WhatsApp îţi permite în sfârşit să editezi mesaje, timp de până la 15 minute după trimiterea lor

8.771 ori
<b>WhatsApp îţi permite în sfârşit să editezi mesaje, timp de până la 15 minute după trimiterea lor</b>WhatsApp a lansat în sfârşit o funcţie mult aşteptată de către fani, care permite editarea de mesaje timp de până la 15 minute după ce ele sunt trimise. Vor apărea pus şi simplu ca "edited" iar destinatarul nu va mai vedea mesajul vechi

WhatsApp a lansat în sfârşit o funcţie mult aşteptată de către fani, care permite editarea de mesaje timp de până la 15 minute după ce ele sunt trimise. Vor apărea pus şi simplu ca "edited" iar destinatarul nu va mai vedea mesajul vechi.

Editarea unui mesaj nu va trimite o nouă notificare de chat persoanelor aflate în chat. Opţiunea e doar disponibilă pentru mesaje şi nu vă permite să editaţi fotografii, video-uri sau alte tipuri de media sau caption-uri. Cum editaţi un mesaj WhatsApp? Apăsaţi lung pe mesajul pe care doriţi să îl editaţi, apoi apăsaţi opţiunea More pe Android.

Whatsapp

În cazul lui iPhone/iOS apăsaţi lung şi apoi apăsaţi pe Edit. Pe desktop duceţi mouse-ul deasupra mesajului pe care doriţi să îl editaţi, apoi apăsaţi pe Menu şi Edit Message. După ce aţi terminat apăsaţi pe bifa şi actualizaţi mesajul. Funcţia e deja disponibilă pentru beta testerii WhatsApp de la început de lună. 

Voi ar trebui să o aveţi disponibilă pe Android, iPhone şi desktop în următoarele săptămâni. Funcţia WhatsApp e similară cu cea de editare de la Apple iMessage, care a debutat în urmă cu un an. E utilă pentru momentul când ai făcut o greşeală sau ai scris ceva la nervi şi te-ai răzgândit. WhatsApp promite că toate mesajele editate, ca şi cele personale, media şi apeluri sunt protejate de criptare end to end. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×