HTC Sensation mai scump decât Samsung Galaxy S II, la prețul de 599 euro În Germania

Autor:  | Publicat în:  HTC 3.270 ori
<b>HTC Sensation mai scump decât Samsung Galaxy S II, la prețul de 599 euro În Germania</b>Deși Vodafone este operatorul care va aduce cel mai probabil HTC Sensation în majoritatea țărilor europene (după cum se va întâmpla și în Marea Britanie din 19 mai), iată că în Germania handsetul este listat pe Amazon deja. Prețul său este...

Deși Vodafone este operatorul care va aduce cel mai probabil HTC Sensation în majoritatea țărilor europene (după cum se va întâmpla și în Marea Britanie din 19 mai), iată că în Germania handsetul este listat pe Amazon deja. Prețul său este de 599 de euro, mai mare decât cel al lui Samsung Galaxy S II, care costă 549 de euro pe Amazon.

Vă reamintim că acest telefon dual core va fi disponibil prin Vodafone UK peste 9 zile gratuit cu un abonament de 35 de euro, iar prețul sau fără abonament bănuim că va fi destul de mare. în ce privește oferta Amazon Germania, din păcate aceștia nu listează și o dată de lansare pentru terminal deocamdată.

HTC Sensation se anunță a fi o senzație a acestei veri, datorită procesorului său dual core de 1.2GHz, interfaței HTC Sense 3.0 și ecranului qHD de 4.3 inchi. Va fi un duel aprig cu Samsung Galaxy S II, acesta din urmă având atuul unui predecesor foarte faimos și al faptului că au fost deja comandate 3 milioane de unități Galaxy S II de către operatorii internaționali.

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×