Chiar dacă recent am aflat că YouTube scumpește abonamentul Premium în SUA, apar și vești bune pentru utilizatori care folosesc gratuit platforma. E vorba despre introducerea unei opțiuni importante pentru livestream-uri, menită să îmbunătățească experiența de vizionare. Mai exact, YouTube va reduce sau chiar elimina reclamele în momentele în care interacțiunea din chat atinge un nivel ridicat. Mai jos avem detalii!
Atunci când conversațiile devin intense și comunitatea este foarte activă, platforma va detecta acest lucru și va opri temporar afișarea reclamelor pentru toți spectatorii. Scopul acestei opțiuni ar fi menținerea atmosferei și evitarea întreruperilor în momentele importante. În plus, YouTube recompensează utilizatorii care susțin creatorii. Cei care trimit Super Chat, Super Stickers sau oferă cadouri vor primi imediat o perioadă fără reclame după achiziție.
Și dacă tot vorbim despre cadouri, opțiunea a fost extinsă în mai multe țări, inclusiv Canada, Coreea de Sud, Indonezia, Thailanda, Australia și Noua Zeelandă. De asemenea, utilizatorii pot trimite acum GIF-uri și în transmisiunile orizontale, nu doar în cele verticale. O altă schimbare interesantă este posibilitatea ca creatorii să transmită simultan în format vertical și orizontal, menținând totodată un chat comun pentru toți spectatorii.
Această decizie vine în contextul în care o parte semnificativă din vizionări are loc pe televizoare inteligente, unde formatul orizontal este preferat. YouTube încearcă să creeze o experiență mai dinamică și mai puțin fragmentată prin această actualizare, atât pentru creatori, cât și pentru public.
Sunt curios dacă Twitch sau alte platforme de streaming online vor lua exemplu și vor reduce reclamele în cazul stream-urilor populare.


