Motorola Xoom, zisă şi tableta "Nexus", fiind prima de pe piaţa cu Honeycomb a avut parte şi de un urmaş, anunţat la finalul anului trecut şi pus în vânzare la începutul acestui an. Este vorba despre Motorola Xoom 2, cunoscut şi sub numele de Droid Xyboard în Statele Unite. Tableta a fost lansată într-o variantă de 10.1 inch şi una de 8.2 inch, restul dotărilor fiind similare, iar noi am avut în teste versiunea cu diagonală mai mare, mulţumită celor de la Quickmobile.ro. Retailerul vinde acest produs la preţul de 3.306 lei şi aici mă refer la varianta 3G cu 32 GB memorie internă.
Terminalul este unul cu design neobişnuit, cel puţin pentru o tabletă Android... imaginaţi-vă un telefon Nokia X7 supradimensionat, cu colţuri rotunjite şi veţi avea o idee la ce mă refer. Motorola Xoom 2 este o tabletă destul de subţire şi uşoară, măsurând 8.8 mm în grosime şi cântărind 599 grame. Marginile sale au o textură cauciucată la prima vedere, dar acesta este de fapt plastic, care înglobează din păcate şi butoanele de volum şi pe cel On/Off. Spun din păcate, deoarece acestea sunt destul de greu de apăsat şi găsit pe suprafaţa laterală prea uniformă, o meteahnă pe care dacă nu mă înşel o avea şi primul Xoom, chiar dacă butoanele erau plasate altfel.
În partea inferioară a tabletei găsim portul HDMI şi pe cel micro USB, în vreme ce în partea din spate-sus se afla difuzoarele stereo, iar tot în spate, în mijloc se afla camera de 5 megapixeli cu bliţ LED. Tableta este destul de rezistenţă şi are un feeling plăcut în mâna utilizatorului, iar folosind-o pe vreme de viscol mi-am făcut griji pentru integritatea sa, pentru că mai apoi să aflu că device-ul beneficiază de o protecţie împotriva stropirii şi a prafului aplicată de către Motorola. Protecţia împotriva lichidelor a fost aplicată circuitelor din interior acestui device, în cazul în care vă întrebaţi.
Trecând la aspectul hardware, aflaţi că Xoom vine cu un display IPS LCD de 10.1 inch, cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli şi protecţie Gorilla Glass, plus un procesor TI OMAP dual core de 1.2 GHz, difuzoarele anterior menţionate, slot microSD şi variante de stocare de 16 sau 32 GB. Avem la dispoziţie şi 1 GB RAM, WiFi, Bluetooth 2.1, conectivitate 3G, un accelerometru, giroscop, busola, barometru, A-GPS şi DLNA. Aflaţi că atât slotul microSD cât şi cel SIM se afla ascunse în partea inferioară a tabletei, acoperite cu un capac special. Bateria terminalului este una de 7000 mAh, care oferă cam 8-9 ore de funcţionare pentru acest device, deci foarte rezonabil pentru o tabletă Android.
Ca sistem de operare avem Honeycomb 3.2 şi o promisiune că vom primi actualizarea la Android 4.0 Ice Cream Sandwich cât de curând posibil. Tind să cred că acest lucru se va întâmpla mai rapid decât ne aşteptam, Motorola fiind cumpărată anul trecut de către Google şi având prioritate la actualizări, astfel că prima tabletă Xoom deja a primit Android ICS că update. Trecând la aspectul multimedia, tehnologia IPS LCD îşi face bine treaba, oferind unghiuri bune de vizualizare, deci o experienţă de playback video demnă de aprecieri. Pentru cei care au nelămuriri, în recenzia noastră video playback-ul acelui trailer pentru filmul "In Time" nu avea sunet din cauza unor probleme de codec-uri, dar cu un player din Android Market precum Qq Player se rezolvă problema.
