Parolele sunt acum mai ușor de gestionat în browser-ul Chrome, atât pe desktop cât și în varianta mobilă

2.204 ori
<b>Parolele sunt acum mai ușor de gestionat în browser-ul Chrome, atât pe desktop cât și în varianta mobilă</b>Astăzi aflăm faptul că cei de la Google au decis să simplifice procesul de administrare parole din browser-ul Chrome, chiar și în situația în care aleg să nu folosească serviciul de sincronizare din aplicație

Astăzi aflăm faptul că cei de la Google au decis să simplifice procesul de administrare parole din browser-ul Chrome, chiar și în situația în care aleg să nu folosească serviciul de sincronizare din aplicație. Compania dezvăluie faptul că aceste noutăți vor fi disponibile curând atât în varianta desktop a browser-ului Chrome, dar și în varianta mobilă pentru Android.

Începem cu varianta desktop de Chrome și aflăm în primul rând faptul că administrarea parolelor este simplificată, astfel că la logarea într-un cont de pe un website vom fi îndemnați fie să salvăm parola pe dispozitiv, fie în contul Google pentru a fi accesibilă de oriunde. Această opțiune funcționează chiar și dacă nu ai sincronizarea Chrome activată.

Cât despre varianta mobilă pentru Android, aflăm că în curând ne vom putea loga pe site-uri folosind informațiile de logare salvate în contul Google. Dacă ai un cont asociat telefonului tău, îl vei putea utiliza pentru a te loga fără a sincroniza informația prin intermediul Chrome. De asemenea, în perioada următoare vom putea utiliza diferitele metode de plată stocate în contul Google pentru a realiza plăți rapide pe web cu ajutorul Chrome, folosind autentificare biometrică sau codul CVC de pe cardul de credit pentru a confirma achiziția.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×