Google testează widgetul „Home Summary” pe telefoanele Pixel; interfață nouă cu AI și automații sugerate

3.008 ori
<b>Google testează widgetul „Home Summary” pe telefoanele Pixel; interfață nouă cu AI și automații sugerate</b>Google a început testarea unui nou widget pentru ecranul principal, Home Summary Widget, dedicat telefoanelor Pixel. Anunțat la I/O 2025, widgetul oferă un rezumat în timp real al activității din locuință, fără ca utilizatorul să mai deschidă aplicația Go

Google a început testarea unui nou widget pentru ecranul principal, Home Summary Widget, dedicat telefoanelor Pixel. Anunțat la I/O 2025, widgetul oferă un rezumat în timp real al activității din locuință, fără ca utilizatorul să mai deschidă aplicația Google Home. Funcția e alimentată de Gemini Nano și momentan e disponibilă doar pentru un număr restrâns de utilizatori înregistrați în programul de test.

Widgetul apare pe homescreen cu o pictogramă Google Home marcată cu un efect de sclipire și un indicator pentru ora ultimei actualizări. Informațiile prezentate sunt adaptate după preferințele și utilizarea anterioară ale utilizatorului, oferind o frază de tip conversațional despre ce s-a întâmplat recent în casă, urmată de o listă cu evenimente și acțiuni rapide - gen „Pachet detectat la ușa din față: Vizualizează” sau „A pornit aspiratorul la etaj: Oprește”. Totul e gândit să reducă interacțiunile inutile și să ofere control mai eficient, direct din ecranul principal.

În paralel, Google a anunțat și extinderea API-urilor pentru aplicații și dispozitive terțe conectate la Google Home. Acum, dezvoltatorii pot accesa peste 750 de milioane de dispozitive și pot integra funcții AI precum căutarea în istoricul camerelor sau descrieri generate automat pentru conținut video. Noua funcție Suggested Automations, tot pe bază de AI, propune automat rutine utile pe care utilizatorii nu le-au setat încă - cu declanșatoare noi, cum ar fi condiții meteo sau date calendaristice.

Printre partenerii deja integrați în acest ecosistem extins se numără:

  • First Alert: alarme de fum controlabile direct din Google Home, compatibile cu Nest Protect
  • Yale: noul Matter lock succesor pentru Nest x Yale, integrat complet în aplicația Google Home
  • Cync: lumină și ventilatoare reglate automat pentru confortul animalelor de companie
  • iRobot: anumite modele Roomba încep curățenia automat când pleci de acasă
  • Motorola Moto Tag: interacțiuni simple cu taguri pentru declanșarea rutinelor smart
  • Tuya Smart: configurare rapidă a dispozitivelor Matter direct din aplicația Tuya, cu suport complet Google

Google continuă astfel să împingă integrarea AI în direcția unei locuințe complet automatizate, dar și mai personalizabile. Widgetul Home Summary e doar un prim pas vizibil în această direcție, iar integrarea Gemini în Home APIs deschide ușa pentru funcționalități mai avansate în aplicații și produse de la alți producători.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×