Continuând în segmentul de playback, am fost plăcut impresionat de experienţa audio de pe tableta, iar difuzoarele sale sunt destul de puternice în comparaţie cu alte modele. Totuşi, nu totul este perfect, deoarece spatele tabletei vibrează atunci când volumul este dat la maxim, iar basul tinde să zbârnâie într-o melodie mai ritmata. Avem la dispoziţie şi posibilitatea de a face streaming, atât prin aplicaţia incorporata Motocast, cât şi prin softul Skifta, pe care noi vi l-am prezentat în recenzie. Am instalat Skifta atât pe Motorola Xoom 2, cât şi pe telefonul Samsung Galaxy Nexus şi tot ce am avut de făcut a fost să conectăm ambele terminale la aceeaşi reţea WiFi şi să pornim aplicaţia. Apoi am putut face browsing în galeria foto, prin clipurile video şi melodiile de pe fiecare terminal şi să le privim/ascultăm pe celălalt fără probleme. Să ţineţi minte această aplicaţie, mai ales pentru că Galaxy Nexus vine fără vreun soft DLNA dedicat.
Mai remarc la Xoom 2 şi prezenţa unui led infraroşu în partea superioară, astfel că tableta poate fi folosită şi cu rol de telecomandă şi are şi o aplicaţie specială pentru această funcţie: Dijit. Ea vă oferă o bază de date foarte variată de modele de televizoare pe care le puteţi controla cu tableta. În ce priveşte sistemul de operare, nu pot să spun că Motorola a personalizat excesiv experienta software, în afară de lookul unor iconuri şi elemente ale interfaţei, precum butoanele clasice Android, Home, Back, Recent Apps, care îmi amintesc că design de cele din Ice Cream SAndwich.
În rest avem câteva aplicaţii specifice Motorola şi un bonus reprezentat de o funcţie de luat notiţe mereu activă în partea inferioară-dreapta a ecranului. Odată apăsată ea vă oferă trei opţiuni, printre care şi Evernote şi o aplicaţie pentru luat notiţe cu foarte multe opţiuni. Ea va permite să desenaţi, să ştergeţi ce aţi scris/desenat, să faceţi input de text folosind tastatura virtuală a tabletei, să copiaţi fotografii şi multe altele. Ce am apreciat la Honeycomb pe acest device este că nu am avut probleme cu lagul şi nu am avut parte de vreun Force Close la aplicaţiile Android, aşa cum păţeam pe Sony Tablet S, spre exemplu.
De la Gmail la Google Maps şi de la Android Market, la YouTube, Calendar şi Contacts, toate aplicaţiile Google au funcţionat excelent, ca şi jocurile pe care le vedeţi la finalul recenziei. Trecând la aspectul cameră, am avut la dispoziţie un senzor de 5 megapixeli care s-a comportat rezonabil pentru o tabletă, zic eu. Iată o mostră foto şi aflaţi că aveţi la dispoziţie în softul camerei câteva efecte de culoare, opţiuni pentru balansul de alb, setări de bliţ şi alte opţiuni de captură foto.
Mai jos vedeţi şi o mostră video, cu menţiunea că Xoom 2 este capabil de captură 1080p şi 720p la 30 fps:
Tableta dispune şi de o cameră frontală de 1.3 megapixeli, pentru videoconvorbiri. În ce priveşte experienţa de gaming, am fost mulţumit să testez un joc de karting, care şi-a făcut treaba excelent, deşi este doar o clonă după un joc mai vechi de PlayStation şi anume Crash Team Racing. Reţineţi şi că puteţi conecta un joystick la tableta, că de altfel şi la orice altă tableta Honeycomb şi asta via USB. Abia aştept să văd ce poate Xoom 2 odată ce va primi actualizarea la Ice Cream Sandwich.
