Xiaomi Mi 4i Review: telefon midrange solid, tras în jos de acustică şi software (Video)

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 1.974 ori
<b>Xiaomi Mi 4i Review: telefon midrange solid, tras în jos de acustică şi software (Video)</b>Xiaomi Mi 4i ne-a st&acirc;rnit curiozitatea atunci c&acirc;nd a sosit &icirc;n teste la Mobilissimo.ro. Şi asta pentru că e primul handset al companiei chineze care ajunge la noi &icirc;n test. Primit &icirc;n teste de la Quickmobile.ro, acest produs a...

Xiaomi Mi 4i ne-a stârnit curiozitatea atunci când a sosit în teste la Mobilissimo.ro. Şi asta pentru că e primul handset al companiei chineze care ajunge la noi în test. Primit în teste de la Quickmobile.ro, acest produs a fost lansat iniţial în India, în aprilie. Quickmobile îl vinde la preţul de 1199 lei.

Pe hârtie terminalul s-ar bate de la egal cu flagship-uri ale anului 2014, dar hai să vedem în realitate cum stă acest model. El măsoară 7.8 mm în grosime, cântăreşte 130 de grame şi da senzaţia unui Lumia de prima generaţie, combinat cu un iPhone 5c poate. Mi 4i este mic şi compact, are un spate soft touch plăcut la atingere şi stă comod în mâna utilizatorului.

Construcţia sa este solidă, iar corpul e fabricat din plastic, care se întinde atât pe spate, cât şi lateral. Acest handset vine pe gri, negru, alb, galben, albastru sau roz. Este şi uşor alunecos, dar comod de utilizat cu o singură mână. La interior se află o structură din magneziu, care îi conferă extra rezistenţă. În zona frontală se află difuzorul pentru convorbiri, camera frontală, LED-ul pentru notificări, senzorii şi butoanele capacitive.

Xiaomi Mi 4i privit din spate

Spatele e acoperit cu un strat special anti amprente şi anti grăsime, iar în spate găsim camera principală, blitzul dual LED şi microfonul, plus difuzorul cu 114 orificii dedicate şi un mic prag pentru a ridica uşor smartphone-ul. În zona superioară găsim jackul audio, iar jos microfonul şi portul microUSB. În stânga se afla cele două slot-uri SIM, accesibile folosind o cheiţă metalică.

Xiaomi Mi 4i privit din lateral

În dreapta se află butoanele din oţel inoxidabil, care sunt comode, dar cam zgomotoase. În concluzie, acest telefon este comod şi uşor, dar nu are un design foarte original. Trecând la hardware, Xiaomi Mi 4i aduce un display de 5 inch produs de Sharp şi cu tehnologie JDI la bord. El este un IPS LCD cu rezoluţie Full HD, iar dotările telefonului includ un procesor octa core Snapdragon 615 de 1.7 GHz, GPU Adreno  405, 2 GB RAM LPDDR3, 16 sau 32 GB stocare şi o cameră de 13 MP în spate.

Nu avem parte de slot microSD aici, iar pentru selfie-uri folosim o cameră de 5 MP. Pe partea de conectivitate avem 4G LTE, Bluetooth 4.1, WiFi dual band, WiFi Display, WiFi Direct, radio FM, GPS, Glonass şi microUSB 2.0. Senzorii includ busolă digitală, G Sensor şi senzor de proximitate şi luminozitate. Bateria acestui telefon este o unitate de 3120 mAh, una Li-Po de 4.4V şi 700 Wh/L, care suporta încărcare "rapidă", până la 40% în 60 de minute. Spunem "rapidă" pentru că alte telefoane se încarcă mult mai eficient şi mai rapid.

Xiaomi Mi 4i test baterie video playback

Pe hârtie, acest telefon oferă 11 ore de playback video, 35 de ore de convorbiri 3G sau 59 de ore de playback muzical. La testul nostru, de playback video HD cu WiFi pornit şi luminozitate la 50% am atins 9 ore şi 22 de minute de playback, deci telefonul sta foarte bine. Am depăşit LG G4, cu ale sale 8 ore şi 55 de minute, Samsung Galaxy A5, cu 9 ore şi HTC One M9, cu 6 ore şi 9 minute.

Xiaomi Mi 4i - test baterie PCMark

Suntem totuşi sub Lumia 640 XL LTE, care atinge 9 ore şi 49 de minute, dar şi sub HTC One M8, care atinge 10 ore şi 15 minute. În testul PCMark de utilizare continuă cu luminozitate la 200 LUX am atins 5 ore şi 29 de minute, ceea ce e bine. Suntem peste HTC Desire 820, care atinge 5 ore şi 25 de minute şi peste OnePlus One, cu 5 ore şi 15 minute.

