Tableta Chuwi Hi12 ne aduce un display de 12 inch, 4 GB RAM și un procesor Intel; totul la un preț de 229.99 dolari

Autor:  | Publicat în:  Retaileri  Chuwi  Tablet 977 ori
<b>Tableta Chuwi Hi12 ne aduce un display de 12 inch, 4 GB RAM și un procesor Intel; totul la un preț de 229.99 dolari</b>Există numeroase tablete la vânzare în acest moment, dar poate că cea mai înțeleaptă decizie este cea de a opta pentru un dispozitiv cu diagonală generoasă și configurație dual-boot. Astfel, ne vom putea bucura de o suprafață mai mare de lucru, dar și de

Tabletele cu diagonale generoase au început să fie din ce în ce mai căutate pe piață, și asta pentru că oferă o suprafață de lucru mai mare utilă atât pentru utilizarea dispozitivului ca notebook, dar și pentru un plus la capitolul multimedia. Cel mai popular format pare a fi cel de 12 inch, categorie unde de curând a fost introdusă și tableta Chuwi Hi12 pe care o puteți vedea în imaginile de mai jos și al cărui preț este unul cu adevărat atractiv.

Chuwi Hi12

Modelul în cauză adoptă un display IPS de 12 inch cu rezoluție 2160 x 1440 pixeli, un procesor Intel Cherry Trail Z8300 cu 4 nuclee tactate la 1.44 GHz și un chip de 4 GB memorie RAM. Avem alături un procesor grafic Intel HD Gen8, 64 GB memorie flash și posibilitatea de atașare a unui card microSD de până la 128 GB.

Chuwi Hi12

Primim și o cameră foto principală de 2 megapixeli pe această tabletă, un senzor frontal de 2 megapixeli potrivit pentru apelurile video și următoarele elemente de conectivitate: Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, un port microUSB, unul microHDMI pentru conectarea la televizor, un jack audio 3.5 mm, dar și un port USB 2.0, respectiv unul USB 3.0 ce pot fi utilizate pentru atașarea unui hard-disk extern sau a unui mouse la tabletă.

Chuwi Hi12

Chuwi Hi12 beneficiază și de o configurație dual-boot formată din Windows 10 și Android 5.1 Lollipop, trecerea de la un OS la altul fiind realizată prin simpla apăsare a unui buton software. Așadar, putem folosi partiția cu Windows 10 pentru rularea de aplicații Office și a uneltelor de productivitate, pe când partiția cu Android se va dovedi a fi utilă atunci pentru instalarea de numeroase jocuri pe care în mod normal nu le avem pe platforma Microsoft.

Chuwi Hi12

Ca dimensiuni, această tabletă cântărește 852 grame și măsoară 8.9 mm în grosime, și asta datorită panoului generos de 12 inch, a bateriei de 11000 mAh adusă la interior, și a carcasei metalice. Puteți comanda tableta Chuwi Hi12 de pe site-ul gearbest.com pentru suma de 229.99 dolari odată cu utilizarea codului promoțional CNETGB în secțiunea de achiziție.

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×