Şi iată şi marele moment al verdictului, cel în care aflaţi părţile pozitive şi pe cele negative ale device-ului. Iată ce mi se pare bun la Motorola Xoom 2:
volumul ridicat al tabletei
interfaţa fluidă şi fără lag
32GB şi conectivitate 3G
unghi bun de vizualizare pentru ecran
protecţie împotriva ploii/lichidelor
durata bună de viaţă a bateriei
conectivitate infraroşu
streaming wireless eficient
Şi dacă mă întrebaţi ce nu am apreciat la cea mai nouă tableta Motorola, veţi afla că este vorba despre:
preţul puţin cam prea piperat pentru o tabletă Android similară cu rivalii săi
partea din spate vibrează la volum ridicat al muzicii
tableta se încarcă destul de greu
butoanele laterale sunt greu de găsit pe partea plastificata
ar fi putut fi totuşi lansată cu Android 4.0
Motorola Xoom 2 şi-ar fi meritat poate preţul dacă se lansă vara trecută, dar în acest moment el trebuie să mai scadă puţin pentru că tableta să fie privită ca un competitor real pentru iPad 2, Samsung Galaxy Tab 10.1 sau chiar şi primul Xoom, acum că are Android 4.0. Imaginaţi-vă numai că la preţul de 3.306 de lei puteţi cumpăra aproape 6 tablete Allview cu performanţe decente... În plus ni s-a promis de către Google o tabletă Nexus de 200 de dolari pentru acest an şi avem aşteptări mari aici, în special de la Motorola. Nu spun că Xoom 2 nu este o tabletă bună, ba din contră, doar că nu şi-a găsit cel mai bun moment pentru a intra pe piaţă...
Prima recenzie Mobilissimo.ro pe 2012 este cea a telefonului Motorola Pro şi a trecut ceva timp de la ultimul device touch and type deci sosirea sa în teste a fost binevenită. Terminalul ne-a fost furnizat de către cei de la QuickMobile, care oferă spre vânzare acest terminal la preţul de 985 de lei. După cum observaţi şi în titlu este inevitabilă comparaţia cu un BlackBerry, sau chiar cu un telefon Nokia din Seria E. Haideţi totuşi să aflăm dacă este cazul să facem astfel de paralele...
În primul rand acest handset este destul de gros şi greu încât să nu facă neapărat cu ochiul unui împătimit de Samsung Galaxy S II, de exemplu... Şi apoi e problema sistemului de operare învechit (Froyo), dar mai avem până acolo. Motorola Pro măsoară 11.7 mm în grosime, cântăreşte 134 de grame şi vine cu o tastatură QWERTY cu 4 rânduri, un display touchscreen TFT de 3.1 inch, care suporta o rezoluţie de 320 x 480 pixeli. Tastele fizice ale lui Motorola Pro pot părea înghesuite la prima vedere, dar nu am avut probleme în a scrie rapid folosindu-le, chiar dacă sunt posesor de degete groase. Observaţi şi că tastele au o uşoară proeminentă, că le conferă un soi de formă de piramidă, astfel că sunt mai uşor de apăsat.
Telefonul vine cu un slot microSD şi cu un card de 8 GB la pachet, iar dotările sale mai includ şi conectivitate HSDPA cu posibilitate de download la viteze de până la 10.2 Mbps, plus WiFi, DLNA şi Bluetooth 2.1. Drept procesor Motorola Pro foloseşte un TI OMAP 3620-1000 de 1 GHz, mai mult decât suficient pentru nevoile sale, însoţit de un GPU PowerVR SGX530, dar nu vă aşteptaţi la sesiuni de gaming prea intense prin intermediul acestuia, mai ales pe aşa o diagonală mică.
Motorola Pro nu dispune de o cameră secundară, frontală pentru videoconvorbiri, iar lista de dotări hardware a acestui device touch and type este întregita de un accelerometru, busola, GPS şi o baterie Li-Ion de 1420 mAh, care asigură cam 8 ore de convorbire. Din păcate veţi prinde cu greu o zi de utilizare cu acest handset, a cărui baterie se termină destul de rapid dacă staţi pe WiFi, descărcaţi aplicaţii, va mai şi jucaţi şi faceţi şi fotografii.
