Huawei Mate 20 apare în varianta turcoaz alături de Mate 20 Pro și ceasul Watch GT; Iată imagini

Autor:  | Publicat în:  Huawei 1.933 ori
<b>Huawei Mate 20 apare în varianta turcoaz alături de Mate 20 Pro și ceasul Watch GT; Iată imagini</b>Astăzi prin intermediul lui Evan Blass vedem o nouă imagine cu Huawei Mate 20, produs reprezentat aici alături de Mate 20 Pro și de ceasul Watch GT. Aflăm că Mate 20 ni se prezintă în cazul de față în varianta de culoare turcoaz și că

Lansarea lui Huawei Mate 20este la doar câteva zile distanță și desigur că leak-urile continuă. Nimeni altul decât Evan Blass este cel care ne dezvăluie o nouă imagine promoțională cu acest dispozitiv care vine în cazul de față în varianta turcoaz. Alături se află și Huawei Mate 20 Pro într-o nuanță de verde, dar și noul ceas inteligent care va debuta tot pe data de 16 octombrie și anume Huawei Watch GT. 

Mate 20 Pro

Totodată, cei de la winfuture.de au astăzi detalii noi legate de varianta Pro, care cel puțin la capitolul aspect nu se prezintă pe atât de bine precum Mate 20 cel standard care are muchii înguste și un decupaj mic de tot în partea de sus a ecranului. Despre Mate 20 Pro aflăm că va oferi display OLED de 6.39 inch cu rezoluție de 3120 x 1440 pixeli și scanner de amprente integrat în ecran.

Mate 20 Pro

Va avea o cameră frontală de 24 megapixeli și un modul VSEL (Vertical Surface Emitting Laser) pentru deblocarea facială folosindu-se tehnologia de laser infraroșu. Primim o cameră triplă în partea din spate cu senzor principal de 40 megapixeli (deschidere f/1.8) ce folosește tehnologia "Light Fusion" pentru fotografii mai bune, senzor secundar de 20 megapixeli (deschidere f/2.4) pentru zoom optic 5x și un al 3-lea senzor de 8 mpx ultra-wide. 

Mate 20 Pro

Se confirmă și prezența procesorului Kirin 980 la bord și a configurațiilor cu 128, 256 sau 512 GB stocare UFS 2.1. De asemenea mai aflăm că acest telefon inaugurează și un nou tip de carduri microSD de mărimea unei cartele nano-SIM și că la bordul său se va afla o baterie de 4200 mAh ce va putea fi încărcată de la 0 la 70% în doar 35 minute folosind încărcătorul de 40W din cutie. 

Huawei Mate 20 Pro oferă și suport pentru încărcare wireless și certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Telefonul va rula Android 9.0 Pie din fabrică și va sosi în variantele negru, albastru, respectiv twilight.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×