Am aflat cum e să fii nevăzător şi am văzut headsetul Dot Lumen, powered by Orange România (Video)

1.251 ori22-01-2026
Am aflat cum e să fii nevăzător şi am văzut headsetul Dot Lumen, powered by Orange România (Video)

Orange România ne-a invitat pe 22 ianuarie 2026 să experimentăm ceea ce doar am văzut la CES 2026: casca Dot Lumen. Acest startup românesc, de la Cluj a creat un gadget pentru nevăzători, ţinând loc de câine-ghid şi baston. Ce a ieşit aflaţi mai jos!

În primul rând am avut ocazia să simt cum e să fii nevăzător: mi s-a pus la ochi o mască de dormit groasă şi am folosit un baston pentru nevăzători pentru a naviga într-un spaţiu cu obstacole. L-am terminat în 3 minute. Cu headsetul Dot Lumen, în acelaşi context am făcut doar un minut şi 20 de secunde. Ei bine, cu sprijinul Orange, acum nevăzătorii din România au acces la produs.

Dot Lumen

Şi totul se întâmplă gratuit, statul român emiţând vouchere, pentru început 4000 de unităţi. În România avem peste 80.000 de persoane cu deficienţe de vedere, dintre care 35.000 nevăzătoare. Un câine-ghid poate aduce costuri de sute de mii de euro pentru antrenare, educare, tratament, mâncare, deci un headset de genul e mai eficient şi mai ieftin. În plus, global sunt 300 de milioane de persoane cu probleme de vedere şi doar 28.000 de câini ghid.

Orange România oferă un bundle: headset Dot Lumen, un iPhone conectat la el şi evident serviciile de date 5G rapide, atât de necesare. Startup-ul acesta, proaspăt premiat la CES 2026 pentru inovaţie şi accesibilitate a fost susţinut de Orange prin programul de accelerare Orange Fab încă de la debut. 

Avem de-a face cu o soluţie asistivă de ghidaj pentru persoanele nevăzătoare. Practic montezi pe cap gadgetul, de mărimea unui headset VR să zicem şi ai în faţă 6 senzori, inclusiv camere şi LiDAR, iar în spate ai bateria. Şi în faţă şi în spate ai ventilaţie, iar feedback primeşti prin vibraţii în zona frunţii şi evident vocal. Vocea se aude totuşi mai uşor, astfel să poţi auzi sunete din mediul din jurul tău.

Vibraţiile se manifestă în general pe lateralul frunţii şi tu le vei centra pentru te orienta. Se simt ca un feedback haptic de controller de gaming combinat cu o broboană dura de sudoare pe frunte. Pentru a asigura o experiență completă și accesibilă, beneficiarii vor avea parte de suport de specialitate, printr-un Call Center dedicat oferit de Orange România. Îndrumările primite prin Call Center contribuie la o experiență sigură, personalizată și adaptată nevoilor fiecărui utilizator. 

Casca mi s-a părut grea în prima fază, dar greutatea e distribuită egal în faţă şi spate. Creatorii acestui produs afirmă că ei provin din zona Automotive şi au lucrat mult la automobile self driving, aducând ideea de "şofat autonom" pietonilor cu deficienţe de vedere. Dacă în general testăm gadgeturi faţă de care putem trăi, aici la Mobilissimo, acum avem şansa de a vedea la treabă un aparat care schimbă vieţi, la modul real.

Un aparat cu certificare medicală şi care e decontat de stat. Un proiect excelent, care sper să ajungă departe! Ca notă personală, e înspăimântător să fii orb. În acele minute am reuşit să mă orientez cu băţul de pipăit pe jos dar m-am întors pe ruta pe care pornisem, neavând direcţie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×