Aflaţi că americanii au beneficiat de acest smartphone cu multe luni înaintea europenilor, deci la noi a ajuns foarte târziu acest model Motorola şi apoi urmaşul sau Motorola Pro+. Un aspect pe care l-am remarcat la acest telefon este atenţia la detalii, astfel că spre exemplu marginea metalică din jurul său, cea cromata este ceea ce englezul ar numi "a nice touch". Puţină eleganță la un aşa preţ şi cu aşa un OS învechit este o consolare destul de OK, nu credeţi? Şi fiindcă tot am menţionat sistemul de operare, acesta este vechiul Android 2.2 Froyo, iar dacă aţi pus mâna măcar o dată pe un device Android 4.0 vă veţi simţi privat de multe funcţii moderne când îl veţi folosi pe Motorola Pro.
Mai trebuie remarcat un aspect: cel al butoanelor touch capacitive de sub ecran. Ele nu sunt integrate într-un mod prea inteligent, astfel că vă veţi lovi degetele de marginea superioară a tastaturii şi nu veţi avea răspunsul dorit la apăsarea butonului Home, Back sau Menu spre exemplu. Ecranul acestui telefon este destul de luminos, dar culorile sale sunt destul de spălăcite, plângere pe care o am şi cu privire la fotografiile realizate cu acest Motorola.
În partea sa din spate avem o cameră de 5 megapixeli, cu posibilităţi modeste şi cu autofocus, bliţ dual LED şi suport pentru captura ideo 480p la 30 fps. Camera se comportă rezonabil doar în condiţii de luminozitate bună, deci luaţi-vă adio de la fotografii prea clare făcute în casă, mai ales într-o zi cu nori sau seara cu luminile aprinse. Găsiţi mai jos o mostră foto şi video, dacă sunteţi curioşi.
Revenind la software pentru o clipă, aflaţi că pentru a putea accesa telefonul trebuie să vă faceţi întâi un cont Motoblur. Motoblur este şi numele UI-ului de pe acest device, unul cu 7 ferestre Home, cu obişnuitele widgeturi din Android 2.2, unele unice pentru Motorola. Ce mi-a plăcut este faptul că putem redimensiona widgeturile şi am apreciat şi complexitatea playerului sau audio. Acesta integrează atât o modalitate de căutare a versurilor în vreme ce ascultăm melodia, cât şi o funcţie omoloagă pentru Shazam (Soundhound), o posibilitate de a căuta artişti şi videoclipuri şi o funcţie de socializare/stalking. Aceasta din urmă presupune pur şi simplu să accesez o hartă în stil Google Maps pe care văd ce mai ascultă lumea de pe tot mapamondul. România este inclusă, după cum se vede şi în recenzia video.
Playback-ul audio pe acest telefon are un volum ridicat, deci nimic de reproasat la acest capitol, în vreme ce la playback-ul video avem parte de o rezoluţie maximă suportată de 800 x 480 pixeli, deci nu vă aşteptaţi să vizionaţi prea multe filme pe acest smartphone. Calitatea convorbirilor este foarte bună, deja un trademark pentru Motorola şi mai amintesc şi prezenţa unui buton fizic shortcut în partea dreaptă a terminalului. Pe acesta îl puteţi programa cu orice funcţie doriţi, de la calendar la cea pentru cameră.
În rest, experienta Android este cea obişnuită, cu un widget destul de simplist de socializare, care integrează Twitter şi Facebook, cu statusurile afişate sub formă de "pagini" între care daţi swipe. Browserul web este cel standard, iar telefonul mai vine şi cu funcţii care îi permit conectarea la PC sau la alte device-uri care suporta WiFi, pentru transfer de conţinuturi sau streaming. Sunt sigur că o actualizare la Gingerbread i-ar face tare bine acestui device şi nici pomeneală să vedem Ice Cream Sandwich pe Motorola Pro, din cauza posibilităţilor sale limitate. Poate un Value Pack?
