Tableta Galaxy Tab cu noul procesor Exynos de 2GHz și Android 4.0 prezentată la MWC 2012?

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.675 ori
<b>Tableta Galaxy Tab cu noul procesor Exynos de 2GHz și Android 4.0 prezentată la MWC 2012?</b>Dacă tot se zvonește că nu îl vom vedea pe Samsung Galaxy S III la MWC 2012 luna viitoare, atunci poate că Samsung se va revanșa oferindu-ne o super tabletă. Cel puțin așa afirmă cele mai noi speculații ce au ca sâmbure de adevăr dezvoltarea...

Dacă tot se zvonește că nu îl vom vedea pe Samsung Galaxy S III la MWC 2012 luna viitoare, atunci poate că Samsung se va revanșa oferindu-ne o super tabletă. Cel puțin așa afirmă cele mai noi speculații ce au ca sâmbure de adevăr dezvoltarea unui nou procesor Exynos, 5250, care a fost trimis deja pentru teste partenerilor Samsung. Se pare că acest chipset va fi inclus pe o viitoare tableta Galaxy Tab, una cu specificații impresionante, pe care le aflați în rândurile următoare.

Se vorbește despre un device cu diagonală mare și cu o rezoluție incredibilă de 2560 x 1600, plus noul procesor Exynos 5250 dual core cu frecvența de 2 GHz și Android 4.0 Ice Cream Sandwich drept OS. Cei de la Android and Me afirmă că au pus deja mâna pe această tabletă în culisele CES 2012, dar nu li s-a permis să facă fotografii sau dezvăluiri. Terminalul va avea o diagonală de 11.6 inch, devenind cea mai mare tabletă de la Samsung și cea mai mare tabletă (ca ecran) cu Android la bord. Să vedem totuși ce sacrificii de design se vor face ca device-ul să rămână comod, subțire și ușor.

Samsung are deja în portofoliu hibridul de 5.3 inch Galaxy Note, plus tablete de 7 inch, 7.7 inch, 8.9 inch și 10.1 inch. Următorul pas pare a fi 11.6 inch în cazul noului Tab de la MWC, asta dacă zvonurile se adeveresc. în ce privește noulprocesor Exynos, acesta este bazat pe core-uri Cortex A15 și nu cele A9 pe care le-am văzut atât de des în ultima vreme. Avantajul aici este o creștere cu 40% a performanței, dar să vedem și care sunt costurile la capitolul consum al bateriei. Am o senzație că acest CPU va fi mai performant decât Tegra 3, atât în utilizarea de zi cu zi, cât și în benchmark-uri...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×