Finalul de an ne aduce o lansare interesantă pe plan local și anume ComedyBox.ro - prima platformă de streaming din România specializată pe conținut umoristic, de la stand-up comedy și emisiuni originale până la podcasturi exclusive. Serviciul este disponibil național și internațional, la rezoluție 4K UHD și poate fi accesat de pe 3 dispozitive diferite, cu 3 profiluri pe cont.
În spatele Comedy Box, se află majoritatea comedianților din România, lista îi include pe Cristi, Toma, Sorin, Teo, Vio, Costel, Ioana Luiza, Mitran, Virgil, Mirică, Bogzi, Edi, Natanticu, Raul, Banciu, Maria Popovici, Mincu, Ioniță, Ciobanu, Mălăele, Frânculescu și Darius.
Pentru moment ComedyBox se poate accesa doar din browser-ul web de pe telefon, laptop sau tabletă și poți folosi AirPlay sau Chromecast pentru mirroring pe TV. Aflăm că pentru început avem incluse 3 specialuri de stand-up comedy:
- Sorin Pârcălab – Sunteți Bogați?
- Toma Alexandru – Comentezy ?
- Viorel Dragu – Toate la timpul lor.
Vom avea un program special de Revelion, iar din ianuarie în fiecare lună vom avea un nou special de comedie. Vor apărea și emisiunile Comedianți pe drumuri, Nu știu, zic, Povești pentru adulți, Râzi ca Prostu, Mincu & Maria Reality Show, Și da și nu. De asemenea, vor fi incluse și podcast-uri precum Între show-uri, Ceva Mărunt, Niște Oameni, S-a și râs., care vor dispăarea de pe YouTube.
Prețul de plătit lunar este de 7 euro iar dacă iei abonament pe un an plătești 70 euro în loc de 84 euro.