Dacă sunteţi în căutarea unui telefon Android mid-end cu un preţ pe măsură şi mai ales unul cu tendinţe spre latura business, atunci Motorola Pro ar putea fi o soluţie. Reţineţi totuşi că aveţi şi variante mai bune, cum ar fi un Nokia E6 sau chiar şi un BlackBerry, în ciuda preţului mai mare. În aceeaşi zonă de preţ le amintesc şi pe Xperia Ray şi pe HTC ChaCha, ambele telefoane care mi-au plăcut mult şi care ar putea suplini experienţa lui Motorola Pro, fiind în acelaşi timp de 2 ori mai elegante şi mai comod de folosit. Trebuie să recunosc că în anul de graţie 2012 nu prea mai este loc de Motorola Pro pe piaţă, dar poate că unii doritori de telefoane business îi vor găsi o utilitate, mai ales dacă mai scade puţin preţul...
Motorola a reuşit să iasă din pasă proastă prin care trecea cu 2-3 ani în urmă, folosindu-se de Android şi succesul acestei platforme. Seria Droid a readus hiturile în rândul portofoliului companiei americane, care în 2011 a înviat şi seria RAZR prin intermediul modelului Motorola Droid RAZR. Terminalul a sosit şi la Mobilissimo pentru o recenzie, fiind oferit în teste de către evoMAG.ro, care vinde acest device la un preţ în jurul valorii de 2700 de lei.
În primul rând, trebuie să aflaţi că acesta este cel mai subţire telefon disponibil în lume, cu o grosime de 7.1 mm. Mai există şi un rival Fujitsu, puţin mai subţire, dar acela nu va părăsi Japonia. Revenind la Droid RAZR, terminalul este subţire, dar şi foarte lat, iar profilul său îmi aminteşte de cel al lui Samsung Galaxy S II, având o protuberantă în zona superioară, cea în care se afla senzorul camerei. Acest telefon cântăreşte 127 de grame şi vine cu un display Super AMOLED de 4.3 inchi qHD, cu protecţie Gorilla Glass.
Droid RAZR foloseşte 16 GB memorie internă, 1 GB RAM şi vine cu un slot microSD, ascuns în în partea laterală a telefonului, sub un capac care acoperă şi slotul SIM.De remarcat în designul acestui telefon faptul că butoanele de volum sunt foarte mici şi incomode, dar şi faptul că nu puteţi înlătura bateria device-ului, ascunsă sub capacul de kevlar din spate. Aparent e nevoie de asistenta profesionistă pentru a scoate bateria...
Telefonul suporta conectivitate DLNA, WiFi, Bluetooth 4.0, AGPS şi dispune şi de un port HDMI. Acesta este un smartphone 4G LTE, asta cel puţin în ţările în care operatorii oferă astfel de servicii, deci nu şi la noi. Sub carcasa noului RAZR se ascunde un procesor TI OMAP 4430 dual core de 1.2 GHz, folosit pentru a rula Android 2.3.5. Terminalul vine şi cu tehnologia de anulare a zgomotului de fond specifică Motorola şi cu o baterie Li-Ion de 1780 mAh destul de impresionantă, care vă oferă în jur de 12 ore de convorbire şi cam 2 zile de funcţionare cu utilizare intensă.
Peste Android Gingerbread a fost aplicat un strat de personalizări Motorola, dar nu excesiv că la interfaţa mai veche Motoblur, ci puţin mai discret. Ce se observă din start este strălucirea meniurilor şi a tranziţiilor. Astfel, de fiecare dată când treceţi de la un ecran Home la altul, ecranul va străluci. Efecte grafice plăcute are şi secţiunea de contacte preferate, prezentată sub formă de pătrate şi care poate fi extinsă pe tot ecranul.
