Avem noul "Adolescence"! Girl Taken m-a ţinut lipit de ecran un weekend întreg, acum pe SkyShowtime

937 ori
<b>Avem noul "Adolescence"! Girl Taken m-a ţinut lipit de ecran un weekend întreg, acum pe SkyShowtime</b>"Girl Taken" e cel mai nou serial apărut pe SkyShowtime, pe 26 februarie 2026. Am avut ocazia să îl văd mai devreme şi prima constatare e că îmi aminteşte de "Adolescence", incredibilul serial britanic din 2025

"Girl Taken" e cel mai nou serial apărut pe SkyShowtime, pe 26 februarie 2026. Am avut ocazia să îl văd mai devreme şi prima constatare e că îmi aminteşte de "Adolescence", incredibilul serial britanic din 2025. A fost şi o ocazie pentru a vedea talentul actoricesc al lui Aflie Allen, pe care îl ştiam drept Theon Greyjoy din Game of Thrones. El joacă un răpitor în serie, care sechestrează o adolescentă, elevă la liceu, într-o pivniţă. Voi încerca să ţin la minim spoilerele. 

Povestea e următoarea: Rick Hansen, profesor de literatură la un liceu rural din UK are un istoric în a se ataşa de eleve, a dezvolta relaţii cu ele şi uneori duce lucrurile la nivel patologic. Pe scurt, le răpeşte şi sechestrează într-o casă izolată din pădure. Noi asistăm la o singură astfel de răpire, cea a lui Lily. Lily este sora geamănă a lui Abby, două fete cu personalităţi diferite, anturaje diferite şi moduri diferite de a gestiona trauma şi durerea.

Ce mi se pare inedit şi interesant e dinamica surorilor gemene în contextul unei astfel de traume extreme. Sora ta geamănă a dispărut, întregul ei anturaj e răvăşit şi mama nu îşi poate reveni. Mama jucată de Jill Halfpenny se apleacă spre alcoolism şi relaţii promiscue şi rămâne ancorată în traumă, neputând ieşi din ea. Ce mi s-a părut ciudat e că toate personajele de aici au procesat singure traumele. Nicio clipă Abby sau mama ei nu au mers la terapie şi nici nu prea au apelat la prieteni sau rude pentru a-şi uşura povara de pe umeri.

Abby şi Lily sunt cât se poate de diferite...

Abby e mai tocilară şi cuminte, axată pe viitor, îşi ceartă sora, Lily, care e mai axată pe party şi hedonism. Are un grup dubios de prieteni, consumă droguri şi pare a trece lejer prin viaţă. Cumva îi preia această identitate Abby, căutând consolare în substanţe când dispare sora sa. Îi "preia" şi iubitul, traumatizat de dispariţia fetei la care ţinea mai mult decât lăsa grupul său să vadă. 

Cele două actriţe care joacă surorile gemene sunt Tallulah şi Delphi Evans, care sunt surori în viaţa reală, dar nu gemene identice. Chimia lor este fantastică, am crezut fiecare secundă din relaţia lor de sororitate, din durerea şi trauma lor. 

Transformarea actriţei care o joacă pe Lily e incredibilă, de la fata cool şi veselă, cu zâmbetul pe buze, la o fiinţă abrutizată, speriată de orice zgomot, după ce e torturată de răpitor.

Girl Taken

Iar răpitorul... Alfie Allen e o bestie. Am crezut că va fi o poveste "light", dar include tot ce poate face mai rău un răpitor, de la abuz fizic, la mental, şantaj şi la un moment dat apare şi... o sarcină. Alfie (Rick Hansen) are şi o viaţă normală de familie, o soţie, care îl aşteaptă acasă, un job de profesor la liceu. Mereu se scuză soţiei că "scrie o carte" la acea casă izolată în pădure, dar aceasta intră la bănuieli până la urmă.

Sunt de acord cu ce zic oamenii de pe IMDB şi Rotten Tomatoes şi anume că poliţia şi în general autorităţile sunt complet inepte în acest caz. În general serialele procedurale din UK prezintă autorităţi care se lovesc de tot soiul de piedici, dar parcă aici e prea-prea. Au fost semne şi indicii gârlă, deficienţe de procedură au lăsat răpitorul să aibă puterea în multe cazuri şi deşi e un manipulator strălucit, aici pare deja lider de cult care fură minţile prea multor femei.

Din vârste, background-uri sociale şi meserii variate. 

Ritmul serialului este lent, cinematografia reuşită, e tipic britanic, tipic Sky, tipic BBC. Te ţine totuşi acolo, prin interpretarea magistrală a surorilor şi felul în care Alfie gestionează vieţile sale multiple. Îngrozitor în momentele din pivniţă, cathartic când comunitatea, prietenii, rudele se adună în jurul celor afectaţi, distruşi, traumatizaţi de răpire. Îl recomand pentru fanii "Adolescence", care caută ceva similar. De pe 26 februarie 2026 pe SkyShowtime România! 

Poți urmări serialul The Burbs și alte producții palpitante pe SkyShowTime, cu abonamente începând de la doar 4.99 euro/lună. Te abonezi aici!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×