Evenimentul Huawei de la Paris, de pe 19 septembrie nu a fost doar despre seria Watch GT 6. A debutat şi Huawei Watch Ultimate 2, un ceas pentru cei care fac scufundări, joacă golf şi merg în drumeţii montane intense. E un ceas ceva mai premium, cu nişte noutăţi mari pentru cei care fac scuba diving. Avem impresii mai jos.
Video hands-on Huawei Watch Ultimate 2
În primul rând preţul şi data de lansare: se vinde din octombrie începând de la 899 de euro. Ceasul vine pe albastru marin şi pe negru, pentru început. Designul carcasei este inspirat de un giuvaier, este mulţi faţetat, că niciun alt ceas de până acum. Cadranul este octoganal, în tradiţia Huawei. Are protecţie din sticlă de safir şi un ecran OLED ultra luminos, de până la 3500 de nits.
Îl aveau oamenii cu care am fost la Paris, George Buhnici şi Radu Vâlcan şi în bătaia soarelui de 30 de grade din grădină de la Versailles se vedea perfect. Are şi o curea 3D wave din fluoroelastomer, gândită să fie comodă inclusiv sub apă. Şi pentru că e primul ceas din categoria să care permite scufundarea până la 150 de metri adâncime, e tratat anti coroziune şi are mecanisme de auto sigilare atunci când e detectată presiunea mai mare.
De parcă asta nu era de ajuns, permite comunicarea sub apă, până la 30 de metri distanţă, cu mesaje predefinite. În genul „am văzut ceva cool” sau "am nevoie de o butelie de oxigen în plus". Foloseşte un sistem pe bază de sonar, în stilul celui de la submarine şi balene. Poţi trimite şi primi şi emoji-uri şi crea o listă de contacte.
Dacă merge ceva prost, ai sistem one ţap sOS, care trimite automat mesaj celor din zonă, până la 60 de metri distanţă. Ceasul mai are şi eSIM şi autonomie de până la 11 zile. O altă funcţie pe care nu prea am văzut-o este interconectarea cu camerele de acţiune Insta360, pe care le poţi controla cu gesturi, dar şi cu produsele DJI.
Există şi anularea zgomotului de fond cu AI, poziţionare cu sistem Huawei Sunflower, mod profi de expediţii, cu hărţi offline Contour şi mod special de Golf, cu peste 17.000 de circuite cu zoom de data asta. Şi buton dedicat pentru Golf. E fabricat din liquidmetal şi are muchie din ceramică.
Are şi senzorul X-Tap, testat de noi pe Watch 5 prin primăvara, care e plasat lateral şi poate măsura SpO2 în doar 10 secunde şi pulsul mult mai rapid decât alţi senzori.
Ceasul ideal pentru aventurieri!














