Xiaomi este lider de piaţă în India în zona smartphone; Iată cum arată o piaţă globală importantă, cu creştere mare în 2018

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 765 ori
<b>Xiaomi este lider de piaţă în India în zona smartphone; Iată cum arată o piaţă globală importantă, cu creştere mare în 2018</b>India este una dintre cele mai importante pieţe din zona smartphone, una dintre puţinele care au înregistrat creşteri anul trecut. 2018 nu a fost un an grozav pentru smartphone-uri, dar India a dus-o bine, cu o creştere de livrări de 14.5%

India este una dintre cele mai importante pieţe din zona smartphone, una dintre puţinele care au înregistrat creşteri anul trecut. 2018 nu a fost un an grozav pentru smartphone-uri, dar India a dus-o bine, cu o creştere de livrări de 14.5% faţă de 2017. Xiaomi a fost lider de piaţă şi avem cifre mai jos.

IDC India 2018

Vorbim aici despre o ţară cu populaţie de 1.2 miliarde de persoane, deci locul de trendsetter global este pe deplin meritat. Informaţiile legate de piaţa telefoanelor vin de la IDC şi indică faptul că au fost livrate 142.3 milioane de smartphone-uri în această ţară în 2018. Asta înseamnă o creştere de 14.5% faţă de anul 2017.

IDC India 2018

Trimestrul 3 din 2018 a fost cel mai prolific, iar T4 a adus o scădere faţă de T3 cu 15.1%. Secretul evoluţiei pieţei din India? Ascensiunea retailerilor online şi ofertele foarte bune în perioada festivalului Diwali. Guvernul local a mizat tot mai mult pe programe de tip "Made in India", localizând producţia de telefoane pentru câteva firme mari. Știu ca Xiaomi avea fabrici acolo și Apple dorea să deschidă o întreprindere similară.

Preţul mediu al unui telefon a fost de 137 de euro în această ţară, iar piaţa feature phone a fost impresionantă, cu 181.3 milioane de unităţi livrate anul trecut. Xiaomi rămâne lider în zona smartphone, crescând cu 28.6% în 2018 faţă de 2017 în T4. Cele mai bine vândute modele au fost cele din gama Redmi 5A şi Redmi Note 5/ Pro. Fiecare a avut cel puţin 10 milioane de unităţi livrate.

Pe canalul de vânzări online Xiaomi are o cotă de 47.2%. Samsung se afla pe locul 2, cu o scădere de 7.9% în T4 2018. Vivo e pe locul 3, având succes cu modelele accesibile Y81 şi Y71. Pe locul 4 se află sub brandul Realme, iar pe 5 este Oppo.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×