Google extinde disponibilitatea lui Dark Mode în aplicația Gmail pentru iOS; Utilizatorii confirmă sosirea temei întunecate

1.900 ori
<b>Google extinde disponibilitatea lui Dark Mode în aplicația Gmail pentru iOS; Utilizatorii confirmă sosirea temei întunecate</b>"Întunecarea" aplicațiilor din suita Google continuă, de această dată fiind vorba despre aplicația Gmail care după o lungă așteptare primește un Dark Mode veritabil și pe iOS. O asemenea temă este disponibilă pe terminalele

"Întunecarea" aplicațiilor din suita Google continuă, de această dată fiind vorba despre aplicația Gmail care după o lungă așteptare primește un Dark Mode veritabil și pe iOS. O asemenea temă este disponibilă pe terminalele Android de câteva luni bune și trebuie spus că și pe iOS a fost văzută, dar numai la un număr mic de utilizatori, semn că era vorba despre un test realizat de către Google.

Gmail iOS

Acum începe extinderea disponibilității acestei teme întunecate și pe iOS și trebuie spus că distribuirea are loc treptat și că ar putea dura câteva săptămâni până când va ajunge la toți utilizatorii iPhone. Din secțiunea de setări Gmail pe iOS veți avea posibilitatea de a alege între tema Light și cea Dark în funcție de preferințe.

De asemenea, puteți alege și opțiunea "Default" astfel încă tema să fie schimbată automat în funcție de modul în care aveți setată tema generală a sistemului de operare. În altă ordine de idei vă reamintim că Apple are în plan câteva schimbări pentru viitoar, astfel că ia în calcul ideea de a ne permite alegerea lui Gmail ca aplicație de mail default în iOS

Gmail pentru iOS poate fi descărcat de aici și așteptăm să ne confirmați dacă ați primit Dark Mode în secțiunea de comentarii de mai jos.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×