Problemele cu semnalul lui Galaxy Nexus confirmate de un operator american! Vine și o actualizare software În curând

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.590 ori
<b>Problemele cu semnalul lui Galaxy Nexus confirmate de un operator american! Vine și o actualizare software În curând</b>Samsung Galaxy Nexus continuă să fie subiect de știri, chiar și după lansarea sa și după ce a trecut prin redacțiile tuturor marilor site-uri. De această dată aflăm că device-ul are probleme destul de mari cu semnalul, cel puțin în Statele...

Samsung Galaxy Nexus continuă să fie subiect de știri, chiar și după lansarea sa și după ce a trecut prin redacțiile tuturor marilor site-uri. De această dată aflăm că device-ul are probleme destul de mari cu semnalul, cel puțin în Statele Unite, unde chiar și operatorul Verizon, cel care îl comercializează, a recunoscut acest bug.

După ce au recunoscut problema, cei de la Verizon au promis și că vor veni cu o actualizare software cât de curând, pentru a repara bugul. Apoi, imediat după ce a declarat că va oferi un update, operatorul a revenit și a afirmat că de fapt Galaxy Nexus nu are probleme cu semnalul propriu-zis, ci mai degrabă că încearcă să compare tăria semnalului LTE cu cea EV-DO. Acestea fiind tehnologii fundamental diferite nu poate sa se schimbe relația dintre intensitatea semnalului și calitatea semnalului între ele două.

Practic, telefonul evaluează un semnal LTE ca unul 3G, deci problema stă în detectarea semnalului și nu în semnalul în sine, astfel că sunt afișate mai puține bare de semnal decât ar trebui. Am mai auzit o teorie similară dar pentru conexiuni 2G/3G de la Apple, atunci când iPhone 4 se confruntă cu "death grip" și Antennagate. Să vedem cum va trece Galaxy Nexus peste micul bug de afișare a semnalului...

Trebuie să menționez că în recenzia Mobilissimo și de-a lungul testelor nu am observat vreo problemă cu semnalul pe acest device. Dacă voi ați avut necazuri de acest gen, secțiunea Comentarii va sta la dispoziție.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×