Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămână 12 - 19 august 2012: Nexus 7 În România, tablete romanești, clone și update-uri

Autor:  | Publicat în:  Top articole 1.005 ori
<b>Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămână 12 - 19 august 2012: Nexus 7 În România, tablete romanești, clone și update-uri</b>Se încheie o săptămână în care faimoasa tableta Google Nexus 7 a ajuns și în România prin Quickmobile.ro, iar noi v-am oferit știri interesante despre obișnuitele scurgeri de informații legate de iPhone 5 și Galaxy Note II. în mod bizar nici...

Se încheie o săptămână în care faimoasa tableta Google Nexus 7 a ajuns și în România prin Quickmobile.ro, iar noi v-am oferit știri interesante despre obișnuitele scurgeri de informații legate de iPhone 5 și Galaxy Note II. în mod bizar nici una dintre acestea nu a ajuns în top 10, fiind umbrite de editoriale, prezentări de telefoane quad core chinezești, noi update-uri și produse apărute în România. Hai să vedem ce s-a întâmplat în ultimele 7 zile în peisajul IT/telecom.

10) Instalați bară de stare a Jelly Bean pe orice terminal Android cu sau fără root

Mircea Vasile ne prezintă modalitatea prin care puteți instala bară de stare a lui Android 4.1 Jelly Bean pe orice terminal chiar și fără root. Jelly Bean StatusBar este o aplicație care aduce o parte din noua platforma pe terminalele cu OS puțin mai vechi. Chiar și fără actualizare veți obține posibilitatea de a permite notificări de la aplicații terțe, clonarea barei de stare din Android 4.1, autodetectare pentru bara de stare ascunsă și multe, multe altele.

9) România, facem și noi o tabletă?!

România, facem și noi o tabletă?!Pe locul 9 se afla un editorial interesant al lui Alex Stănescu, despre faptul că în România nu există practic o tabletă produsă local, ci doar terminale rebranduite cumpărat en gros din China. E vorba aici despre modelele Evolio și Allview, care sunt de fapt tablete no name din China, cu prețuri mici, care la noi primesc branding local și sunt promovate drept produse romanești. Avem resurse pentru tablete proprii? Aflați din articol!

8) Xiaomi Mi-Two - primul smartphone cu procesor quad-core Qualcomm, un hit de vânzări dacă ar ajunge în Europa

Xiaomi Mi-Two - primul smartphone cu procesor quad-core Qualcomm, un hit de vânzări dacă ar ajunge În EuropaIată că există super performanta chiar și la un preț mai mic. Vorbesc aici despre noul telefon Xiaomi Mi Two, un smartphone cu procesor quad core Qualcomm. Produs în China, terminalul costa în jur de 225 de euro și oferă dotări impresionante precum un display HD, CPU Snapdragon S4 quad core, 2 GB RAM și camera de 8 megapixeli. Dotările sunt fantastice la un asemenea preț și acest model ar demola concurența.

7) Clonă grosolană de HTC One X - imagini, detalii hardware

Clonă grosolană de HTC One X - imagini, detalii hardware"Cea mai sinceră formă de flatare e imitația" e un citat celebru care se aplică acestei clone. HTC One X e flatat de o clonă made în China, cam grosolană ce-i drept, dar nimeni nu e perfect, nu-i așa? Terminalul e de fapt un telefon dual SIM care copiază masiv pe One X, doar că e mult mai gros, are difuzorul prea mare și dotări hardware mult inferioare. Prezentat drept HTC One X+ acest model este o copie nereușita după faimosul terminal quad core.

6) Limba română a fost adăugată în Google Voice Search și Google Now

Limba română a fost adăugată În Google Voice Search și Google NowCu câteva zile în urmă a fost implementată limba romana în căutarea vocală Google, un mare pas în față pentru platformă și mai ales o veste bună pentru utilizatorii Android din România. Actualizarea funcționează pe telefoanele și tabletele cu Android 4.0 ICS, dar și pe cele cu Android 4.1 Jelly Bean. Acum putem spune că Siri are un mare rival în Google Now, mai ales că putem căuta chiar în limba nativă.

