Netflix a fost cel care a dat startul restricțiilor privind împărțirea conturilor când vine vorba de platforme de streaming. După ce compania a implementat această regulă, mai multe platforme, inclusiv YouTube, au început să restricționeze accesul prietenilor care împărțeau același cont. Ei bine, începând cu 15 iunie 2026, compania a început implementarea unei noi reguli prin care fiecare profil dintr-un abonament trebuie să fie asociat și cu o adresă de e-mail unică. Modificarea este permanentă și se aplică treptat tuturor conturilor. Detalii avem mai jos!
Practic, utilizatorii care folosesc un profil secundar nu vor mai putea accesa platforma doar cu datele de conectare ale titularului abonamentului. Fiecare profil va avea propriile credențiale de autentificare, ceea ce înseamnă că va fi necesară adăugarea unei adrese de e-mail personale. În unele cazuri, Netflix solicită și completarea numelui și prenumelui, însă aceste informații nu sunt obligatorii momentan. Despre opțiune se știa de ceva timp, dar doar acum începe să fie necesară la nivel global.
Potrivit companiei, noul sistem oferă mai multă independență utilizatorilor. Aceștia își pot schimba parola, se pot conecta mai ușor pe dispozitive noi și pot activa autentificarea în doi pași fără a depinde de titularul contului. De asemenea, fiecare utilizator își poate gestiona separat preferințele privind limba, subtitrările sau setările de afișare. Profilurile dedicate copiilor sunt exceptate de la această obligație.
Schimbarea a stârnit însă și nemulțumiri. Există familii ce folosesc mai multe profiluri pe același televizor, iar noua procedură complică accesul la cont. Alți utilizatori consideră că Netflix colectează informații suplimentare despre clienți, în condițiile în care politica de confidențialitate a companiei permite partajarea adreselor de e-mail cu parteneri din domeniul marketingului și publicității.
Există și utilizatori care folosesc mai multe profiluri pentru a-și organiza conținutul preferat. De exemplu, au profil separat pentru filme, documentare sau seriale. Pentru aceștia, asocierea fiecărui profil cu o adresă de e-mail diferită poate deveni o măsură complet incomodă, fără un beneficiu.
Vă reamintesc că fiecare profil Netflix adițional se taxează suplimentar pentru cei care aleg în continuare să împartă contul (3.99 euro / lună în Europa).

