Pe 22 iunie am fost invitat la un eveniment Huawei la Innovation Lab-ul companiei din Bucureşti, pentru a vedea la treabă cele mai noi produse ale sale. Mărturisesc că mă aşteptam să văd acolo doar noile ceasuri Huawei Watch 3 şi Watch 3 Pro, dar am avut ocazia să văd şi căştile FreeBuds 4, dar şi noile tablete MatePad şi monitoare MateView. Câteva impresii despre ele aflaţi mai jos.
Discurs Wang Wei, manager Huawei CBG
Am aflat că Huawei a mers foarte bine pe piaţa purtabilelor în România în ultimul an, fiind primul loc în segmentul acesta. Am avut şi un teaser cu privire la lansarea unui smart TV în ţara noastră, unul cu cameră web detaşabilă. S-a discutat despre interconectarea dispozitivelor companiei, de la ceas la laptop, tableta, telefon şi boxă inteligentă.
Oficialul a amintit şi de debutul maşinilor electrice Huawei din China şi a promis că va face tot posibilul ca în următorul an să o aducă şi în România. Anul 2020 a fost numit "fenomenal" de Huawei cu privire la creşterea sa de 6 ori pe piaţa de purtabile. Au fost bine vândute modele entry, mid level şi premium. E vorba despre brăţări de fitness şi ceasuri, dar au fost foarte bine primite şi căştile în ultimul an.
Huawei Watch 3 şi Watch 3 Pro
Aşa cum a indicat oficialul companiei, accentul se pune la nouă serie Watch 3 pe eleganța produselor. Acestea sunt realizate din materiale premium, ca piele, titan, oţel inoxidabil. Avem şi suport eSIM, autonomie de până la 21 de zile în mod Ultra şi un senzor care măsoară temperatura pielii. Există şi senzor SpO2, alături de cel de puls. Seria Watch 3 include un corp din oţel inoxidabil său titan şlefuit, alături de sticlă 3D ultra curbată sau de safir. Cureaua poate fi din fluoroelastomer, o brăţară metalică sau piele.
Huawei Watch 3 are autonomie de până la 14 zile în mod Ultra Battery Life sau 3 zile în mod smart. Vine în variantele Active şi Classic, iar Watch 3 Pro în versiunile Elite şi Classic. Cum mi s-au părut ceasurile? Watch 3 e parcă mai curbat şi mai feminin. El are corp argintiu sau negru şi curea din piele sau fluoroelastomer.
Celălalt model, Watch 3 Pro are ecran mai mare, plat şi are un look mai elegant, chiar şi când îi pui cureaua din fluoroelastomer şi nu din metal. Versiunea Elite aduce o curea din titaniu. Îmi place că avem aplicaţii şi magazin de aplicaţii pe ceasuri, dar şi faptul că ele nu mai depind de smartphone şi au e-SIM. Avem la dispoziţie şi peste 100 de moduri de sport.
Campania de precomandă pentru ceasuri a început pe 23 iunie şi e valabilă până pe 6 iulie, pe Huawei Online Store şi în magazinele specializate. Iată ofertele:
- Huawei Watch 3: 1699 lei + căşti FreeBuds 4i cadou
- Huawei Watch 3 Pro: 1999 lei + căşti FreeBuds Pro cadou
- Huawei Watch 3 Pro Titan: 2499 lei + căşti FreeBuds Pro cadou
Huawei FreeBuds 4
Îmi place cum arată varianta "cromată" a noilor căşti flagship Huawei, lucioasă şi cu un design de bolid. Sunt incredibil de uşoare, atât ele, cât şi tocul de transport şi încărcare. O cască oferă 4 ore de autonomie, cântăreşte 4 grame şi are şi ANC. Tocul le duce la 20 de ore de autonomie. Avem conectivitate duală, putând comuta între dispozitive şi primim şi conectare rapidă cu un Huawei MateBook aflat în apropiere.
Căştile suportă o gamă de frecvenţă de până la 40 kHz, reproducând voci mai clare şi sunete de înaltă frecvenţă cu detalii clare. Au şi înregistrare HD şi mod de latenţă redusă pentru gameri. Căştile vor fi disponibile din 7 iulie în România.