Xiaomi Mi 4i, test incarcare baterie

Mi 4i e sub Galaxy A5, care atinge în PCMark 6 ore şi 51 de minute, sau sub LG AKA, care atinge 6 ore şi 22 de minute. Încărcarea durează 2 ore şi 9 minute, deci mai bine decât HTC One M8, care are nevoie 2 ore şi 30 de minute, de asemenea mai bine decât HTC One M9, care are nevoie de 2 ore şi 20. Totuşi Galaxy S5 stă mai bine, cu încărcare de 1 oră şi 55 minute.

Per total timpul de playback este excelent şi bateria e de calitate. În zona de Setări avem o estimare a utilizării şi câteva profiluri ale bateriei. Ele includ Default, care curață din procesele din fundal, Marathon, care dezactivează conexiunea date şi WiFi, sau Sleep, care dezactivează toate funcţiile legate de reţea. Puteţi şi crea un profil personalizat, în care să setaţi o anumită luminozitate, să dezactivaţi notificări, vibraţii sau aspecte de conectivitate.

Prezentare Xiaomi Mi 4i

Există şi o funcţie Battery Saver, prin care comutaţi la unul dintre profilurile de mai sus, atunci când bateria ajunge la un anumit procent. Puteţi şi programa trecerea la acel profil la o anumită oră. Mai există şi setarea Performance sau Balanced pentru baterie şi opţiunea de a ascunde animaţiile de sistem. Am apreciat toate aceste opţiuni şi funcţii legate de baterie şi trecem acum la acustică.

Xiaomi Mi 4i se aude slab

Aici nu primim căşti la pachet, dar primim un difuzor generos în spate. Avem parte de amplificare prin tehnologia Smart PA şi un mic prag din plastic pentru a ridica difuzorul peste o suprafaţă plată. Playerul MiUI este minimalist şi aminteşte puţin de iTunes ca interfaţă. Experienţa acustică implică un sunet clar, volum nu foarte ridicat, bas OK şi difuzorul e totuşi acoperit pe o suprafaţă plată.

Putere volum Xiaomi Mi 4i

La testul cu decibelmetrul am fost foarte dezamăgiţi, atingând 77 dBA în spate şi 72.1 dBA în faţă, în condiţiile în care mai toate modelele testate de noi depăşesc 80 dBA. Chiar şi performerii mai slabi, că Amazon Fire Phone sau Xperia E4 atinge 75 sau 76 dBA în faţă la testele noastre, deci peste cei 72.1 dBA ai lui Mi 4i. În zona de opţiuni avem setări acustice axate mai degrabă pe căşti.

Ecranul lui Xiaomi Mi 4i

Există un egalizator pentru căşti, profiluri speciale pentru diferite tipuri de căşti şi funcţii asociate butoanelor telecomandei de căşti. Trăgând linie se poate spune că difuzorul a dezamăgit şi regretăm şi lipsa căştilor. În ce priveşte ecranul, acest IPS LCD cu tehnologie Sharp/JDI aduce o rezoluţie Full HD, diagonală de 5 inch şi o gamă a culorilor de 95%, faţă de cei 72% ai lui iPhone 6, conform Xiaomi.

Luminozitate ecran Xiaomi Mi 4i

Ecranul vine cu laminare completă, densitate a pixelilor de 441 PPI şi unghiuri de vizualizare de 178 de grade. Playerul video este galeria, deşi aceasta face trecerea la un player video pe care nu îl găsim ca aplicaţie, se pare. Experienţa de vizualizare implică culori foarte vii, ecran luminos şi clar, unghiuri largi de vizualizare şi contrast OK. Negrul nu e foarte adânc şi comportamentul în bătaia soarelui nu e chiar excepţional.

Luminozitate ecran Xiaomi Mi 4i

Pixelii sunt de tip RGB Stripe, iar playerul aduce reglaje pentru aspect ratio, acustică, şi luminozitate. La testul cu luxmetrul am ajuns la 385 LUX, ceea ce e bine pentru un model midrange şi întrece câteva high end-uri. Spre exemplu, HTC One M9 e depăşit, cu ale sale 362 unităţi LUX, dar şi Huawei P8, cu 346 LUX sau Huawei Honor 6, cu 383 LUX. Suntem totuşi sub OnePlus One, cu 404 LUX sau sub Wiko Rainbow, cu 420 LUX.

Camera lui Xiaomi Mi 4i

În mare un ecran luminos şi nu avem obiecţii cu privire la comportamentul său. În zona de Setări adiţionale găsim luminozitatea, dublu tap pentru activarea ecranului, reglaje pentru contrast şi culori, font şi utilizare cu o singură mână (simulând o diagonală de 3.5 inch sau 4 inch). În ce priveşte camera, terminalul aduce un senzor de 13 MP în spate, cu tehnologie Sony şi Samsung, deschidere F/2.0, lentila cu 5 elemente şi blitz dual tone.

