălesc. Am apreciat textura statuilor surprinse de cameră, iar selfie-urile au arătat rezonabil ca detalii şi textura a pielii.
 

Mostra foto Allview X2 Soul Lite

Panorama e realizată rapid, clară şi fără artefacte, dar rezoluţia e modestă: 4624 x 1232 pixeli. Am avut şi câteva prim planuri eşuate, dar per total capturile neclare au fost puţine din zecile de cadre. Un singur prim plan a ieşit 100% cum am dorit, cel cu fructele roşii, în rest a existat mereu o doză de neclaritate provocată de focalizarea imprecisă la distanţe mici.
 

Mostra foto Allview X2 Soul Lite

Am apreciat şi culorile ultimelor capturi landscape din galerie şi trebuie să recunosc că am văzut şi camere de 8 MP mai bune pe telefoane cu preţuri similare şi chiar camera de 5 MP a lui Karbonn Sparkle V era mai bună la anumite capitole, precum focalizarea. Captură video se realizează în format 3GPP, la 25 FPS şi cu bitrate de 14 Mbps.
 

Avem un prim clip cam tremurat, dar cu culori OK şi nivel de detaliu rezonabil, plus claritate bună. Apoi vine clipul 2, care e clar, are totuşi o schimbare bruscă de expunere şi acustica bună. Clipul 3 are la rândul său acea schimbare de expunere, dar culorile şi claritatea sunt iarăşi OK pentru un model ce costa sub 700 lei.

Pentru o filmare 3GPP aş spune chiar că nu stăm rău deloc. Chiar şi aşa pe partea foto se mai putea lucra un pic la acea "artificialitate" şi la focalizare. Nota este de 7.8 din 10 pentru cameră. Editarea foto se realizează cu filtre şi opţiuni stock din Lollipop, inclusiv opţiuni legate de expunere, vignette, crop şi rotire a imaginii.
 

Allview X2 Soul Lite nu se supraincalzeste

Temperatura acestui model ajunge la 34 grade Celsius după 15 minute de jucat Riptide GP2, deci nu există supraîncălzire aici. Terminalul primeşte pentru temperatură nota de 10 din 10. Browserul web al lui X2 Soul Lite este rapid, iar tastatura stock Lollipop e comodă. În ce priveşte conectivitatea, avem la dispoziţie funcţii precum Black List, Speed Dial şi LTE cu viteza de până la 150 Mbps. Nu avem parte de NFC sau WiFi a şi ac, dar acest model dual SIM are un volum ridicat la convorbiri, semnal bun şi claritate OK. Pentru conectivitate primeşte nota de 9 din 10.

Pe partea de benchmark am găsit nişte repere destul de apropiate de acest model: Leagoo Lead 1 şi Wiko Rainbow, ambele cu procesoare MediaTek quad core şi 1 GB RAM, deşi acele chipset-uri sunt mai vechi decât MediaTek-ul de pe X2 Soul Lite. Iată rezultatele:
 

Allview X2 Soul Lite benchmarks

Allview X2 Soul Lite câştiga 8 din 11 benchmark-uri, ceea ce e bine la preţul practicat, de sub 700 de lei. Terminalul nu are lag şi dacă există întârzieri în deschiderea aplicaţiilor uneori, handsetul e cu siguranţă mai sprinţar decât Allview V2 Viper, testat recent şi care avea puţin lag. Şi jocurile rulează OK, fie că e vorba de Riptide GP2 sau Bomb Squad.
 

Jocuri pe Allview X2 Soul Lite

Pentru benchmark-uri nota este de 9.2 din 10. Trecem la OS şi UI, unde avem la dispoziţie Android 5.0 Lollipop, într-o variantă în mare stock, minus widgeturi şi separarea zonei Quick Settings de cea de notificări. Widgeturile au efecte 3D arătoase şi apropo de efecte, le puteţi modifica şi pe cele de trecere între homescreen-uri.
 