Evident, telefonul vine şi cu câteva widgeturi unice Motorola şi cu câteva funcţii specifice oferite de compania americană. Printre acestea se număra Motoprint, care ne permite să ne conectăm la o imprimantă via wireless sau Motocast, cu care realizăm streaming de conţinuturi media de pe PC. Avem şi o secţiune de socializare, care va include conturile Twitter şi Facebook şi este utilă mai degrabă pentru a vedea ce se petrece în aceste servicii, deoarece actualizarea de status se realizează cu un widget separat. Încă o funcţie socială interesantă este Social Location, care ne arată superofertele din jurul nostru, ce cafenele sunt deschise, ce concerte au loc şi unde sunt reduceri, dar mai important ne arată şi la care dintre aceste surse de divertisment se afla amicii noştri din lista de Facebook.
Dacă vi se pare atractiv telefonul cu Gingerbread, staţi să îl vedeţi peste câteva săptămâni, deoarece acest smartphone are promisă o actualizare la Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Motorola a precizat că o va realiza la 6 săptămâni după ce Google începe să facă actualizările oficiale pentru alte telefoane. Revenind la funcţiile unice de pe acest terminal, mai menţionez i Smart Actions, o idee genială, cum nu am mai văzut până acum pe alte telefoane.
Pe scurt, acesta un robot programabil de către utilizator, care va efectua automat anumite acţiuni pe telefon în funcţie de situaţia în care este pus. Spre exemplu, trebuie setată o cauză şi un efect pentru aceste Smart Actions. Cauza poate fi "ceasul a ajuns la ora 8", iar efectul poate fi "playback al unei melodii din playlist". Altă cauză poate fi "am ajuns acasă" (lucru indicat de GPS atunci când utilizatorul ajunge în locul de pe harta marcat drept casă), iar efectul poate fi orice, de la schimbarea wallpaper-ului, la deschiderea unui, deschiderea unei aplicaţii sau schimbarea profilului de pe silenţios pe tare. Astfel ne putem automatiza anumite acţiuni de-a lungul zilei...
Şi a venit şi rândul camerei să ne intre în colimator... Motorola Droid RAZR vine cu o cameră de 8 megapixeli, cu autofocus, bliţ LED, touch focus, geotagging, detectare facială, stabilizator de imagine şi suport pentru captura video 1080p la 30 fps. Avem la dispoziţie şi o cameră frontală, aparent capabilă de captură 720p. Iată cum arată o mostră foto realizată cu acest telefon:
În ce priveşte captura video, de remarcat faptul că avem câteva modalităţi de filmare inedite, cu opţiuni precum Concert, sau filmarea împotriva vântului, ambele de apreciat atunci când filmăm în condiţii vitrege. Iată o mostră de captură video:
Motorola Droid RAZR a reuşit cumva să se strecoare în top 10 telefoane Mobilissimo pe anul 2011, atât în rândul redactorilor, cât şi în topul realizat de cititori pe bază de voturi. E bizar să vezi un telefon lansat în noiembrie devenind atât de rapid popular, iar aici îşi spun cuvântul tradiţia seriei RAZR şi lookul plăcut al acestui smartphone. Droid RAZR este fără îndoială un telefon bun şi am apreciat şi tăria difuzorului sau, astfel că de îndată ce porneşte o melodie, la volum maxim veţi fi acoperit cu totul când vorbiţi.
Dacă ţineţi la design, la o operare Android fără lag şi probleme şi la o cameră de calitate, atunci Droid RAZR este răspunsul. În plus, acum că Motorola Mobility aparţine de Google, puteţi sta liniştiţi, căci actualizările de software vor sosi la timp. Găsiţi telefonul la evoMAG, la preţul de 2741 de lei şi vi-l recomandăm ca o alegere smart, eleganta şi sofisticată, cu un preţ pe măsură. Îi invidiez totuşi pe chinezi, care au parte de o versiune a acestui telefon cu camera de 13 megapixeli şi ecran HD... La capitolul puncte negative intra butoanele de volum incomode, câteva artificii din sistemul de operare pe care unii nu le vor aprecia şi le vor considera inutile şi poate şi faptul că telefonul este cam lat. Aşteptăm să vedem şi cum va evolua preţul acestui device, care deocamdată îl pune în aceeaşi ligă cu HTC Sensation XL şi iPhone 4S.
