Samsung Galaxy S II Mini și Nokia X7, confirmate pentru lansare În aprilie, respectiv la vară!

Autor:  | Publicat în:  Samsung 3.075 ori
<b>Samsung Galaxy S II Mini și Nokia X7, confirmate pentru lansare În aprilie, respectiv la vară!</b>Dacă știam deja de existența unui model Galaxy Mini, ei bine iată că Samsung ne mai pregătește o surpriză: un model Samsung Galaxy S II Mini. Acesta și-a făcut apariția în portofoliul operatorului britanic 3, care a listat câteva terminale...

Dacă știam deja de existența unui model Galaxy Mini, ei bine iată că Samsung ne mai pregătește o surpriză: un model Samsung Galaxy S II Mini. Acesta și-a făcut apariția în portofoliul operatorului britanic 3, care a listat câteva terminale foarte atractive, pe care le va vinde în următoarele luni.

Practic Galaxy S II Mini este o variantă cu dimensiuni mai mici a super-smartphone-ului de la MWC 2011 și cu specificații ușor inferioare. Ceea ce vedeți în imaginile din acest articol reprezintă colecția primavară-vară a operatorului britanic menționat anterior, iar dacă ar fi să speculăm, putem estima că aceste smartphone-uri vor ajunge în România cel târziu în toamnă.

Samsung Galaxy S II Mini și Nokia X7, confirmate pentru lansare În aprilie, respectiv la vară!

Revenind la Samsung Galaxy S II Mini, acest telefon vine cu o cameră de 5 megapixeli, display touch de 3.7 inch, conectivitate HSPA+ și un procesor de 1.4 GHz. Operatorul britanic include pe listă și atât de așteptatul Nokia X7, modelul care va redefini telefoanele muzicale și un succesor atractiv pentru X6. Handsetul vine cu o cameră de 8 megapixeli, difuzoare puternice, Symbian, HSDPA și display touch nHD de 4 inch.

Nici tabletele nu au fost uitate, astfel că 3 UK va oferi HTC Flyer din mai și BlackBerry Playbook din iunie (versiunea WiFi). Oare în cât timp vor sosi aceste produse și la noi?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×