Samsung prezintă "Selfie cu Elfii", prima carte de poezii cu realitate augmentată; Am descoperit-o în faţa camerei! (Video)

657 ori
<b>Samsung prezintă "Selfie cu Elfii", prima carte de poezii cu realitate augmentată; Am descoperit-o în faţa camerei! (Video)</b>Samsung continua proiectele originale şi inedite, de această dată pe latura augmented reality. A lansat prima carte de poezii cu realitate augmentată, "Selfie cu Elfii" şi pentru a face întâmplările de acolo să prindă viaţa ai nevoie de dARe by Samsung

Samsung continuă proiectele originale şi inedite, de această dată pe latura augmented reality. A lansat prima carte de poezii cu realitate augmentată, "Selfie cu Elfii" şi pentru a face întâmplările de acolo să prindă viaţa ai nevoie de aplicaţia dARe by Samsung. Avem detalii mai jos.

În primul rând avem şi un video pentru voi, scurt, de 2 minute în care vă arătăm cum se face totul. Pur şi simplu descarci aplicaţia din Play Store și App Store, ea ocupă vreo 200 MB şi apoi ţii paginile cărţii în chenarul afişat pe ecran, iar personajele prind viaţă şi poţi auzi şi sunete făcute de broscuţe, astronauţi şi alte creaturi fantastice. E un total alt mod de a interpreta basmele, poeziile şi poveştile faţă de copilăria mea.

Prezentare video carte AR, Selfie cu Elfii

De fapt nu sunt străin de scriitura de gen, pentru că am scris şi eu basme pentru Radiodifuziunea Romana când eram adolescent. De la undele radio la realitate augmentată... ce evoluţie! Noua carte este semnată de Carmen Tiderle şi a fost lansată astăzi la Bucureşti, la Carturești Verona. Cei de la Samsung au fost destul de amabili să ne furnizeze şi nouă una şi o vedeţi în video.

Samsung prezintă "Selfie cu Elfii", prima carte de poezii cu realitate augmentată; Am descoperit-o în faţa camerei! (Video)

Fiecare ilustraţie din carte poate fi scanata cu aplicaţia dARe by Samsung, redând animaţii şi sunete. De fapt nu e prima oară când văd dARe în acţiune, pentru că Samsung a avut instalaţii artistice la marile concerte, festivaluri şi lansări din ultimul an, pe care le puteai scana cu aplicaţia şi se însufleţeau/animau. Am văzut asta inclusiv în tablourile fiecărui Galaxy S de la lansarea lui Galaxy S10 în România.

Iată şi detalii oficiale despre cartea Selfie cu Elfii:

"Selfie cu elfii este un proiect de imaginație inițiat de Samsung România. Cartea a apărut la Editura Vellant, sub semnătura lui Carmen Tiderle, ilustrația și layout-ul sunt create de Vali Petridean, cu un conținut de realitate augmentată facilitat de aplicația dARe by Samsung, iar animațiile, amplificate de One Night Gallery, sunt opera lui Tudor Calnegru.

Aplicația dARe by Samsung  poate fi descărcată gratuit din Google Play și Apple Store, iar cartea poate fi cumpărată din librăriile Cărtureşti, fie comandată direct din aplicație sau de pe site-ul Editurii Vellant."

Cartea costă 34.9 lei.

Aş spune că acesta este doar începutul şi va transforma radical modul în care le citim povesti şi poezii celor mici. Ar putea pătrunde şi în programa şcolară această tehnologie, dacă minţile sunt deschise.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×