Mini Turul Magazinelor #14: Turul laptopurilor de gaming ASUS şi HP, plus congelator şi cuburi de gheaţă rock

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri 852 ori
<b>Mini Turul Magazinelor #14: Turul laptopurilor de gaming ASUS şi HP, plus congelator şi cuburi de gheaţă rock</b>Revenim cu o nouă ediție mini pentru seria Turul Magazinelor, ediție în care punem accentul pe gaming, dar nu uităm nici de microbiștii care vor avea nevoie de un congelator ideal pentru a ține berea rece și la îndemână. Avem și o formă din

Am revenit cu un Mini Tur al Magazinelor, de această dată axat pe gaming şi pe răcoare. Avem două laptop-uri de gaming excelente la raport calitate/preţ şi două produse pentru cei care se tem de căldură şi vor cuburi de gheaţă trăznite sau să îşi ţină băuturile la rece. Iată cele mai speciale produse:

1. Laptop gaming HP Omen 15-ce008nq

HP Omen 15-ce008nq

Acest laptop HP din gama Omen are un preţ excelent la Altex.ro, la o suma sub 3000 de lei. Este vorba despre un laptop cu procesor Core i7 de anul trecut, care se ţine bine, dar şi cu placa grafică GTX 1050, cu 2 GB memorie. Are şi ecran Full HD de 15.6 inch şi vine cu design premium. Are un design agresiv, bun de eSports, iar ecranul Full HD are refresh rate de 60 Hz.

Tastatura este iluminată pe roşu, scoate în evidenţă tastele WASD, are rollover pentru 26 taste şi funcţie anti ghosting. În mod interesant laptop-ul vine şi cu optimizare pentru experienţa VR, gândită împreună cu cei de la HTC.

2. Laptop gaming ASUS FX502VM-FY293

ASUS FX502VM-FY293

Trecem la o categorie mai grea, cu un laptop ASUS cu ceva mai multe pretenţii. Are procesor Intel Core i7 de generaţie similară cu cel de mai sus, 8 GB RAM şi 1 TB stocare, dar de grafică se ocupă o placă NVIDIA GeForce GTX 1060, cu 3 GB memorie. Parcă așa mai vii de acasă cu PUBG și Fortnite. Are tastatură iluminată şi un ecran de 15.6 inch cu rezoluţie Full HD şi anti glare. Dispune de o baterie cu 4 celule, 3 porturi USB 3.0, difuzoare stereo şi microfoane de tip array pentru a filtra zgomotul ambiental.

Se poate upgrada cu până la 24 GB RAM DDR4. Costă 4299 lei la evoMAG.ro.

3. Congelator Whirlpool AFB601AP

Congelator

Vine vara, bine ne pare, mai ales dacă avem un congelator de gen la îndemână. Ideal pentru a găzdui beri şi friptane înainte de reuniunea cu prietenii de finala Champions Leagu sau meciurile de la Mondial. Costă 849 lei la eMAG.ro şi vine cu 4 sertare, uşă reversibilă, care poate fi deschisă din stanga sau dreapta, cum preferaţi.  Sertarele sunt transparente şi vă permit să vizualizaţi alimentele fără a le mai căuta.

Volumul sau net este de 88 de litri.

4. Formă silicon pentru gheață

Forma silicon pentru gheata

Cine vrea să facă o impresie bună prietenilor când le toarnă un whiskey rar are nevoie şi de cuburi de gheaţă pe măsură. Avem o matriţă de cuburi de gheaţă în formă de craniu, la preţ de 4.78 dolari la Gearbest.com. Poate include 4 cuburi şi este flexibil, lavabil şi reutilizabil.

NotăUn detaliu pe care trebuie să îl precizăm este acela că link-urile incluse în cadrul acestui articol sunt unele de afiliat, iar cumpărând prin intermediul lor ajutați Mobilissimo.ro să obțină un comision prin care putem acoperi o parte din cheltuielile aferente menținerii site-ului online. Mulțumim tuturor pentru susținere! 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×