Xiaomi lucrează la telefoane ce aduc display-uri 120Hz! Un nou smartphone de gaming la orizont?

1.505 ori
<b>Xiaomi lucrează la telefoane ce aduc display-uri 120Hz! Un nou smartphone de gaming la orizont?</b>Printre trendurile actuale din zona smartphone avem și display-urile cu rată de refresh de 90Hz sau chiar 120Hz în anumite cazuri precum este ASUS ROG Phone II. În special asemenea panouri și-au făcut apariția pe smartphone-uri

Printre trendurile actuale din zona smartphone avem și display-urile cu rată de refresh de 90Hz sau chiar 120Hz în anumite cazuri precum este ASUS ROG Phone II. În special asemenea panouri și-au făcut apariția pe smartphone-uri de gaming, dar nu este o regulă generală pentru că și telefoanele celor de la OnePlus au mers pe o abordare similară (panouri 90Hz).

Acum aflăm că și cei de la Xiaomi ar urma să ofere telefoane cu așa display-uri, după cum au descoperit recent cei de la XDA-Developers.com. O setare ce face referire la ajustarea ratei de refresh pe telefon cu opțiune 120Hz a fost descoperită într-un build recent de MIUI 11.

În mod interesant există doar două opțiuni listate aici, cea de 60 Hz pentru "economisirea bateriei" și cea de 120 Hz pentru "imagini mai line". Nu știm exact ce telefon de la Xiaomi va inaugura un asemenea display, dar este bine să vedem că și asemenea trenduri ajung a fi adoptate de către mulți producători de pe piață. Nu ar fi exclus ca telefonul cu pricina să fie parte din seria Black Shark de gaming. 

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×