Personal nu aş cumpăra un telefon de la o companie numită Bird, dar aşa sunt eu doar. Bird S1130 a fost lansat în 2007, cu un design nu prea plăcut estetic, poate doar în afară de acea porţiune ca un soi de oglindă pe clapeta externă. Handsetul avea codecuri vocale generoase, deci era un bun reportofon. Vezi telefonul
Motorola V.box(V100) este un telefon ce pare de jucărie, fiind aproape imposibil de ghicit că e un device de comunicare GSM. Butoanele sale şi formatul aduc cu un Nintendo DS care a primit o tastatură mai complexă şi butoane direcţionale nepotrivit integrate. Vezi telefonul
Samsung Ch@t 322 Wi-Fi se vrea a fi un rival pentru HTC ChaCha sau telefoanele în stilul lui Nokia C3. Acest model includea atât o tastatură QWERTY, cât şi un display TFT de 2.2 inch, 54 MB memorie internă şi două sloturi SIM. El folosea şi un trackpad optic şi avea în spate o cameră de 1.3 MP. Tastele sale erau bine delimitate şi scoase în relief. Vezi telefonul
Alcatel OT-S211 este un feature phone al anului 2008, un model cu aspect de telefon fix şi cu butoane numerice plate. La bord se află un ecran de 1.5 inch, cu rezoluţie de 128 x 128 pixeli, dar şi o agendă cu 255 de contacte şi sonerii polifonice. Acest model măsoară 12.5 mm în grosime şi cântăreşte doar 60 de grame. Vezi telefonul
StiriArchos 53 Titanium este un telefon al anului 2013, un model cu grosime de 10.1 mm şi greutate de 200 de grame. Acest phablet era destul de îngust şi oferea o rezoluţie modestă, de 480 x 854 pixeli pentru diagonală sa de 5.3 inch. Acest device foloseşte un procesor dual core MediaTek, 4 GB stocare şi 512 MB RAM. Vezi telefonul
Oppo R821T Find Muse este un telefon din anul 2013, cu Android 4.2 la bord şi un procesor dual core MediaTek de 1.2 GHz. Terminalul adoptă o carcasă rotunjită, din material soft touch, cu margini destul de groase. Acest model are o bărbie destul de proeminentă şi vine cu un display de 4 inch, cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli. Vezi telefonul
Celkon C4040 este un telefon atipic al anului 2014, care parcă ar vrea să fie un smartphone, dar nu îi iese. Lipsa de OS smart e un început, deci rămâne doar un feature phone cu ecran TFT rezonabil. Formatul de "breloc colorat" nu prea îl ajută, deşi camera nu e rea pentru zona entry level. Vezi telefonul
Lenovo P700i este un telefon Android al anului 2012, un model dual SIM cu un design ce aduce cu cel al unui HTC. Terminalul oferea 4 GB stocare, dintre care 1.85 GB accesibili pentru utilizator. Handsetul integrează o cameră principală de 5 MP şi o cameră secundară VGA. Telefonul foloseşte un ecran de 4 inch, cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli.
Vezi telefonul
ZTE E811 este un telefon pe cât de inestetic ca design, pe atât de... incomod din păcate. Dorea atât de arzător să fie BlackBerry şi ZTE era la început de drum în zona de telefoane smart, dar viitorul avea să fie prietenos cu ei. Acest prim model nu se compară cu un device BB.
Vezi telefonul
Panasonic GD95 este un telefon al anului 2001, cu alura unui model mai degrabă din prima parte a anilor 90, decât 2000. El avea un ecran monocrom, cu o interfaţă îmbâcsită şi părea mai degrabă un telefon fix portabil. Nu cred că utilizarea lui WAP pe acest model era o încântare. Vezi telefonul
Nu lăsaţi numele acestui telefon să vă păcălească. Deşi el include "bolovan" în nume, Huawei U8350 Boulder este un terminal destul de subţire şi uşor pentru un model midrange al anului 2011. Se remarcă şi prin faptul că integrează atât Android 2.2 Froyo, cât şi o tastatură QWERTY, o combinaţie rară după anul 2010.
Vezi telefonul
Micromax X265 este un telefon al anului 2010, un music phone în toată puterea cuvântului. Cu difuzoare stereo puternice şi butoane media dedicate era clară orientarea sa spre muzică şi spre publicul meloman şi tânăr. Greutatea scăzută era un plus. Vezi telefonul
Amoi E72 este un telefon al anului 2007, un model cu grosime de 14.8 mm şi un format dreptunghiular banal. El includea o cameră bunicică pentru acel an şi rula Windows Mobile 5.0 în ciuda formatului de feature phone. Ecranul avea o rezoluţie rezonabilă, dar bateria nu făcea faţa presiunilor lui Windows Mobile. Vezi telefonul
verykool s350 este un telefon ce aduce cu un HTC low end, poate un Wildfire. El debuta în 2013, cu Android 2.3 la bord şi o interfaţă uşor insipidă, parcă împrumutată de la LG UI. Partea din spate aduce cu o piatră de râu, în cel mai bun sens posibil şi garantând o ergonomie bună. Vezi telefonul
Haier U60 este un telefon al anului 2010, un model cu clapetă glisantă care ar putea aparţine la fel de bine şi începutului anilor 2000. Diferenţa e că acest model venea cu un ecran rezistiv touch şi o diagonală maricică faţă de terminalele lansate cu 5 ani înainte. Nici camera nu era rea.
Vezi telefonul
Benefon Track este un telefon al anului 2000, cu un surplus de butoane. Astfel, pe lângă cele frontale el aducea şi câteva butoane laterale. Cu o antenă masivă şi funcţii speciale GPS şi de securitate, acest model finlandez făcea furori în zona nordică a Europei. Din păcate firma Benefon nu a avut o viaţă lungă.
Vezi telefonul
Samsung R200 este un telefon al anului 2001, care arată ca un walkie talkie SF. El se remarcă prin ecranul cu iluminare albastră şi lookul metalic al zonei superioare. Terminalul oferă un ceas analogic şi digital şi fonturi dinamice, iar prezenţa jocurilor Casino la bord îl făceau genial atunci când stăteai la o coadă de exemplu. Vezi telefonul