Topul smartphone-urilor din anul 2010 - sondajul decide!

Autor:  | Publicat în:  Topuri telefoane 17.914 ori
<b>Topul smartphone-urilor din anul 2010 - sondajul decide!</b>Bazându-ne pe preferințele și propunerile redactorilor mobilissimo.ro am întocmit un sondaj pe care îl găsiți aici și cu ajutorul căruia vă puteți exprima părerea cu privire la cele mai bune terminale mobile ale acestui an. Fie că sunt...

Bazându-ne pe preferințele și propunerile redactorilor mobilissimo.ro am întocmit un sondaj pe care îl găsițiaici și cu ajutorul căruia vă puteți exprima părerea cu privire la cele mai bune terminale mobile ale acestui an.

Fie că sunt produse de Nokia, Samsung sau Apple, fie că rulează Symbian, Android, iOS, webOS sau Windows Phone 7, handseturile vă stau la dispoziție, dar nu înainte de a arunca o scurtă privire asupra fiecărui candidat.

Nokia N8

Controversatul cameraphone de 12 megapixeli a debutat în toamna acestui an pe piața internațională și este inclus și în portofoliul Orange România. La magazinele online din țara noastră prețurile sale sunt cuprinse între 1995 și 2700 RON, iar acest terminal este primul care rulează Symbian^3. Deși el suferă de unele bug-uri și probleme din cauza OS-ului, punctele sale forte au fost evidențiate în recenzia noastră, în care ne-au surprins plăcut calitatea camerei sale și hardware-ul terminalului.

Nokia E7

Nokia E7

Un alt model Symbian^3, unul care oferă în plus față de N8 tot ceea ce va puteați dori, Nokia E7 a fost recent descoperit pe Amazon.com unde costa în jur de 600 de dolari. Din păcate lansarea sa a fost amânată pentru anul viitor, dar terminalul va face cu siguranță valuri, el fiind dotat cu o tastatură glisantă QWERTY, cameră de 8MP, 256MB RAM, procesor de 680 MHz și TV out.

Nokia C7

Nokia C7

C7 este practic o altă rudă cu E7 și N8, având specificații la fel de atractive și sosind pe piața internațională în luna octombrie. și acesta este un handset Symbian^3, unul cu o camera de 8 megapixeli, bliț dual LED, dar fără portul HDMI al lui N8. Dotările sale includ 8GB memorie internă, 256MB RAM și 1GB ROM. Terminalul costă 335 de euro fără taxe și este practic un E7 fără tastatura glisantă.

Apple iPhone 4

Apple iPhone 4

Despre iPhone 4 am putea vorbi zile întregi, la câte discuții s-au purtat despre acest terminal. Mai controversat decât orice alt model de iPhone, terminalul debutează chiar în aceste zile prin Vodafone România și Cosmote, după ce se afla deja în oferta Orange din această toamnă. îl veți găsi și la retailerii online cu prețuri în jurul valorii de 3300-3800 RON. Atuul său principal este display-ul IPS, care suporta o rezoluție de 640 x 960 pixeli și vine cu o diagonală de 3.5 inchi. O variantă 4G a acestui telefon va sosi în SUA la începutul anului viitor, conform ultimelor informații.

Samsung Galaxy S

Samsung Galaxy S

Recent confirmat drept unul dintre modelele care vor primi Android 2.3 Gingerbread, Samsung Galaxy S a bătut recorduri peste recorduri vânzând peste 3 milioane de unități în SUA și alte milioane bune în Asia. Mulți văd acest model drept telefonul anului și de ce nu ar face-o? Găsiți superbul smartphone Android cu ecran de 4 inchi în oferta Orange România la prețuri ce pornesc de la 99 euro cu abonament sau la retailerii online la prețuri în jurul valorii de 2100 RON.