5) HTC One X vs LG Optimus 4X HD - comparație între testele uzuale de benchmark specifice telefoanelor Android

HTC One X vs LG Optimus 4X HD - comparație Între testele uzuale de benchmark specifice telefoanelor AndroidSunt sigur că doriți să vedeți o bătălie a telefoanelor quad core aflate pe piața în acest moment, una a benchmark-urilor de exemplu. Acest duel are loc între HTC One X și LG Optimus 4X HD, ambele dotate cu cu procesor Tegra 3 quad core și analizate prin prisma rezultatelor testelor benchmark. HTC One X are un avantaj în Quadrant, dar în restul testelor nu sta chiar așa bine, mai ales la accelerare grafică și browsing. Diferențele nu sunt mari și se încadrează într-o anumită marja de eroare.

4) Adobe retrage Flash pentru Android

Adobe retrage Flash pentru AndroidFlash pentru Android va fi retras din Google Play și nu pot spune că nu mă așteptam la această măsura. Asta înseamnă ca Flash nu va mai putea fi instalat pe nici un smartphone nou de acum încolo. Apple a dat prima lovitură tehnologiei Flash cu ani în urmă și acum adoptarea sa a ajuns la final. Două motive clare pentru decăderea Flash sunt găurile de securitate și bugurile. Lupta cu standardul HTML5 a fost pierdută.

3) Top 5 cele mai bune launchere pentru Android ICS și Jelly Bean

Top 5 cele mai bune launchere pentru Android ICS și Jelly BeanDacă sunteți în căutarea unui launcher pentru telefonul vostru Android, avem un top 5 realizat de Mircea Vasile. Topul nostru include launchere populare precum Nova Launcher/Beta, bazat pe cel oferit de Android 4.0. Apex Launcher este o altă opțiune, bazată pe cea stock oferită cu ICS. Apex seamănă cu Nova, iar diferențele lor sunt de ordin cosmetic mai degrabă. Puteți apela și la Holo Launcher HD, bazat pe Android Jelly Bean.

2) Cele mai bune telefoane mobile în opinia EISA pe 2012 - 2013

Cele mai bune telefoane mobile În opinia EISA pe 2012 - 2013EISA, adică European Imaging and Sound Association, cu participarea a 50 de reviste multimedia din 19 țări a decis un top al telefoanelor performante pe 2012. Samsung Galaxy S III a fost numit cel mai bun smartphone, în vreme ce HTC One S este considerat cel mai bun social media phone, iar Nokia 808 PureView domina la capitolul fotografiere. E prematur să vorbim de "telefonul anului 2012", cu iPhone 5 nelansat încă, totuși.

1) Tableta Google Nexus 7 în România prin QuickMobile.ro - iată prețurile!

Tableta Google Nexus 7 În România prin QuickMobile.ro - iată prețurile!Se pare că v-a stârnit un interes deosebit faptul că tableta Google Nexus 7, produsă de ASUS și Google în cooperare este în sfârșit disponibilă în România. Ea poate fi achiziționata de la Quickmobile.ro, începând de la prețul de 1249 lei, pentru varianta de 8 GB. Aflați și că în acest moment avem tableta quad core de 7 inch în teste la Mobilissimo.ro și vă pregătim un unboxing și un review pentru perioada următoare. Tableta rulează Android 4.1 Jelly Bean și pune la dispoziție un procesor Tegra 3 quad core de 1.3 GHz, 1 GB RAM și 8/16 GB stocare. Versiunea de 16 GB costa 1599.90 lei la Quickmobile.ro.

Urmează o săptămână în care vă vom prezenta unboxingul lui Nexus 7, recenzia sa, noi terminale Allview și scăpări ale lui iPhone 5 și Galaxy Note II, cel mai probabil. Vă invit să rămâneți pe Mobilissimo.ro, pe Forum, pe canalul nostru YouTube, pe măsură ce ne îndreptăm spre un septembrie înțesat de anunțuri oficiale.

❤️
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×