Gmail îți oferă acum opțiunea de a pune notificările de pe telefon în pauză atunci când folosești mesageria pe PC

1.551 ori25-03-2022
Gmail îți oferă acum opțiunea de a pune notificările de pe telefon în pauză atunci când folosești mesageria pe PC

Dacă folosiți în mod frecvent mesageria Gmail pe laptop/PC și aveți și telefonul prin preajmă, atunci vă loviți de momente în care aveți duble-notificări, o dată pentru mail-ul primit pe computer și încă o dată pentru același mail dar de la telefon. De astăzi avem o funcționalitate nouă prin care scăpăm de această problemă, Google livrând o opțiune interesantă.

Gmail

Vorbim despre un mod care odată activat pune notificările Gmail de pe telefon în pauză cât timp utilizăm platforma pe desktop. Din câte aflăm, browser-ul va detecta atunci când suntem activi pe PC și astfel va activa/dezactiva notificările de pe telefon încât să nu apară acea dublă notificare.

Gmail

Trebuie spus că această opțiune este testată de ceva timp de către Google, fiind semnalată sosirea sa încă din februarie pentru unii utilizatori. Dacă vrei să profiți de funcționalitate, trebuie să permiți Gmail să îți monitorizeze device-ul. Va trebui să aștepți ca Google să livreze opțiunea și pe contul tău, pentru că momentan nu există un switch manual în setări de care te poți folosi.

Odată ce notificările Gmail de pe telefon sunt puse în pauză, noile email-uri vor fi semnlate prin notificare doar pe desktop. În cazul în care ieși din Gmail de pe laptop, notificările se vor relua pe telefon. 

Via: androidpolice.com
Taguri: Gmail Aplicatie mesagerie Mail Notificari Smartphone PC

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.