Apple iPad Pro ar putea sosi la pachet cu un stylus potrivit KGI Securities

Autor:  | Publicat în:  Apple 341 ori
<b>Apple iPad Pro ar putea sosi la pachet cu un stylus potrivit KGI Securities</b>Dacă pentru 2015 știm deja faptul că Apple ne pregătește un iPhone 6s, posibilitatea lansării unui iPad Pro încă este incertă, acest device fiind subiect de zvonuri încă de anul trecut. După cum bine știți, la un moment dat pe web am putut...

Dacă pentru 2015 știm deja faptul că Apple ne pregătește un iPhone 6s, posibilitatea lansării unui iPad Pro încă este incertă, acest device fiind subiect de zvonuri încă de anul trecut. După cum bine știți, la un moment dat pe web am putut remarca și o serie de imagini cu o carcasă destinată acestuia.

Astăzi, Ming-Chi Kuo, analist în cadrul companiei de research KGI Securities dezvăluie câteva posibile specificații ale tabletei iPad Pro. Acesta afirmă că produsul în cauză va sosi cu un panou de 12.9 inch și faptul că vom primi la pachet și un stylus, accesoriu pe care Steve Jobs îl considera inutil după cum declara și în cadrul conferinței Macworld 2007.

Potrivit acestui analist, Apple dorește ca modelul iPad Pro să fie destinat mai degrabă artiștilor și arhitecților, categorie pentru care un stylus este mai mult decât binevenit. Astfel, pe piață vor fi 3 modele de iPad (Mini, Air, Pro), terminale adresate unui public larg. Cum credeți că va fi primit iPad Pro în cazul în care zvonurile se adeveresc?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×