Windows 10 Build 9926 testat pe tableta Allview Impera i10g; iată cum arată noua versiune OS și ce funcții primim la pachet

Autor:  | Publicat în:  Windows 1.432 ori
<b>Windows 10 Build 9926 testat pe tableta Allview Impera i10g; iată cum arată noua versiune OS și ce funcții primim la pachet</b>Preț de c&acirc;teva zile am avut la &icirc;ndem&acirc;nă o tabletă cu Windows 10, și anume modelul Allview Impera i10G. Acest device&nbsp;ne-a fost oferit la pachet cu o versiune preview&nbsp;Windows, și astfel vă putem prezenta detaliat &icirc;n...

Preț de câteva zile am avut la îndemână o tabletă cu Windows 10, și anume modelul Allview Impera i10G. Acest device ne-a fost oferit la pachet cu o versiune preview Windows, și astfel vă putem prezenta detaliat în rândurile de mai jos experiența avută cu platforma celor de la Microsoft.

Fiind vorba despre o versiune Technical Preview Build 9926, avem la dispoziție o serie de noutăți destul de importante. Totuși, pentru a începe cu începutul, vom arunca o privire asupra modului în care Windows 10 s-a schimbat în comparație cu precedenta versiune denumită Windows 8.1.

Primul și cel mai important lucru care l-am remarcat este faptul că de această dată aplicațiile nu vor mai fi afișate separat pe o pagină dedicată sub formă de tile-uri animate, ci integrate în meniul Start alături de alte setări și informații despre device. În același loc regăsim și butonul de power ce ne oferă posibilitatea de a opri, pune în modul sleep sau da un restart tabletei.

Aflați că la utilizarea tabletei în modul desktop vom putea micșora meniul de start, lucru ce nu este disponibil în Tablet Mode. De asemenea, spre deosebire de Windows 8.1, aplicațiile vor putea fi redimensionate pentru afișarea pe ecran.

Vom putea adăuga mai multe ecrane de start Windows, aceeași funcție pe care o regăsim și pe telefoanele cu Android. Astfel avem la dispoziție o serie de ferestre speciale în care putem lucra la diferite task-uri fără a ne trezi cu prea multe aplicații deschise în același timp pe display. Funcția se realizează prin apăsarea butonului Task View sau prin combinația de butoane WIN+TAB.

Pe lângă modificările aduse la capitolul funcționalitate, Windows 10 Build 9926 sosește și cu schimbări pe partea de design și interfață de utilizare. Avem parte de margini mai mici ale ferestrelor, noi efecte de umbră, cât și noi iconițe pentru foldere. Acest build afișează în partea de jos caseta de căutare Cortana și butonul Task View.

O altă noutate pe care o avem în acest build este sistemul de notificări ce poate fi deschis printr-un gest de swipe din partea dreapta jos a ecranului. În această fereastră putem găsi diverse notificări, setări pentru display, conectivitate, cât și butonul prin care intrăm în modul tabletă.

Nu în ultimul rând avem la dispoziție și asistentul virtual Cortana ce funcționează pentru moment doar în US. Totuși, prin setarea regiunii pe US și a tastaturii putem beneficia de această funcție care s-a dovedit a fi foarte utilă pentru utilizatorii Windows Phone. Cortana se va deschide prin apăsarea butonului în formă de microfon din caseta de căutare din taskbar.

În timpul cât am testat Cortana, am rămas plăcut surprins de timpul scurt de așteptare până la oferirea unui răspuns. La fel ca și pe telefoanele Windows Phone 8.1, în cazul în care nu sunt înregistrate deja răspunsuri, Cortana ne va deschide un link în browser-ul Internet Explorer cu mai multe detalii despre termenul căutat.

Printre alte modificări ce le-am observat se numără și afișarea centrului de setări cu un design actualizat, prezența magazinului de aplicații în forma Beta, dar și integrarea unor funcții ca Data Sense, Storage Sense sau Battery Saver. Aceasta din urmă oferă informații despre durata aproximativă până la încărcarea completă a tabletei, cât și funcția de economisire a energiei.

Totuși, fiind vorba despre o ediție Preview, nu toate lucrurile la Windows 10 sunt roz în acest moment, lucrul cel mai neplăcut pe care l-am întâmpinat fiind stingerea tabletei după o perioadă lungă de stand-by, cât și lag-ul ocazional. De asemenea, am avut probleme și cu actualizarea device-ului la noua versiune 10041, pas pe care nu l-am putut duce la bun sfârșit. Rămâne de văzut cum se va prezenta viitorul Build Windows 10 și cât de multe se vor schimba la capitolul funcționalitate.

Voi ați testat Windows 10 în versiunea Preview? Ce elemente apreciați la acest sistem de operare?

[P] Azi, de ziua noastră, îți oferim reduceri de 10.000.000 lei! 15 ani de eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×