Huawei Honor 10: Designul cel mai arătos pentru un Huawei până acum

Autor:  | Publicat în:  Huawei 5.944 ori
<b>Huawei Honor 10: Designul cel mai arătos pentru un Huawei până acum</b>Am avut ghinionul să testăm doar versiunea neagră de Huawei P20 Pro, deşi am tot salivat la versiunea mov care îşi schimbă culoarea cameleonic în funcţie de cum bate lumina. Din fericire se revanşează Huawei Honor 10, cu o abordare similară.

Am avut ghinionul să testez doar versiunea neagră de Huawei P20 Pro, deşi am tot salivat la versiunea mov care îşi schimbă culoarea cameleonic în funcţie de cum bate lumina. Din fericire se revanşează Huawei Honor 10, cu o abordare similară.

Are sticlă în faţă şi spate, o ramă metalică şi este un telefon îngust, cu diagonală de 5.84 inch. Spatele îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul din care priviţi handsetul. Uneori pare verde, alteori albastru, sau poate chiar mov. Hipnotizează privitorul. Nu este deloc alunecos, ba chiar are aderență bună şi e foarte uşor de folosit cu o singură mână. V-am zis că e un handset îngust şi asta ajută cu siguranţă.

Butoanele sunt comode, bretonul este mititel şi nu e chiar deranjant. Mi se pare că ecranul e cam uşor de pătat şi murdărit cu amprente, asta ar fi singură obiecţie, dar are deja o protecţie aplicată şi poate e vina să. Huawei Honor 10 măsoară 7.7 mm în grosime şi cântăreşte 153 de grame, deci e mai uşor decât Huawei P20 şi ale sale 165 de grame, dar are fix aceeaşi talie. E şi cu 2 grame mai uşor decât ZenFone 5. Un design reuşit şi cel mai arătos telefon Huawei de până acum.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 


⚡ Pentru cei care încă nu folosesc Cloud (Dropbox mai exact)! Acesta e un serviciu online gratuit (există și varianta cu plată) prin intermediul căruia puteți stoca și împărtăși fișierele aflate pe PC/ Laptop cu telefonul, tableta ori alte persoane. Sincronizarea se realizează automat și puteți face chiar backup la fotografii și clipuri de pe telefon, care astfel vor putea fi văzute direct pe calculator. Practic e imposibil să mai pierdeți astfel conținutul important de pe telefon, dacă se întâmplă ceva cu acesta. Are de altfel sute de astfel de utilități. De exemplu la Mobilissimo îl folosim pentru a partaja mostrele foto și capturile de ecran pentru reviews. Faza e că la mod gratuit spațiul de stocare în cloud este limitat și ne-ar prinde bine câțiva MB în plus. Noroc că Dropbox oferă 500 MB spațiu gratuit în plus când cineva se înregistrează la acest serviciu. Cei 500 MB îi primim atât noi, cât și noul înregistrat, dar doar folosind acest link: https://db.tt/IoekmqRiBg Practic în afară de cei 2 GB inițiali, dacă vă înregistrați prin linkul de mai sus, mai obțineți 500 MB și ajungeți la 2,5 GB din prima. :)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×