După ce colegul Emil Dragota a aruncat o privire asupra tabletei Motorola Xoom şi a lui Honeycomb, am avut ocazia să petrec o perioadă îndelungată cu terminalul, rezultatul fiind recenzia de mai jos. Tableta oferită în teste de evoMAG.ro se comportă excelent şi fiind prima cu Android 3.0 la bord vă garantează că pentru o perioadă îndelungată va fi prima care va primi actualizările de OS.
Am scos din cutie modelul Xoom aici, luând contact cu un ecran cu diagonală de 10.1 inchi şi rezoluţie de 1280 x 800 pixeli şi un design atractiv. Măsurând 12.9 mm în grosime şi cântărind 730 de grame, terminalul nu este chiar cel mai uşor sau subţire din lume, dar este totuşi comod de folosit, dacă doriţi să înlocuiţi laptopul într-o excursie.
Tableta vine cu 32 GB memorie internă, plus slot microSD, iar la capitolul conectivitate beneficiaţi de Bluetooth, microUSB, WiFi şi 3G (în varianta WiFi + 3G a tabletei). Aveţi la dispoziţie şi HDMI şi DLNA, dacă doriţi să vedeţi filme pe un ecran mai mare cu ajutorul acestui terminal, al cărui "creier" este un procesor Nvidia Tegra 2 dual core de 1 GHz. Împreună cu 1 GB RAM, aceste dotări hardware permit rularea fără probleme a lui Honeycomb şi nu am avut nici măcar un moment de lag sau de blocare a platformei.
La Honeycomb poate dura puţin până te obişnuieşti cu zona de notificări din partea dreapta-jos a ecranului, în locul celei din partea superioară, aşa cum se întâmplă la versiunile precedente de Android. Interfaţa se bazează pe 5 ecrane Home, personalizabile cu widgeturi de toate formele şi dimensiunile sau cu shortcuturi către aplicaţii şi wallpaper-uri.
În partea dreapta sus aveţi secţiunea Apps care va duce la aplicaţii, în vreme ce imediat lângă aveţi acel plus, care permite adăugarea widgeturilor. Camera de 5 megapixeli a lui Xoom a fost o surpriză plăcută, fiind în mod clar superioară celei de pe tableta HTC Flyer, dar şi celei de pe iPad 2 şi BlackBerry PlayBook. În orice caz este ştiut faptul că nu cumpărăm o tabletă pentru a face poze, dar iată aici o galerie realizată cu terminalul şi mai jos o mostră foto.
Nici la captura video nu sta rău acest model, suportând înregistrare 720p HD la 30 fps, după cum se vede în mostra video de mai jos:
Videoconvorbirile se realizează cu ajutorul camerei frontale de 2 megapixeli şi aveţi la dispoziţie şi o modalitate de editare video prin aplicaţia Google Movie Studio. Aceasta include tranziţii şi efecte şi permite adăugarea unei coloane sonore, editarea la frame-uri şi adăugarea de imagini în clip.
Revenind la design pentru o clipă, trebuie să recunosc că nu e chiar comod să apeşi butonul ON/OFF/lock din spatele tabletei, mai ales că este plasat foarte aproape de cameră, pe care o puteţi confunda cu acesta. Bateria lui Motorola Xoom rezistă în jur de 6-8 ore la utilizare intensivă, dar va dura destul de mult să încărcaţi tableta până la nivel maxim.
În concluzie, tableta Motorola Xoom este o surpriză plăcută, cu o cameră performantă, un sistem de operare atractiv cu interfaţă intuitivă, un design plăcut şi comod şi putere de procesare crescută. La capitolul minusuri menţionez lipsa de aplicaţii dedicate Honeycomb, plasarea butonului ON/OFF în partea din spate, durata ridicată de încărcare a bateriei şi poate şi grosimea şi greutatea tabletei, faţă de iPad 2.
Găsiţi terminalul în varianta WiFi la evoMAG la preţul de 2.499 lei, iar în varianta 3G aceasta costă 2.969 lei tot la evoMAG.