Optiuni camera Xiaomi Mi 4i

În zona frontală avem o cameră de 5 MP, cu 36 de profiluri de înfrumuseţare, lentila wide angle şi deschidere F/1.8 aparent. Camera principală nu porneşte foarte rapid, iar aplicaţia sa suferă de lag şi îngheaţă destul de des, mai ales înainte de actualizările software pe care le-am realizat. Interfaţa e transparentă şi minimalistă, iar dacă facem swipe în sus vom găsi opţiunea Refocus, HHT (stabilizare a imaginii pe timp de noapte, cu expunere îndelungată), Timer, Beautify (4 nivele), Panoramă şi Manual.

Fotografii cu Xiaomi Mi 4i

La camera frontală avem şi posibilitatea de a detecta automat vârstă pentru a putea aplica anumite elemente de înfrumuseţare. Revenind la opţiunea Manual, ea oferă ISO până la 3200, timp de expunere de la 1/1000 secunde la 2 secunde. Focalizarea are la rândul său 100 de nivele, iar opţiunile de balans de alb sunt cele clasice. Setările camerei mai includ şi localizare, sunet, grila, scanare QR, watermark cu ziua/dată, încadrare (16:9, 4:3), captura în rafală, calitatea fotografiei (înaltă, standard sau scăzut), detectare facială şi funcţii asociate butoanelor de volum.

Există şi funcţia Anti Banding aici (50 Hz sau 60 Hz), auto expunere, contrast, saturare şi claritate. Cu un swipe în jos declanşăm 11 filtre. În dreapta ecranului se află funcţia HDR, cu opţiunile Off, Live şi Pro. Blitzul are opţiunile: Off, Torch, On şi Auto. Când vine vorba de captură video, avem la dispoziţie HDR, captura slow motion 720p şi time lapse.

Xiaomi Mi 4i mostra foto

În plus putem regla stabilizarea, rezoluţia, captură de imagine la filmare, focalizarea (tap sau autofocus continuu), intervalul de time lapse. În ce priveşte experienţa de captură în sine, avem parte de o focalizare destul de rapidă, dar şi de o captură foto cu viteză rezonabilă. Zoomul ajunge la 6.1 X şi nu e prea fluid. Dacă apăsam pe ecran apare şi o "catare" cu un reglaj pentru expunere, de la -2.0 la +2.0.

Mostra foto Xiaomi Mi 4i

Galeria foto realizată cu această cameră include fotografii capturate într-o zi foarte însorită de iulie. Din păcate camera a suferit de lag, fie din cauza software-ului, fie din cauza căldurii. Prim planurile arată bine, mai ales acel prim cadru lacătul metalic. Am apreciat textura fotografiilor, nivelul de detaliu şi culorile realiste. Umbra e puţin exagerată, uneori fără motiv. HDR-ul arată bine, iar fotografia landscape cu acel lac a ieşit bizar de întunecată.

Mostra foto Xiaomi Mi 4i

Panorama e arsă şi nu prea clară, iar rezoluţia e dezamăgitoare: 2912 x 400 pixeli. Nuanţele de albastru arată bine, iar selfie-ul a ieşit clar, luminos şi având o textură realistă a pielii. Prim planurile cu flori arată şi ele bine, iar expunerea, balansul de alb şi focalizarea nu au probleme aici. Au existat totuşi câteva cadre arse şi unele neclare sau întunecate.

Galerie foto cu mostre realizate de Xiaomi Mi 4i

Am prezentat şi funcţia de refocalizare, ţinând apăsat pe ecran pentru a schimba obiectul pe care focalizam. Camera rămâne bună pentru prim planuri şi culori vii, dar acele cadre arse sau prea întunecate sunt o problemă. Mai adăugăm şi lag-ul şi îngheţarea aplicaţiei şi deja nu prea sună bine camera acestui device. Din fericire problemele au mai dispărut după actualizare.

Experienţa îmi aminteşte puţin de HTC Desire 820, care uneori da greş şi uneori realiza fotografii bune. Suntem mult sub Huawei Honor 6, Honor 6 Plus şi Galaxy A5 de exemplu. Captura video se realizează în format MP4, la rezoluţie Full HD, cu 30 FPS şi 15 Mbps. Primul clip realizat e cam întunecat, mişcat şi nu foarte clar. Clipul 2 are expunerea slabă şi e şi el mişcat, dar are o secţiune prim plan cu calitate OK. Nici microfonul nu prea stă bine în bătaia vântului.

