Sunt sigur că mulți își amintesc de YouTube Vanced, acea variantă modificată a platformei video care a fost închisă de către Google la câțiva ani de la apariție. De când a apărut abonamentul Premium care ne scapă de reclame YouTube încearcă să aducă tot felul de funcții care fac abonarea la serviciu mai atractivă. Ultima opțiune testată se numește „Jump Ahead” și pare cunoscută, întrucât ea era una dintre funcțiile prezente în varianta YouTube Vanced. Mai jos am detalii.
Funcția poate fi pornită din setările aplicației de către utilizatorii YouTube Premium, sub meniul cu opțiuni experimentale. Odată activată, pentru fiecare videoclip urmărit pe platformă va apărea un pop-up „Jump Ahead / Sări înainte” care ne va duce la cea mai urmărită parte a videoclipului. Dacă accesezi un anumit clip doar pentru că numele său ți-a atras atenția, vei putea apăsa pe acest buton pentru a urmări fix partea care te interesează.
Funcția folosește tehnologie Machine Learning pentru a detecta cele mai interesante părți din clipurile urmărite. Astfel, nu ar trebui confundată cu opțiunea care ne permite să vedem care e cea mai vizualizată parte dintr-un clip video. Totuși, ar trebui să ne ducă spre acel segment cu o singură apăsare de buton întrucât ar fi și cel mai interesant.
YouTube spune că funcționează doar cu anumite clipuri „eligibile”, deși nu a specificat ce criterii trebuie să îndeplinească acestea. Momentan ea poate fi activată de către utilizatori din SUA, dar curând va fi disponibilă la nivel global.
Dintre toate opțiunile „împrumutate” de către Google, parcă ar fi utilă ar fi și o funcție „Sponsor Block”. Rămâne de văzut dacă vom vedea și așa ceva în viitor.