Samsung Wave

Samsung Wave

Nici Samsung Wave nu s-a descurcat prea rău, telefonul cu Bada OS la bord (platformă creată de Samsung) vânzând peste un milion de unități în țara sa natală. Ba mai mult, telefonul a primit distincția EISA de "Telefonul european cu cele mai bune funcții de socializare". îl găsiți pe Wave la retailerii online la prețul de 1300 RON, iar dotările sale includ 2GB memorie internă, display capacitiv touch Super AMOLED de 3.3 inchi cu rezoluție de 480 x 800 pixeli și suport HSDPA.

Samsung Omnia 7

Samsung Omnia 7

Samsung Omnia 7 este primul telefon din topul nostru cu Windows Phone 7 la bord și unul dintre cele mai atractive cu acest OS. Dotat cu procesor de 1GHz, cameră de 5MP, conectivitate HSDPA și un display Super AMOLED de 4 inchi, terminalul promite să atingă vânzări impresionante și poate să-și depășească urmașii din seria Omnia. Retailerii online vi-l oferă la un preț în jurul valorii de 2500 RON.

LG Optimus One

P500 Optimus One

Disponibil în țara noastră de doar câteva săptămâni, LG Optimus One este un smartphone Android 2.2. îl veți găsi în oferta Vodafone, la prețul de 39 de euro cu Vodafone Complet 800 și Internet pe Mobil. Dotările sale includ un display de 3.2 inchi, 170MB memorie internă, 419MB RAM, camera de 3MP și procesor de 600 MHz. Handsetul este deținătorul unei performanțe impresionante, atingând peste 1 milion de unități vândute în doar 40 de zile de la lansarea sa, la nivel internațional.

LG Optimus 7

LG Optimus 7

Primul telefon Windows Phone 7 din țara noastră, acest handset a fost analizat de noi într-o recenzie amănunțită, care a fost și prima de acest gen pentru WP7. Cunoscut și ca E900, telefonul este disponibil la Vodafone cu prețuri ce pornesc de la 129 de euro, cu abonament Complet 2000 și Internet pe mobil 1GB pe 2 ani. Veți găsi handsetul și la liber, la un preț de 2200 RON, iar dotările sale includ un procesor de 1GHz, 512MB RAM, 512MB ROM și o memorie internă de 16GB.

Sony Ericsson XPERIA X8

Sony Ericsson XPERIA X8

XPERIA X8 se număra printre modelele Android care nu sunt chiar la zi cu actualizările acestui OS, handsetul beneficiind recent de Android 2.1, după ce fusese lansat cu Android 1.6 la bord. Sperăm că va primi și Froyo destul de curând, deoarece specificațiile sale nu sunt deloc rele: display de 3 inchi, memorie de 128MB, cameră de 3MP, 168MB RAM, procesor de 600MHz. Retailerii online vi-l oferă în România la prețul de 817 RON.

Sony Ericsson XPERIA X10 Mini

Sony Ericsson XPERIA X10 Mini

Sony Ericsson XPERIA X10 Mini este un alt terminal aflat pe masa noastră de teste, unul care a fost desemnat "Telefonul anului în Europa", de către Asociația Europeană de Imagine și Sunet. Model destinat domnișoarelor, acest handset rula Android 1.6 inițial, dar a primit recent actualizarea la Eclair. Camera sa de 5MP ne-a cucerit, iar dotările acestui XPERIA includ un procesor de 600 MHz, 128 MB memorie internă și un slot pentru carduri de memorie. Prețul acestui model la retailerii din țară este de aproximativ 800 RON.

Sony Ericsson Vivaz Pro

Sony Ericsson Vivaz pro

Vivaz Pro este foarte asemănător cu modelul Vivaz original, dar îi adăugă acestuia o tastatură QWERTY glisantă lateral și o cameră de 5MP în locul celei de 8MP a predecesorului. Camera suporta captură HD, iar terminalul vine cu un ecran de 3.2 inchi, accelerometru, memorie de 75MB și WiFi. Retailerii autohtoni îl au în ofertă cu prețuri în jur valorii de 1100 RON.