Clipul 3 slow motion este OK, iar clipul 4 e suspect de sacadat şi blurat, deşi îmi amintesc şi cauză: telefonul frigea la propriu la momentul capturii. Clipul 5 e un alt slow mo destul de blurat, iar clipul 6 dă senzaţia de 480p mai degrabă decât de 1080p. Amintesc iar de HTC Desire 820, care dezamăgea la capitolul captura video şi cu toate acestea Xiaomi Mi 4i e sub acel model.

Xiaomi Mi 4i se supraincalzeste

Camera rămâne bună pentru prim planuri şi în nici nu caz de folosit în zile foarte calde. Editarea oferă opţiunile obişnuite, iar la testul cu termometrul lucrurile nu au stat prea bine. Am ajuns la 46.4 grade Celsius după 15 minute de jucat Riptide GP2, ceea ce înseamnă că telefonul se încinge serios, lucru pe care îl putem confirma. Problema e ca la temperaturi şi mai mari telefonul se blochează.

Review Xiaomi Mi 4i

Browserul web de pe acest handset nu e foarte rapid, iar tastatura stock e bine spaţiata, dar are puţin lag. Pe partea de telefonie, avem un volum ridicat, sunet clar, dar şi un semnal de nivel mediu, nu mai mult. Am ajuns şi la benchmark-uri, unde Xiaomi Mi 4i pune la bătaie un procesor Snapdragon 615 şi 2 GB contra aceluiaşi CPU şi cantitate de RAM pe HTC Desire 820, dar şi un CPU octa core Kirin 620 plus 2 GB RAM de pe Huawei P8 Lite.

Iată rezultatele:

Xiaomi Mi 4i benchmarks

Xiaomi Mi 4i câştiga 4 din 11 dueluri contra modelului HTC şi 8 din 11 contra lui Huawei P8 Lite. Rezultatele nu sunt chiar foarte impresionante şi reamintim de lag şi supraîncălzire. Riptide GP2 rulează OK, doar că sunetul pare a avea un uşor delay uneori. În ce priveşte software-ul, acest smartphone rulează Android 5.0 Lollipop cu MiUI 6 aplicat peste. Am realizat şi 2 actualizări şi am ajuns la MiUI 6.6.6, care sună cam malefic.

Nu avem app drawer, deci toate aplicaţiile se află pe homescreen. Animaţiile sunt puţin cam îndelungate aici şi există şi blocaje de funcţionare. Multitasking-ul se declanşează apăsând pe butonul capacitiv cel mai din stânga, iar apoi vom vedea o listă orizontală cu aplicaţiile ce rulează simultan şi le vom putea închide cu swipe în sus.

Xiaomi Mi 4i

MiUI 6 are o interfaţă oarecum copilăroasă, cu simboluri generice şi prea banale la iconuri. Putem ciupi ecranul şi mută aplicaţii, adăugă widgeturi generice şi minimaliste pe ecran, dar şi wallpaper-uri şi schimbă efectele homescreen-urilor. În zona dropdown (care e transparentă şi aminteşte de cea din EMUI de la Huawei), se află atât notificările, cât şi Quick Settings.

Xiaomi Mi 4i Review

În zona de Setări avem funcţii precum Do Not Disturb, Privacy, Mi Account, Micloud şi setări legate de notificări. Lista de aplicaţii preinstalate e destul de amplă şi include mult bloatware. Pe ea se află Themes, care permite personalizarea lookului acestui UI, Mi Account, Mail, Updater, Clock, Recorder, Radio, Calculator, Compass, Scanner, Report Bug, aplicaţiile Google, Calendar, Notes, Weather, Security, File Explorer, Facebook, WPS Office, Swiftkey, Fleksy şi Mi Store.

MiUI e mare mâncător de RAM şi acum hai să vedem şi care e verdictul pentru acest terminal.

Iată aspectele Pro:

  • preţ accesibil
  • uşor şi comod
  • baterie bună
  • ecran luminos
  • captură foto OK, mai ales la prim planuri şi cadre colorate
  • selfie-uri bune

Şi cele Contra:

  • volum nu prea ridicat
  • captură video neimpresionantă
  • unele capturi foto arse şi întunecate
  • supraîncălzire şi lag
  • bloatware la bord
  • MiUI 6 nu e chiar un ROM de top

Xiaomi Mi 4i primeşte de la noi un 8.5 pentru design, un 8.9 pentru hardware şi un 6.5 pentru OS şi UI. Nota finală este de 7.96 din 10, care devine 8.2 din 10 mulţumită preţului. MiUI şi lag-ul trag în jos experienţă, împreună cu acustică. Şi camera putea fi mai bună, dar avantajele aici sunt bateria, camera selfie şi ecranul luminos, plus preţul destul de OK. Găsiţi telefonul la Quickmobile, la 1.199 lei.

Xiaomi Mi 4i Review

Xiaomi Mi 4i
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×