Review HTC EVO 3D - 3 dimensiuni pe un Sensation cu cameră duală, oare mai bun decât LG Optimus 3D? (Video)

Autor:  | Publicat în:  HTC 4.716 ori
<b>Review HTC EVO 3D - 3 dimensiuni pe un Sensation cu cameră duală, oare mai bun decât LG Optimus 3D? (Video)</b>De-a lungul recenziei lui HTC EVO 3D, telefon cu ecran și cameră 3D oferit în teste de către evoMAG.ro este inevitabil să comparăm handsetul cu LG Optimus 3D. La urma urmei, cele două terminale au preț identic și au sosit în România în...

De-a lungul recenziei lui HTC EVO 3D, telefon cu ecran și cameră 3D oferit în teste de către evoMAG.ro este inevitabil să comparăm handsetul cu LG Optimus 3D. La urma urmei, cele două terminale au preț identic și au sosit în România în același interval de timp. Dacă doriți să realizați captura vacanței dumneavoastra în 3D, alegerea vă aparține, dar înainte de asta haide să vedem ce ne rezervă HTC EVO 3D.

La prima vedere avem de-a face cu un HTC Sensation cu camera duala de 5 megapixeli, un buton fizic pentru camera supradimensionat și un buton 2D/3D. Alte modificări la capitolul design, față de Sensation includ și un contur al butoanelor capacitive și o suprafață aderenta pe capacul bateriei, ce îmi amintește puțin de Samsung Galaxy S II. Telefonul măsoară 12.1 mm în grosime și cântărește 170 de grame, foarte aproape de cel mai greu telefon pe care l-am testat acest an, Xperia Play, la 175 de grame.

HTC EVO 3D - buton 2D/3D

HTC EVO 3D folosește un ecran 3D LCD qHD, cu rezoluție de 540 x 960 pixeli și diagonală de 4.3 inchi. Calitatea sa este incredibilă, mai ales la vizualizarea clipurilor pe YouTube 3D, sau când priviți fotografii tridimensionale. Un mare plus este faptul că spre deosebire de ecranul lui LG Optimus 3D, acest LCD 3D nu vă obosește ochii și nu veți avea acele dureri de cap asociate cu vizualizarea de imagini stereoscopice.

HTC nu se dezminte și încă o dată oferă doar 1 GB memorie internă pe EVO 3D, aspect pe care l-am criticat și pe Sensation. Restul dotărilor hardware includ 1 GB RAM, un slot microSD, conectivitate 3G, WiFi, Bluetooth 3.0 și un procesor dual core de 1.2 GHz. Acesta va pune în mișcare caruselul din interfața HTC Sense 3.0, care arată mai bine ca oricând pe un ecran 3D.

HTC EVO 3D - ecran

Inevitabil ajungem și la aspectul cameră, unde HTC a realizat cea mai bună cameră de pe un telefon al său. și având în vedere că firma taiwaneză nu excelează la acest capitol, nu vă așteptați la cine știe ce... Fotografiile 3D sunt limitate la 2MP (stereoscopic), iar captura video la 720p și 30 fps, în vreme ce LG Optimus 3D oferea 1080p măcar în 2D. Dar să lăsăm galeria foto de aici să vorbească și priviți și următoarea mostra foto.

Mostre foto HTC EVO 3D

și fiindcă tot am vorbit de captură video 720p la 30 fps, iată despre ce e vorba:

E drept că rezultatul final arată bine, mai ales în cazul fotografiilor, unde am simțit un ușor avantaj pentru HTC EVO 3D față de LG, aici spunându-și cuvântul culorile vii ale subiecților pe care i-am fotografiat. Probabil cea mai mare lipsă pe care am resimțit-o a fost cea a unei zone dedicate 3D, cum aveam pe Optimus 3D. Acesta din urmă concentra toate funcțiile tridimensionale într-un singur meniu: YouTube 3D, camera 3D, foto/video 3D, jocuri 3D și un ghid specializat. La HTC trebuie să le căutăm manual și nici măcar nu avem aplicații 3D dedicate...

HTC EVO 3D

Ce avem în schimb este un buton fizic care face trecerea de la modul 2D la cel 3D și viceversa cu destul de mult lag. în ce privește sistemul de operare, nimic neobișnuit aici: Android 2.3 Gingerbread cu HTC Sense 3.0 și uneori parcă și cu puțin lag. Ne-am fi dorit să vă prezentăm jocuri HD de la Gameloft pe acest device, dar site-ul producătorului ne-a informat că terminalul nostru nu este suportat, din păcate. Se întâmplă din nou că la Sensation, se pare, unde rezoluția qHD a fost binecuvântare și blestem.

Dacă am reușit să vă stârnim interesul aflați că telefonul costa în jur de 2.599 lei la evoMAG.ro, preț care la momentul scrierii articolului este identic cu cel al lui LG Optimus 3D (preț promoțional acum: 2,149 lei!). Are HTC hibele sale, dar aș prefera acest model, din simplul motiv că nu îmi obosește ochii la fel de mult ca LG-ul. Totuși, LG are mai multe de oferit la aspectul 3D... Alegerea vă aparține!

HTC EVO 3D
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×