Motorola Droid 2

Motorola DROID 2

Dacă Motorola Milestone aka Droid a fost un handset destul de apreciat în țara noastră, în oferta Orange, urmașul sau are toate șansele să primească același tratament. Este vorba despre Motorola Droid 2, lansat în SUA într-o ediție specială R2D2 pentru fanii Star Wars. și acest model este favorit la un upgrade la Android 2.3 Gingerbread, deși informația nu a fost confirmată încă. Prețul telefonului peste Ocean este de 200 de dolari cu abonament, iar dotările sale includ un ecran de 3.7 inchi și o tastatură QWERTY ergonomica.

Motorola Droid Pro

Motorola DROID PRO

Iată un format neobișnuit pentru un producător de telefoane precum Motorola. Ce diferență între RAZR și acest terminal cu tastatura QWERTY plasată sub ecran, într-un stil ce amintește de BlackBerry. Handsetul rulează Android 2.2 și este disponibil în SUA la prețul de 180 de ddolari cu abonament pe 2 ani. Ecranul său este un TFT touch de 3.1 inchi, iar dotările lui Droid Pro includ 8GB memorie internă , 512MB RAM, conectivitate 3G și cameră de 5MP.

Motorola Droid X

Motorola DROID X

Acest smartphone uriaș este mai degrabă o tabletă decât un telefon, datorită ecranului mare de 4.3 inchi. Considerat un rival pentru HTC EVO 4G, telefonul suportă o rezoluție de 854 x 480 pixeli, rulează Android 2.1 și este capabil de captură 720p cu ajutorul camerei de 8MP. Sub carcasă se afla un CPU de 1GHz și 8GB de memorie. Prețul sau este de 200 de dolari cu abonament, cel puțin în SUA, unde se vinde din această vară.

Motorola Defy

Motorola DEFY

Debutând în Europa în octombrie, Moto Defy este disponibil și la retailerii online din România la prețul de 1499 RON. Pentru această sumă beneficiați de un terminal touch cu ecran de 3.7 inchi, procesor de 800MHz, 512MB RAM, WiFi și camera de 5MP. OS-ul terminalului este Android 2.1 sau poate chiar Android 2.2 la această oră.

HTC Desire HD

HTC Desire HD

HTC Desire HD a debutat în țara noastră la începutul lunii noiembrie, drept un urmaș al lui Desire, dotat cu Android 2.2 și suportând conectivitate DLNA. Prin intermediul acestei funcții veți face streaming wireless pe televizoarele compatibile și numeroase alte gadgeturi. Odată cu acest model a sosit și serviciul HTCSense.com, care vă permite să blocați telefonul de la distanță, dacă îl pierdeți sau să ștergeți datele de pe el. Telefonul are un ecran de 4.3 inchi, procesor de 1GHz și îl găsiți la prețul de 2492 RON la retailerii online.

HTC Desire Z

HTC Desire Z

Pe HTC Desire Z îl găsiți la Vodafone la prețul de 299 EUR. și acesta este un urmaș al celebrului Desire, dar unul cu tastatură QWERTY glisantă și capabil de a atinge 1.4GHz prin overclocking. Isprava a fost realizată în afară și ne arată potențialul real al acestui handset dotat cu ecran de 3.7 inchi, CPU de 800 MHz (standard), 512MB RAM și camera de 5MP.

HTC Desire

HTC Desire

HTC Desire este un alt telefon cu pretenții la titlul de telefonul anului. El este practic un Nexus One, deoarece are specificații aproape identice, dar nu are povara faptului că este vândut la liber de către Google. Dacă totuși îl doriți la liber, retailerii îl oferă pentru 1900 RON. Trebuie menționat că handsetul rulează acum Android 2.2 printr-o actualizare de ultimă oră, iar dotările sale includ 576MB RAM, 512MB ROM, cameră de 5MP și procesor de 1GHz.

