Google sparge zidul AirDrop; Pixel 10 poate trimite fișiere direct către iPhone, fără ajutorul Apple

897 ori
<b>Google sparge zidul AirDrop; Pixel 10 poate trimite fișiere direct către iPhone, fără ajutorul Apple</b>O funcție neașteptată, dar extrem de utilă, a fost introdusă de Google pe seria Pixel 10: telefoanele pot acum partaja fișiere cu dispozitive Apple prin AirDrop. Nu e o glumă și nici o colaborare cu Apple — Google a reușit asta fără niciun acord oficial

O funcție neașteptată, dar extrem de utilă, a fost introdusă de Google pe seria Pixel 10: telefoanele pot acum partaja fișiere cu dispozitive Apple prin AirDrop. Nu e o glumă și nici o colaborare cu Apple - Google a reușit asta fără niciun acord oficial cu gigantul din Cupertino, iar conexiunea este directă, peer-to-peer, fără servere intermediare.

Funcția e integrată în sistemul Quick Share al Pixel și e disponibilă momentan doar pe modelele Pixel 10. Din partea Apple, utilizatorul trebuie să își seteze dispozitivul (iPhone, iPad sau Mac) ca „descoperibil de către oricine”, ceea ce se poate activa pentru 10 minute din setările AirDrop. Odată făcut asta, telefonul Pixel va vedea dispozitivul Apple în lista Quick Share și poate începe transferul. Acceptul e identic cu o cerere obișnuită AirDrop.

Procesul funcționează și invers: Pixel 10 trebuie să fie setat pe modul de recepție, iar transferul se poate iniția și de pe un iPhone. Toate fișierele se trimit direct, fără a fi stocate sau analizate de vreun server. Google susține că nu există nicio înregistrare a conținutului partajat și nici date suplimentare transmise.

Implementarea nu este un hack sau un ocol, ci o soluție originală verificată intern de echipele de securitate Google și auditată extern de specialiști independenți în securitate de la NetSPI. Mesajul către Apple e clar: nu e nevoie de cooperare pentru ca interoperabilitatea să funcționeze.

Deocamdată, această funcție nu este disponibilă pe alte telefoane Android. Google spune că seria Pixel 10 este doar începutul, iar compatibilitatea va fi extinsă ulterior. Totuși, pentru utilizatorii Android, aceasta este o mutare istorică. AirDrop a fost unul dintre atuurile exclusiviste ale ecosistemului Apple, iar acum, pentru prima dată, Android face un pas real în direcția unei experiențe unitare.

Interoperabilitatea între iOS și Android a devenit o temă tot mai prezentă în ultima vreme, mai ales după implementarea RCS pe iPhone. Acum, cu posibilitatea de a partaja fișiere între platforme diferite fără aplicații terțe, ecosistemele încep să devină mai deschise - cel puțin dintr-o parte.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×