Produse evoMAG.ro

Telefoanele Nokia Lumia au vândut peste 1 milion de unități În 2011, afirmă analiștii

Autor:  | Publicat în:  Nokia 956 ori
<b>Telefoanele Nokia Lumia au vândut peste 1 milion de unități În 2011, afirmă analiștii</b>Vești bune pentru Nokia, după o perioadă în care au pierdut 19 miliarde de dolari în valoare a companiei și asta doar în 2011. Se pare că handseturile Lumia au atins vânzări de 1.3 milioane de unități la nivel global, conform unor estimări...

Vești bune pentru Nokia, după o perioadă în care au pierdut 19 miliarde de dolari în valoare a companiei și asta doar în 2011. Se pare că handseturile Lumia au atins vânzări de 1.3 milioane de unități la nivel global, conform unor estimări ale retailerilor și operatorilor, compilate de către analiștii Bloomberg.

Dacă vreți cifre exacte, proiecțiile se încadreaza undeva între 800.000 de unități și 2 milioane de unități. Telefoanele Lumia au intrat pe piață în luna noiembrie a anului trecut în Europa și asta face performanța finlandezilor cu atât mai impresionantă. Cu această ocazie analiștii se declară optimiști în ce privește câștigarea investitorilor de partea companiei finlandeze din nou, după o perioadă de neîncredere. Poate astfel vor dispărea și zvonurile cu privire la achiziția Nokia de către Microsoft...

CEO-ul Nokia, Stephen Elop vede seria Lumia drept punctul de pornire al unui drum îndelungat al producătorului european, care a pus Symbian și MeeGo în plan secund, ba chiar pe acesta din urmă în standby complet. Elop a fost precaut atunci când handseturile Lumia s-au lansat, refuzând să facă predicții și având așteptări modeste de la primele modele Windows Phone, la capitolul vânzări. Lee Simpson, un analist britanic pune succesul telefoanelor Lumia pe lipsa de modele noi HTC, pe faptul că RIM nu a mai scos vreun produs nou și atractiv, faptul că Sony Ericsson și Motorola nu mai ieșeau cu nimic în evidență la final de an, deci Nokia a avut teren liber în ultimele luni din 2011. Să vedem cum vor evolua în 2012...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×