HTC Wildfire

HTC Wildfire

HTC Wildfire este incontestabil un hit, mai ales de când am aflat că acest smartphone cu specificații modeste și preț atractiv va primi Android 2.3 până la finalul anului. Wildfire este un Desire mai compact , cu un preț de 1000 RON fără abonament. Dotările sale includ un display LCD de 3.2 inchi, procesor de 528 MHz și 384 MB RAM.

HTC HD7

HTC HD7

Dacă v-a plăcut HTC HD2, vă va plăcea și urmașul sau, HTC HD7. Acest terminal Windows Phone 7 vine cu specificații identice cu ale predecesorului său, dar design adaptat pentru a rula WP7. Terminalul poate fi găsit la retailerii autohtoni la prețul de 2395 RON și vine cu 512MB ROM, 576MB RAM, 8/16GB stocare internă, un display de 4.3 inch și o cameră de 5MP cu suport pentru captură video 720p.

BlackBerry Torch

BlackBerry Torch 9800

BlackBerry Torch este terminalul pe care a debutat BB OS 6.0 și care a sosit luna trecută la Orange, la prețul de 379 euro. Acest slider sosește cu abonament și opțiunea BlackBerry 18 pe 24 de luni, iar dotările sale includ un display capacitiv touch de 3.2 inchi, trackpad optic, 4GB memorie internă, 512MB RAM, 512MB ROM și cameră de 5MP. Handsetul costă între 2000 și 2300 la retailerii online din țară.

Google Nexus One

Google Nexus One

Anul 2010 a început bine, atunci când Nexus One a debutat în ianuarie, surprinzând pe toată lumea cu dotările sale și modul în care rula Android. Dotat cu un display capacitiv de 3.7 inchi, acest smartphone vine cu 512MB RAM, 512MB ROM și a fost un soi de eșec pentru Google, care a ales să-l vândă direct, fără abonament, la prețuri destul de mari. Terminalul este totuși unul excelent și el face furori chiar și în ziua de azi printre împătimiții Android. Prețul sau este de 2000 RON la retailerii locali.

Dell Streak

Dell Streak

La limita dintre tabletă și smartphone, Dell Streak este un terminal cu ecran de 5 inch și capabil să ruleze Android 2.2 în acest moment. Am analizat acest handset amănunțit într-o recenzie de acum câteva săptămâni, unde terminalul și-a dovedit potențialul, chiar și rulând Android 1.6. Acest model Dell folosește un procesor de 1GHz, iar el costă 2700 RON la liber, prin eMag.

Dell Venue Pro

Dell Venue Pro

Un alt model Windows Phone 7, Dell Venue Pro este un smartphone cu ecran de 4.1 inch, tastatură QWERTY portrait glisantă și un format foarte interesant. Sub carcasa sa se ascunde un CPU de 1GHz, iar display-ul său este un AMOLED WVGA capacitiv multtiouch. Deocamdată știm că acest model a fost amânat chiar și în SUA și sperăm că perioada de așteptare nu se va prelungi prea mult.

Palm Pre 2

Palm Pre 2

WebOS 2.0 a debutat odată cu Palm Pre 2, lansat inițial în Franța cu câteva săptămâni în urmă. Pre 2 nu schimbă prea mult hardware-ul față de predecesorul său și vine cu aceeași tastatură glisantă QWERTY, un ecran de 3.1 inchi, 512MB RAM, 16GB memorie internă, CPU de 1GHz și cameră de 5MP. Bănuim că prețul său va fi similar cu al primului Pre, 1000 RON la retailerii romani.

Aceștia sunt candidații la topul telefoanelor anului care tocmai se încheie. Modelele care v-au impresionat cel mai mult sau cele pe care le-ați cumpărat și-au găsit cel mai probabil loc în top, iar dacă doriți să le faceți remarcate cum se cuvinte, nu ezitați să votați în acest sondaj. Până atunci spuneți-ne ce alte modele ar fi meritat să fie în top și de ce, în secțiunea comentarii.

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×