Huawei MateView
Am văzut şi noile monitoare Huawei MateView, care vin în ţara noastră la început de luna iulie. Huawei MateView GT este un monitor de gaming şi o arată prin look: ecran curbat ultrawide şi un suport care se termină într-o boxă stilată (un SoundBar). Oferă refresh rate de 165 Hz, rezolutie 3K, diagonală de 34 inch şi microfoane duale inteligente. Afişează 1.07 miliarde de culori, are aspect 21:9 şi curbură de 1500R.
Panoul este un VA, cu luminozitate de 350 de nits şi contrast raţio de 4000:1. Are şi HDR. SoundBar-ul include două boxe a câte 5W. Stă bine şi la conectivitate: USB-C cu transfer de date şi încărcare la 10W, port USB-C pentru alimentare, 2 porturi HDMI 2.0, un DisplayPort 1.4 şi jack audio. Huawei MateView este un monitor mă degrabă pentru productivitate, un model 4K+ cu diagonală de 28.2 inch şi cu o calibrare sRGB şi DCI-P3 aproape de perfecţiune.
Are certificare VESA Display HDR 400, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor distinge mai uşor zonele întunecate ale imaginii. Muchiile sunt foarte înguste şi designul este minimalist. Panoul este un IPS de această dată, cu luminozitate de 500 de nits. Ce am reţinut e că avem un port cu încărcare rapidă la 65W. Sunt şi 2 porturi USB-A 3.0, HDMI 2.0, un Mini DisplayPort şi jack audio.
Tabletele Huawei MatePad 2021
Dintre cele 3 tablete prezentate internaţional de Huawei la început de iunie 2021, două ajung în România în iulie 2021. E vorba despre Huawei MatePad 11 şi Huawei MatePad Pro în versiunea de 10.8 inch. Ambele au HarmonyOS 2.0 şi un dock în zona inferioară, unde stau aplicaţiile şi funcţiile de bază. Ambele tablete au procesor Snapdragon la bord, ceea ce înseamnă un nou început pentru Huawei, după o perioadă de incertitudine. Avem şi difuzoare quad pe ambele modele, iar ce m-a şocat pe mine e că am văzut şi microfoane quad pe una dintre ele.
Difuzoarele sunt tunate de Harman Kardon, iar microfoanele alături de cameră selfie de 8 MP ne arată o orientare spre videoconvorbiri şi munca şi şcoala de acasă. MatePad Pro 10.8 a apărut la evenimentul de prezentare din România cu o tastatură cu taste moi şi comode, similară cu cea văzută la MatePad Pro-ul deja testat de noi. Avea şi stylus M-Pencil ataşat sus, dar nu generaţia nouă, ci cea anterioară. Aşteptăm şi noul M-Pencil.
HarmonyOS 2.0 se mişcă destul de rapid şi fluid şi ce mi-a rămas în minte a fost în special viteza browserului web folosit aici, în a încărca site-uri web. Apropo de încărcare rapidă, tableta MatePad Pro 10.8 inch are încărcare rapidă la 40W, încărcare inversă la 5W şi wireless la 27W. Ba mai mult de atât, încarcă invers via wireless şi alte dispozitive.
Concluzii
La mijlocul lui 2021 Huawei şi-a adus cele mai noi şi bune produse în România, promiţând să aducă şi în ţara noastră televizoare şi automobile proprii. Nu se lasa descurajată de lista neagră şi deşi telefoanele flagship întârzie, compensează cu celelalte segmente. Merge pe ideea de "facem ce ştim mai bine", după un an 2020 în care a dominat la capitolul purtabile.
Nici la tablete nu a stat rău şi plusează şi aici. Despre căşti numai bine ca design şi greutate foarte redusă pentru FreeBuds 4, iar look-ul cromat o să facă senzaţie ca şi nuanţa roşie de la FreeBuds 4i. Ceasurile se duc în eşalonul superior de preţ, cu accent mai mare pe eleganță şi independentă faţă de smartphone. Le testăm pe toate şi revenim cu impresii.