Produse evoMAG.ro

ASUS Eee Pad MeMO, tableta Honeycomb de 7 inch care va rivaliza cu HTC Flyer, prezentată la CeBIT 2011 (Video)

Autor:  | Publicat în:  Asus 1.892 ori
<b>ASUS Eee Pad MeMO, tableta Honeycomb de 7 inch care va rivaliza cu HTC Flyer, prezentată la CeBIT 2011 (Video)</b>Iată că produsele de la MWC 2011 încep deja să aibă rivali, cum este cazul lui ASUS Eee Pad MeMO, o tabletă Honeycomb cu ecran de 7 inch și preț atractiv. Vă reamintim că tableta a fost lansată la CES 2011 în ianuarie și poate fi admirată...

Iată că produsele de la MWC 2011 încep deja să aibă rivali, cum este cazul lui ASUS Eee Pad MeMO, o tabletă Honeycomb cu ecran de 7 inch și preț atractiv. Vă reamintim că tableta a fost lansată la CES 2011 în ianuarie și poate fi admirată în aceste zile în Germania, în cadrul CeBIT 2011.

Avem de-a face cu un terminal destul de puternic, dacă este să ne luăm după următoarele specificații:

  • Display: 7 inch WSVGA, 1024 x 600 pixeli, TFT capacitiv touch
  • CPU: Qualcomm 8250 1.2GHz
  • Memorie: 1GB SDRAM, 8GB/16GB/32GB/64GB eMMC Flash
  • Conectivitate: Bluetooth 2.1, WiFi 802.11 b/g/n, quad band GSM, GPS, HDMI
  • Cameră: 1.2MP, 5MP cu bliț LED
  • Baterie: 4400 mAh, asigură până la 8 ore de playback audio/video

După cum puteți vedea în clipul de mai jos, ASUS a prezentat la CeBIT și un accesoriu Bluetooth pentru Eee Pad MeMO, care vă va permite să realizați apeluri telefonice mai ușor, fără a fi nevoie să țineți tableta la ureche. Varianta demo a acestui gadget rulează Android 2.2, dar cea finală va sosi cu Honeycomb.

ASUS Germania anunță că MeMO va costa 499 euro, în varianta de 8-16GB, sau 699 euro, în variantele de 32-64GB. Accesoriul Bluetooth este și el inclus în preț.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×