Toate anunțurile din cadrul evenimentului keynote Google I/O 2016 însumate într-un clip de 12 minute

Autor:  | Publicat în:  Google  Evenimente  Android 649 ori
<b>Toate anunțurile din cadrul evenimentului keynote Google I/O 2016 însumate într-un clip de 12 minute</b>Cei care nu au avut șansa să vadă întreg evenimentul keynote Google I/O de ieri, pot arunca o privire asupra unui clip ce însumează toate lansările în doar 12 minute. Printre noutățile de aici se află asistentul vocal Google Assistant, aplicațiile Allo și

Ieri seară la ora 20:00 a debutat conferința dezvoltatorilor Google I/O din acest an, primul lucru pe listă fiind evenimentul keynote ce avea să ne aducă informații foarte interesante. Pentru cei care nu au răbdare sau timpul necesar să vizioneze întreg evenimentul de 2 ore, pot arunca o privire asupra unui clip de 12 minute ce însumează toate lansările importante.

Vorbim despre lansarea lui Google Assistant - un asistent vocal inteligent ce este capabil să ofere informații din context, dar și să poarte o conversație cu utilizatorul. Acesta se va regăsi la pachet cu smartphone-urile Android, în automobile, dar și pe difuzorul wireless Google Home despre care v-am vorbit aici.  

S-a trecut mai apoi la prezentarea aplicației de mesagerie Allo ce va sosi pe smartphone-urile iOS și Android chiar din această vară, Google Assistant fiind inclus și aici. Am aflat ulterior despre aplicația de apelare video DUO ce beneficiază de un feature foarte interesant prin care putem vedea un stream video cu apelantul înainte de a răspunde.

Discuțiile despre Android N nu au lipsit de aici, Google apelând la utilizatori pentru alegerea denumirii oficiale a noului release software. A fost lansată și plaforma de realitate virtuală Daydream, un joystick dedicat, dar și un mega-succesor pentru setul VR Google Cardboard.

Nu în ultimul rând, a fost anunțat și Android Wear 2.0 - actualizare ce va permite afișarea de conținut din alte aplicații direct pe homescreen, sau cum Google îl numește - watch face. Toate aceste momente pot fi văzute prin intermediul clipului de mai sus. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×