Produse evoMAG.ro

MWC 2011: Sony Ericsson Xperia Play Într-o experiență hands-on Mobilissimo (Video)

Autor:  | Publicat în:  Sony Ericsson 1.667 ori
<b>MWC 2011: Sony Ericsson Xperia Play Într-o experiență hands-on Mobilissimo (Video)</b>Peripețiile lui Zsolt Tamassy, trimisul nostru la MWC 2011 continuă și trebuie să spunem că îl invidiem mai ales pentru faptul că a reușit să pună mâna pe fantasticul PSP Phone aka Sony Ericsson Xperia Play. Deja ne gândim să renunțăm la...

Peripețiile lui Zsolt Tamassy, trimisul nostru la MWC 2011 continuă și trebuie să spunem că îl invidiem mai ales pentru faptul că a reușit să pună mâna pe fantasticul PSP Phone aka Sony Ericsson Xperia Play. Deja ne gândim să renunțăm la porecla de PSP Phone, deoarece Xperia Play a devenit o denumire generalizată.

Cu ajutorul domnului cu accent englezesc pronunțat am reușit să ne dăm seama că toată agitația din jurul acestei console-telefon este meritată. Pentru răuvoitori, acesta este DOAR un Xperia X10 cu câteva funcții de gaming în plus. Pentru fanii PSP, handsetul este o mină de aur, dar și un motiv de frustrare, deoarece gamerii vor avea și alternativa lui Sony NGP, consola portabilă quad core.

Revenind la Xperia Play, handsetul cu grosime de 16mm cântărește 175 de grame și ar trebui să sosească pe piață în Europa în luna martie. Smartphone-ul dispune de o secțiune glisantă ce încorporează controalele de gaming, plus un display touch de 4 inch, cu rezoluție de 480 x 854 pixeli. Specificațiile includ și 380MB RAM, DLNA, WiFi și o cameră de 5MP.

Telefonul-consolă rulează Android 2.3 folosind un CPU de 1GHz și am putut vedea în acțiune la standul Sony Ericsson titlul Asphalt 6, care îi va interesa în special pe pasionații de jocuri bazate pe curse auto. în cele din urmă, am aflat că viața bateriei acestui gadget este de 5 ore și jumătate, sau chiar 6.

Așteptăm cu nerăbdarea sosirea sa în România, dar dacă prețul său vă face curioși, ei bine terminalul va costa "puțin mai mult decât Xperia X10 la momentul lansării", conform reprezentantului Sony Ericsson.

Sony Ericsson Xperia Play

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×