Allview X2 Soul Lite Review

Multitasking-ul se realizează pe baza obişnuitului carusel, iar notificările sunt afişate în zona dropdown. Cu un swipe în sus puteţi vedea opţiunile Quick Settings, plus slider-ul pentru luminozitate şi 4 shortcut-uri către alte funcţii ale handsetului. În zona de Setări se afla Smart Gestures, care implică desenarea unor simboluri pe lockscreen pentru a activa anumite aplicaţii din standby său dublu ţap pentru activarea ecranului.
 

Aplicatii preinstalate pe Allview X2 Soul Lite

Există şi faimosul Suspend button, widget plutitor cu butoane virtuale Android la pachet. Iată cum arată şi lista de aplicaţii preinstalate, care nu are prea mult bloatware:

  • Bitdefender Mobile Security
  • Browser
  • Calculator
  • Calendar
  • Camera
  • Chameleon
  • Chrome
  • Clock
  • Compass
  • Contacts
  • Drive
  • Email
  • Facebook
  • File Explorer
  • FM radio
  • Gallery
  • Gmail
  • Google
  • Google+
  • Google Settings
  • Hangouts
  • Maps
  • Messaging
  • Music
  • Notes
  • Phone
  • Photos
  • Play Books
  • Play Games
  • Play Store
  • Selfcare
  • Settings
  • Sound Recorder
  • System Manager
  • System update
  • Voice Search
  • Weather
  • YouTube

Interfaţa e destul de fluidă, iar pentru OS, UI şi aplicaţii, terminalul primeşte nota de 9.5 din 10. Şi acum să trecem la verdict!
 

Allview X2 Soul Lite Review

Iată aspectele Pro ale acestui model:

  • preţ accesibil
  • design destul de arătos, imitaţie reuşită de sticlă
  • baterie bună, peste X2 Soul cu mult
  • ecran destul de luminos
  • camera OK pentru preţ
  • fără lag sau supraîncălzire
  • fără bloatware
  • rezultate bune la testele benchmark

Şi aspectele Contra:

  • magnet de amprente
  • fără NFC, WiFi a/ac
  • încărcare lungă
  • lipsa de bas la difuzor şi căşti
  • fotografii cu look artificial, focalizarea grea la prim planuri

Şi iată cum arată lista de note:

  • Design: 8.4
  • Hardware: 9
  • Baterie: 9
  • Multimedia: 8.8
  • Display: 9
  • Camera: 7.8
  • Temperatura: 10
  • Conectivitate: 9
  • Benchmark-uri: 9.2
  • OS, UI, aplicaţii: 9.5
  • Preţ: 10

Nota finală este de 9.06 din 10 şi acesta este un telefon midrange solid, cu baterie mult peste X2 Soul, design compact, ecran luminos şi un Android fără bloatware şi probleme de fluiditate. Acustică şi fotografierea puteau fi un pic mai bune, dar pachetul per total e rezonabil la sub 700 lei. Şi acum hai să vedem cum puteţi câştiga acest model!
 

Allview X2 Soul Lite Review

Iată regulile concursului:

  1. Vizitaţi pagina de produs pe site-ul Allview.ro
  2. Like la pagina de Facebook Allview
  3. Postaţi comentariu la articol de unboxing sau review cu răspuns la întrebarea: "Preferaţi un telefon cu carcasa mata sau lucioasă? Justificaţi de ce una şi nu alta".
  4. Share public pe contul personal de Facebook la articol de unboxing sau review

Veţi trimite cele 4 capturi la adresa concurs@mobilissimo.ro cu subiect "Concurs Allview X2 Soul Lite", plus numele vostru real, număr de telefon şi adresa. Tragerea la sorţi va avea loc pe data de 12 decembrie la ora 21 prin random.org. [FORUM]
 

Allview X2 Soul Lite, prețuri actualizate:

Allview X2 Soul Lite Video Review
 

Allview X2 Soul Lite
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×