iPhone 5 - cronica unui succes dinainte de a fi lansat

Autor:  | Publicat în:  Apple 2.365 ori
<b>iPhone 5 - cronica unui succes dinainte de a fi lansat</b>Nu sunt fan al companiei din Cupertino, dar nu am cum să nu remarc creșterea extraordinară a Apple datortă a două produse excelente: iPhone și iPad. Acum toate blogurile tech din dot com își extind antenele la maxim în speranța că le va cădea...

Nu sunt fan al companiei din Cupertino, dar nu am cum să nu remarc creșterea extraordinară a Apple datortă a două produse excelente: iPhone și iPad. Acum toate blogurile tech din dot com își extind antenele la maxim în speranța că le va cădea în plasă sau mai degrabă în fața aparatului un prototip al  . Traficul ar crește exponențial și veniturile din publicitate la fel. Interesul este dat și de vânzările uriașe pe care fiecare smartphone lansat de Apple le-a generat.

Recent s-a ajuns ca Apple să fie cel mai producător mondial de smartphone-uri cu un market share de aproape 20% și peste 20 de milioane unități vândute în trimestrul 2 din 2011. Cred că iPhone 5 nu va fi o revoluție față de predecesorul său. Va avea cu siguranță:

  • ecran mai mare de 4 inch, dar s-ar putea să păstreze rezoluție de 640x960 pixeli;
  • procesor dual-core ca și iPad 2, dar cu memorie RAM de 512 MB;
  • cameră de 8 Megapixeli care să filmeze full HD - 1080p - cu siguranță vor pune un senzor de calitate ca și la iPhone 4, cameră secundară pentru apeluri video este un must pentru a beneficia de serviciul face time;
  • mai ușor, mai subțire, deși nu știu dacă va coborî sub 8 mm cum se zvonește acum că ar avea 7 mm. 

Apple nu are niciun interes să vină cu un hardware mult mai puternic. Oricum iPhone 5 va fi ajutat de iOS 5 care la rândul său ca și sistem de operare vine cu unele lucruri noi. Următorul telefon Apple nu va fi o revoluție ci o evoluție naturală care trebuie să beneficieze de aportul celor peste 500.000 de aplicații din App Store.

La un moment dat se vorbea de iPad 3 și un telefon iPhone low-cost. Nu cred că iPad 3 va sosi până în 2012 și asta pentru că tableta iPad 2 a fost lansată în martie 2011 și se comericalizează extraordinar de bine și la momentul actual. Vor mai ajusta prețurile și astfel vor îngropa tabletele Android HoneyComb într-un procent liliputan și nu cred că nici măcar Android 4.0 sau Tegra 3 le va scoate de acolo.

Un iPhone pentru toate buzunarele nu este în interesul Apple. Ar canibaliza vânzările lui iPod Touch și au deja iPhone 4 care după cum spuneam s-a vândut într-un singur trimestru din anul în curs în peste 20 de milioane de unități. în SUA, iPhone nu este deloc scump, iar la achiziția de la un operator de telefonie cu abonament costă în jur de câteva sute de dolari. în țări emergente precum România costă mai mult și probabil că iPhone 5 va fi în jur de 1000 de euro la început pentru că Apple nu are interese clare în această regiune și inițial vor fi ocupați să aibă stocuri suficiente pentru SUA, ulterior Europa de Vest și țările în care se va vinde în primele valuri. iPhone 5 se va importa neoficial și fiecare magazin va stabili prețul pe care-l dorește ținând cont de costurile pe care le are, interesul românilor și concurență. Early adopters și-l vor lua direct din SUA prin cunoștințe sau direct de site-urile ce fac livrări și în .ro.
Există un grup compact de persoane ce admiră Android și critică intensiv iPhone și orice mișcare a Apple din domeniul telefonie mobile. Ideea ar fi că nu trebuie să te lași orbit de ceea ce ție îți place. Se poate argumenta la infinit. Apple a găsit o rețetă bazată pe simplitate, viteză, design. Interfața din iOS este pentru toată lumea și sistemul de operare-i gândit pentru fiecare utilizator indiferent dacă este avansat sau începător.

Android a evoluat și atrage prin libertatea pe care o oferă, prețurile terminalelor ce-l rulează, și tocmai aici face un sacrificiu important. Prea multe telefoane cu diferite dimensiuni ale ecranului și date hardware dau bătăi de cap celor care fac aplicații și vor prefera să dezvolte la sigur pentru iOS. La Apple este mult mai simplu: un singur telefon, aceeași rezoluție, un sistem de operare care trebuie să țină cont de specificațiile hardware arhicunoscute, update-urile de software se instalează pe toate telefoanele fără nicio problemă. Câți dintre cei ce și-au luat un Samsung Galaxy S nu-și mușcă degetele când văd că telefonul lor primește un upgrade la 2.3 Gingerbread foarte târziu, anul trecut era un smartphone de top și acum abia se ma mișcă prin zona middle-level. Samsung este prea ocupat să dezvolte Samsung Galaxy S II și noi handseturi, iar suportul pentru primul Galaxy S a trecut în fundal.

iPhone 5 va ridica Apple sus și un eventual eșec iese din calcul. Ar apărea doar în cazul unor probleme grave ale handsetului, iPhone 4 a trecut bine peste anntena gate și nu văd ce ar putea să aibă noul iPhone 5 ca să nu prindă la public. Sunt sigur că vor avea grijă ca prețul să nu fie foarte ridicat ca la trecerea de la iPad la iPad 2.

[P] Azi, de ziua noastră, îți oferim reduceri de 10.000.000 lei! 15 ani de eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×